1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

PNL şi serviciile de informaţii

PNL nu face nici o remaniere şi Primul Ministru Călin Popescu Tăriceanu, acuză implicarea serviciilor secrete în lupta politică.

default

Preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat că în cursul şedinţei Biroului Politic Central, desfăşurată astăzi, propunerea de remaniere guvernamentală a fost respinsă cu 16 voturi "împotrivă", 2 voturi "pentru" şi 3 abţineri, dar nu a dat mai multe detalii despre poziţiile exprimate în cursul reuniunii.

Mesajul principal pe care PNL a dorit să-l transmită opiniei publice a fost de fapt altul. Primul ministru a repetat după şedinţa conducerii partidului, ceea ce spusese şi într-un interviu difuzat în această dimineaţă la RFI şi anume că Parchetul şi serviciile de informaţii se implică în lupta politică din România. “Dacă lucrurile vor continua să funcţioneze în acest fel, a mai spus Primul Ministru, înseamnă că avem un grav deficit de democraţie în România.”

Declaraţia aceasta explică acţiunile minstrului de Justiţie Tudor Chiuariu împotriva Departamentului Naţional Anticorupţie, după cum explică poziţia PNL faţă de legile spionajului şi contraspionajului. De vreo doi ani de zile PNL declară că în România serviciile de informaţii au prerogative prea largi şi că acestea ar trebui serios limitate. Astăzi Premierul a spus de altfel încă o dată că “rolul serviciilor de informaţii în viaţa publică ar trebui să fie restrîns la acţiuni stricte, legate de siguranţa naţională.

Declaraţiile acesta sînt codificate. Ele vor să spună că Serviciile de informaţii nu ar mai trebui să facă înterceptări în beneficiul DNA sau al altor organisme.

Preşedintele Traian Băsescu spusese contrariul şi anume că serviciile de informaţii ar trebui să înţeleagă că securitatea naţională constă şi în combaterea corupţiei şi în consecinţă că serviciile de informaţii trebuie să-şi rezerve resurse pentru a ajuta Parchetele la prinderea celor vinovaţi.

De aici se trag cele două concepţii, aflate în dispută, despre legile siguranţei naţionale. PNL (susţinut de “societatea civilă” de fapt de Renate Weber care a devenit ulterior candidatul nr 1 al liberalilor la alegerile europene) a propus ca serviciile de informaţii să fie drastic îngrădite în acţiunile lor în aşa fel încît să nu aducă atingere libertăţilor civile. Preşedintele pledase pentru o lege care să ofere agenţilor secreţi puteri suficiente ca să devină cu adevărat eficienţi.

PNL a dat de înţeles de mai multă vreme că priveşte SRI-ul ca pe un duşman personal. După ce s-a aflat că discuţiile telefonice despre Bursă dintre Dinu Patricu şi Căli Popescu Tăriceanu fuseseră interceptate, Premierul l-a încadrat pe Marius Oprea în grupul său de experţi, întrucît acesta trecea drept specialist în domeniul serviciilor de informaţii şi al Securităţii. Marius Oprea a făcut apoi numeroase declaraţii despre caracterul nereformat al serviciilor şi despre mentalităţile comuniste care le guvernează. Totodată, el nu s-a străduit prea mult să ascundă că doreşte să devină director al SRI şi să opereze apoi schimbări drastice de personal.

Se pot înţelege mai uşor acum cel puţin două acţiuni ale PNL. Pe de o parte liberalii caută cu ajutorul UDMR să distrugă dispozitivul judiciar pus în funcţiune de fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei, iar pe de alta, caută să impună o lege care să împiedice SRI să mai facă interceptări telefonice. Iar dacă nu ne înşelăm prea grav totul se învîrteşte în jurul afacerilor oneroase.