1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

PNL și structurile de adâncime

Negocierile privind o eventuală fuziune dintre PNL și UNPR au trezit multe nedumeriri. Ce interes ar avea liberalii și mai ales cum ar putea ei justifica această mișcare în fața propriilor alegători?

Alina Gorghiu a salutat vineri retragerea din politică a lui Gabriel Oprea și s-a felicitat pentru colaborarea bună cu Valeriu Steriu. Ea nu a confirmat oferta de fuziune pe care PNL a făcut-o UNPR, dar nici nu mai era nevoie. Discuțiile sunt, se pare, destul de avansate, iar declarația de retragrere a lui Gabriel Oprea face parte din înțelegere.

Ce legătură au cele două grupări și de ce ar candida împreună? Istoric vorbind, UNPR este o disidență a PSD care a făcut naveta între stânga și dreapta, asigurând majorități sau debarcând guverne, dar nu s-a întâmplat nimic în ultimul deceniu care să sugereze că între cele două grupări s-ar fi produs vreo apropiere subtanțială. Speră, oare, PNL ca, la toamnă, grație fuziunii sau alianței cu UNPR, să câștige mai multe voturi? Ar fi foarte ciudat să creadă acest lucru, căci votanții PNL nu au nicio simpatie sau prețuire specială pentru această grupare.Votanții PDL în epoca Băsescu se crispaseră din cauza alianței cu Gabriel Oprea, pe care îl înghițiseră greu. Iar după ce acesta a schimbat tabăra, contribuind la debarcarea guvernului Ungureanu, l-au disprețuit fățiș.

Liberalii de dinainte de transferul la PPE îl urâseră și ei din tot sufletul pe Gabriel Oprea care îi asigurase lui Traian Băsescu o majoritate și îl iertaseră abia după întoarcerea armelor în 2012. Dar de prețuire nu a fost vorba niciodată. Aici, Cătălin Predoiu are dreptate: fuziunea cu UNPR are costuri de imagine.

Dar e posibil ca liderii PNL să spere că o fuziune discretă fără mare tam-tam, pe timpul verii, va reduce costurile. Până la alegeri lumea va fi și uitat de fuziune mai ales dacă foștii uneperiști se vor topi, indistinct, pe o listă de partid. Pare important însă ca UNPR să accepte fuziunea, căci o alianță cu posibilitatea ca mica formațiune să se desprindă ulterior într-un grup distinct nu rezolvă nimic. Logic vorbind problema pe care ar încerca să o rezolve PNL este aceea de a împiedica apariția unei noi ”balamale” politice care să răstoarne guvernul când ți-e lumea mai dragă. În această lumină, propunerea PNL are sens. Și totuși! Fără această ofertă spectaculoasă prin caracterul ei neașteptat, UNPR ar fi rămas în tabăra PSD și nu ar fi putut trăda decât în folosul liberalilor. Atunci ce rost ar avea această mișcare?

Rămâne să presupunem că liberalii nu au o nicio strategie pe termen lung și că sunt doar îngrijorați de perspectiva ca PSD să destituie guvernul Cioloș înainte de alegeri. Or, atragerea parlamentarilor UNPR în tabăra guvernului ar fi o bună garanție de stabilitate. Ce-i drept Liviu Dragnea a negat că ar intenționa să susțină o moțiune de cenzură, dar multe se pot întâmpla de pe o zi pe alta.

Ar trebui doar să mai clarificăm un aspect. La prima vedere PNL este mai curând în opoziție, guvernul fiind susținut de majoritatea din jurul PSD. Dar, așa cum arătasem încă de la instalarea guvernului, această distribuție a rolurilor e o simplă aparență, pe care a întreținut-o cu grijă toată lumea. Testul cel mai important este că singurul partid pe care se poate bizui guvernul la o moțiune de cenzură este PNL.

Mai spuneam în toamna anului trecut că PNL va cere lui Dacian Cioloș să intre în partid, ceea ce s-a și întâmplat, chiar dacă invitația nu a venit din partea liderilor. E adevărat că premierul a declinat oferta, dar nu ar trebui de aici să tragem concluzii pripite. În realitate Cioloș e singura speranță a PNL, un partid care trece printr-o criză de cadre fără precedent. Și, de fapt, nici nu va trebui ca Cioloș să se înscrie oficial în partid, va fi suficient să fie investit cu misiunea formării guvernului la toamnă. Cu condiția desigur ca PSD să nu câștige alegerile.

Mai exact, unii liberali mai pot crede despre ei înșiși că sunt în opoziție, dar structura de adâncime a politicii românești, în noua configurație europeană, îi așează, vrând-nevrând, de partea guvernului și, în esență, a forțelor care susțin federalizarea continentului.