1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

PNL, de la unificarea dreptei la eticismul post-modern

Este posibil ca Valeriu Stoica să fi simțit nevoia să dea interviuri pentru a suplini incapacitatea liderilor de azi de a gândi politica, readucând în atenție ideile sale mai vechi privind unificarea dreptei.

Într-un interviu publicat joi, Valeriu Stoica deplângea situația în care se află astăzi PNL avertizând că ar putea pierde alegerile prezidențiale din 2019: ”PNL are nevoie de o echipă condusă de un preşedinte credibil nu doar în interiorul partidului. (…) dacă în loc să înţeleagă aşteptările electoratului liberal, PNL va da satisfacţie mai ales unor cerinţe interne, riscul este să se diminueze capitalul electoral. Repet, din acest moment am devenit neutru, ca susţinere pentru candidaţii la funcţia de preşedinte al PNL, dar niciodată nu trebuie să ne pierdem speranţa.” (Gândul)

Valeriu Stoica pare a spune că niciunul dintre candidații actuali la președinția partidului nu ar avea calitățile necesare. Ca susținător al lui Cătălin Predoiu, retras recent din competiție, el manifestă acum neutralitatea decepției.

Situația PNL este într-adevăr dificilă, dar nici ideile și preferințele fostului strateg liberal nu sunt mai grozave. Cu două luni în urmă, bunăoară, el explica de ce Cătălin Predoiu ar fi mai bun decât ceilalți candidați: ”Nu trebuie să vă mire, pentru că analizând toate calităţile candidaţilor anunţaţi, singurul care poate să fie o interfaţă între PNL şi instituţiile europene, organizaţiile internaţionale, cancelariile din marile state care au un rol decisiv în politica europeană şi globală, singurul care le-a stabilizat este Cătălin Predoiu."

Este cert că șeful unui partid cu vocație guvernamentală ar trebui să aibă calitățile descrise mai sus, dar ele ar trebui să vină abia în rândul al doilea. Or, Valeriu Stoica pare a-l concepe pe liderul politic mai curând ca pe un funcționar de nivel înalt sau ca pe un diplomat. Concepția aceasta despre politică s-a dovedit însă mai curând păgubitoare, căci din clipa în care liberalii au văzut în politică mai mult o relație cu ”instituțiile europene” decât una cu alegătorii din țară, mai mult o ”interfață” decât o formă de reprezentare au început să piardă constant susținerea publică.

Dar aceasta nu a fost singura idee greșită. Poate că strategia cea mai proastă pe care au urmat-o vreodată liberalii și democrat-liberalii a fost aceea a ”coagulării dreptei”. De un deceniu încoace, am tot arătat că punerea laolaltă a unor grupări eterogene al căror singur liant era poziția anti-PSD nu va funcționa și că orice ”unificare” de acest tip va sfârși, invariabil, printr-o nouă scindare. Nu este nicio bucurie să prevezi un eșec, dar așa s-a întâmplat de fiecare dată. Este suficient să ne amintim că ”dreapta reunificată” ajunsese să se dividă din nou în nu mai puțin de cinci formațiuni distincte.

Faptul de a fi anti-PSD nu era ceva de natură să închege o forță politică puternică, fiind doar un fapt de relație, fără consistență proprie. Am auzit din păcate oameni dintre cei mai inteligenți care susțineau tăios că cel mai important lucru în definirea dreptei este anti-pesedismul și că tot restul ar fi secundar. Așa se explică cum au ajuns să lucreze în sânul diferitelor ”drepte” succesiv ”reunificate” oameni care erau la drept vorbind adversari ideologici și care au sfârșit prin a se dezavua reciproc. În loc să caute o formulă politică care se raportează la societate direct, care afirmă câteva opțiuni politice simple și ireductibile, cei mai de seamă militanți ai ”dreptei” s-au definit, cu o obstinație neproductivă, prin raportare negativă la PSD. Dar ca să nu se strecoare vreo neînțelegere, nu spunem că ar fi rău să se creeze alianțe electorale, ci că a te defini prin negație, și nu prin afirmație, este un lucru sortit eșecului.

E drept că ideea reunificării dreptei sau a federalizării ei a părut să fi căzut în desuetudine. O altă idee nu mai puțin perdantă, așa cum s-a vădit de altfel la alegerile din 2016, a părut să-i ia locul. În ce constă ea? Așa cum a spus-o președinta interimară a PNL, Raluca Turcan, joi în plenul Parlamentului cu ocazia vizitei lui Jean-Claude Juncker, principala linie de diviziune în politica românească ar fi între cei care vor să combată corupția și ceilalți care se străduiesc din toate puterile să o țină în viață.

E ceva diferit de vechea reunificare a dreptei, căci, aparent, nu se mai raportează obsesiv la PSD, ci caută un plan mai general. Ar fi vorba nu de grupări politice propriu-zise, ci de valori. Faptul că Raluca Turcan a ținut să amintească în scurtul ei discurs și de victoria lui Emmanuel Macron, ne sugerează că a dorit să spună că nici în România politica nu s-ar mai defini prin opoziția stânga-dreapta, ci prin altceva de natură post-politică.

Nu insistăm. Am văzut la alegerile din 2016 ce rezultate poate produce această viziune. De altfel Raluca Turcan, la fel ca Alina Gorghiu, a renunțat să candideze la președinția partidului și pe bună dreptate. Sub aspectul înțelegerii generale a politicii, gruparea a mers din rău în mai rău, căci, dacă ”unificarea dreptei” se dovedise neproductivă, noul etiscism post-modern a fost o catastrofă. PNL (care, să nu uităm, reunește două foste partide mari) nu mai are astăzi nici 20% în preferințele electorale. 

Este posibil ca Valeriu Stoica, să fi simțit nevoia să dea interviuri tocmai pentru a suplini
incapacitatea liderilor de azi de a gândi politica, readucând în atenție ideile sale mai vechi, care, de bine de rău, ar asigura câteva alianțe mai profitabile. De pildă, în perspectiva lui Stoica, o alianță a PNL cu PMP ar fi imediat posibilă, fiind în schimb de neacceptat în viziunea puristă a conducerii Gorghiu-Turcan.

În cele din urmă însă reciclarea ideii de ”unificare a dreptei” nu ar face decât să repete vechile greșeli. Singura cale ar fi ca partidul să depășească obsesia ”anti-” și să înceapă a se defini prin afirmație.

Horațiu Pepine, DW-Bucureşti