PNL caută susţinere în politica europeană

PNL caută susţinere în politica europeană

În ciuda confruntărilor politice recente, preşedintele PNL, Crin Antonescu a declarat că preferă PPE de care se simte mult mai aproape sub aspectul valorilor.

A fost surprinzătoare înclinaţia pe care a manifestat-o Crin Antonescu, pentru Partidul Popularilor Europeni. Ea reflectă însă o firească nevoie de clarificare. Afilierea partidelor româneşti la grupurile europene a fost pripită şi întrucâtva oportunistă. Ar fi greu de spus, bunăoară, că deputaţii români din PPE sunt acolo la ei acasă, după cum liberalii au şi ei probleme de adecvare. Social-democraţii par mai în largul lor, deşi ei ocultează la Strasbourg o componentă conservatoare a PSD, care ţine de filonul popular al acestui partid şi care nu a trecut niciodată prin filtrul grupurilor de reflecţie.

Am putea da destule exemple. Dacă deputata aleasă pe listele PNL, Renate Weber, este perfect integrată în grupul ALDE şi nici nu şi-ar putea găsi vreun grup mai potrivit, Norica Nicolai ar prefera cu siguranţă PPE. În partea cealaltă Monica Macovei, în ciuda unor relaţii personale cu personalităţi ale PPE, ar fi, din perspectiva valorilor mult mai aproape de liberalii de stânga. Nici Elena Băsescu cu laxismul ei în problematica drogurilor nu se adecvează cu severitatea conservatoare, dar probabil că cel mai exotic membru al PPE este Traian Ungureanu, căci, dacă ar fi să luăm în serios euroscepticismul manifestat în articolele sale, el ar fi mult mai aproape de Nigel Farage şi de toţi aceia care au denunţat complotul federalizării europene. Nici Cristian Preda nu se află foarte la dreapta, ci în extrema stângă a PPE, mai aproape de grupul liberalilor şi democraţilor, la fel ca Monica Macovei. Profesorul Cristian Preda este, de altfel, singurul care şi-a expus cu limpezime situarea politică şi care pare preocupat să confrunte periodic afilierea sa cu propriile convingeri.

Este adevărat că nici un grup nu este pe deplin omogen şi că aderenţii, din oricare ţară ar proveni ei, îşi pot identifica destule dezacorduri, dar deputaţii sosiţi din România suferă, din multe pricini, de un grad mult mai înalt de inadecvare. La Congresul PPE care s-a desfăşurat recent la Bucureşti a fost mult mai vizibil cât de puţin participă deputaţii români la procesul de reflecţie al grupului şi cât de nefericite sunt rarele lor intervenţii. Unul dintre amendamentele semnate de PDL propunea să se renunţe în documentele politice la conceptul de ”occidentalism”, care, privit din estul Europei, ar putea părea discriminatoriu. Este cert că un asemenea amendament s-ar fi bucurat de mult mai multă atenţie în grupul socialist şi că el îşi are originea într-o gândire de stânga. Stilul însuşi al revendicării trimite la politicile de ”emancipare” care au făcut din asaltul sistematic asupra vocabularului conservator o strategie cu bătaie lungă.

De asemenea, insistenţa cu care militanţii PDL solicită ridicarea restricţiilor de pe piaţa muncii (în profitul unei migraţii tot mai extinse) ar fi fost mult mai bine primită în grupul liberalilor şi democraţilor europeni.

Este înşelătoare susţinerea pe care PPE a oferit-o preşedintelui Traian Băsescu, căci ea are legătură cu circumstanţele politice imediate, cu criza economică şi de încredere cu care se confruntă UE şi mai puţin cu principiile doctrinare.

De aceea declaraţia lui Crin Antonescu nu face decât să relanseze o discuţie legitimă. ”Ne simţim bine în grupul liberal - a spus Crin Antonescu pentru ziarul El Mundo -, dar pe de altă parte privim cu interes către PPE, deoarece cât priveşte programul politic există multe asemănări cu partidul nostru. Partidul Naţional Liberal din România se plasează, în general, mai la dreapta decât liberalii europeni. PNL incorporează o importantă componentă conservatoare care ne plasează mai aproape de PPE”.

Dincolo de afirmarea unor afinităţi doctrinare, ar putea exista aici o intenţie politică precisă. Deputata europeană Renate Weber, care dezaprobă de altfel părăsirea grupului ALDE, a admis că declaraţia preşedintelui PNL ”a deschis uşa pentru o dezbatere în interiorul PNL” în perspectiva alegerilor europene din 2014. În ciuda susţinerii fără egal pe care a manifestat-o faţă de USL liderul liberalilor europeni, Graham Watson, liderii PNL s-au simţit, probabil, privaţi de o apărare reală. Între tăcerea liderilor populari şi retorica expansivă a liberalilor a fost diferenţa dintre forţă şi neputinţă locvace. Dar nu putem ignora nici componenta electorală locală, liberalii fiind tot mai preocupaţi să nu risipească electoratul tradiţional de dreapta. Horaţiu Pepine