1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Poate NATO câştiga războiul din Afganistan?

Guvernul de la Berlin a decis astăzi prelungirea angajamentului militar în Afganistan şi suplimentarea trupelor din regiune cu 1000 de soldaţi. Astfel, armata germană va fi prezentă în regiune cu 4.500 de soldaţi

Experţii consideră că problemele din Afganistan nu pot fi rezolvate doar prin suplimentarea de trupe

Experţii consideră că problemele din Afganistan nu pot fi rezolvate doar prin suplimentarea de trupe

Generalul american David McKiernan nu vede nici o rază de speranţă pentru instaurarea păcii în Afganistan. În nordul ţării, luptătorii talibani continuă atentatele asupra trupelor germane, situaţie similară cu cea din sudul Afganistanului unde sunt staţionaţi soldaţii britanici. Iar în estul ţării, trupele americane înregistrează între timp pierderi mai grave decât în Irak.

„În prezent, ne confruntăm cu o sporire semnificativă a violenţelor mai ales în estul ţării unde sunt staţionate trupele americane”, a declarat generalul McKiernan, care vede doar o soluţie pentru rezolvarea problemelor din Afganistan şi anume suplimentarea trupelor cu încă 15000 de soldaţi.

Preşedintele Statelor Unite, George Bush, a aprobat suplimentarea trupelor americane cu încă 8000 de soldaţi, iar generalul McKiernan este conştient de faptul că guvernul de la Washington nu va depăşi această cifră.

Generalul britanic Carleton-Smith a anunţat deja la sfârşitul săptămânii trecute că trupele ISAF nu vor reuşi să câştige războiul din Afganistan, iar generalul McKiernan consideră că: „Situaţia din Afganistan se poate înrăutăţi înainte de a se îmbunătăţi.”

Guvernul de la Washington încearcă să găsească noi strategii în războiul împotriva talibanilor din Afganistan, mai ales cu ajutorul experţilor în domeniu precum Seth Jones.

„Peste tot unde diferitele triburi au suficientă influenţă – ca de pildă în sud – trebuie colaborat pe plan local cu miliţiile talibane, pentru a instaura un minim de securitate”, spune Jones.

Generalul britanic Carleton-Smith consideră că pentru instaurarea păcii vor fi necesare negocieri cu talibanii iar potrivit informaţiilor publicate de postul de televiziune CNN, membrii ai guvernului afgan au purtat la Mekka deja discuţii cu reprezentanţii lor.

Generalul Carleton-Smith a confirmat că: „Printre reprezentanţii taliban s-au aflat şi fostul ministru de externe şi fostul ambasador al talibanilor în Pakistan şi la Naţiunile Unite.”

În prezent, Casa Albă consideră că războiul din Afganistan este încă un război pe termen lung şi deplânge faptul că, din cauza angajamentului şovăielnic al partenerilor NATO, acesta rămâne o problemă prioritar americană.