1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Plecarea lui Barak

Ministrul israelian al apărării, Ehud Barak, a anunţat că se retrage din viaţa politică. Luându-şi adio, veteranul armatei şi politicii israeliene i-a şocat mai degrabă pe amicii săi străini decât pe israelieni.

Ministrul israelian al apărării, Ehud Barak, anunţându-şi retragerea din viaţa politică

Ministrul israelian al apărării, Ehud Barak, anunţându-şi retragerea din viaţa politică

Nu eşti prooroc în ţara ta. Fostul premier e o figură extrem de controversată în Israel. Ex-general, cu o strălucită carieră militară, fost şef al statului major al armatei israeliene, iar apoi prim ministru laburist înainte de a pierde, în faţa forţelor de dreapta, alegerile de la începutul anilor 2000, alegeri în care a triumfat Ariel Sharon, Ehud Barak e o personalitate cu multiple faţete.

Lui i se datorează între altele retragerea, de amplu impact asupra Orientului Mijlociu, a statului evreu din fâşia de securitate instituită de israelieni cu sprijinul aliaţilor lor creştini, în sudul Libanului.

În urma intempestivei replieri din sudul Libanului ordonate de Barak întru limitarea pierderilor suferite permanent, prin atentate cu bombă, de forţele de securitate israeliene patrulând în zonă, miliţiile creştine din regiune au rămas fără o susţinere vitală pentru ele.

Concomitent, nordul statului evreu s-a văzut expus agresiunilor şi atacurilor cu rachete ale Hizbullah. Organizaţia teroristă şiită, susţinută de Iran şi regimul sirian condus de clanul Assad a luat locul israelienilor şi creştinilor şi a declanşat războiul israeliano-libanez din 2006.

Ca demnitar laburist profund ancorat în logica păcii cu orice preţ, proprie acordurilor încheiate de israelieni şi palestinieni sub mediere norvegiană la Oslo, în 1993, Barak a încercat realmente să ajungă la un consens cu liderul OEP, Arafat. Împreună cu Bill Clinton, pe-atunci preşedintele SUA şi cu Madeleine Albright, care conducea în epocă diplomaţia americană, Barak a avansat, în calitatea sa de premier israelian, propuneri de o generozitate vastă şi fără precedent.

Fără să se consulte cu partenerii săi interni, Barak oferea palestinienilor controlul şi suveranitatea nu doar asupra Fâşiei Gaza, ci şi asupra celei mai mari părţi din Cisiordania şi Ierusalimul răsăritean, inclusiv asupra moscheii Al Aksa situată pe muntele Templului, în Oraşul Sfânt.

Terenul pe care se află moschea, administrată de palestinieni chiar şi după cucerirea de către israelieni a oraşului vechi din Ierusalim, în 1967, ar fi urmat să fie parte din teritoriul încorporat statului palestinian. La fel şi 94 la sută din teritoriul de pe malul apusean al Iordanului, ţinuturi care au constituit în antichitate Iudeea şi Samaria, respectiv regatul Israel şi au marcat profund istoria poporului evreu.

Clinton, Barak şi Albright au eşuat în tentativa de a-l convinge pe Arafat să accepte aceste ample concesii. În schimb, liderul OEP şi al autorităţii autonome palestiniene a girat cea de-a doua intifadă şi un război terorist anti-israelian, care, împreună cu ripostele statului evreu aveau, după anul 2000, să însângereze Ţara Sfântă.

La jumătatea aceluiaşi deceniu premierul israelian Ariel Sharon avea să urmeze exemplul instituit de Barak şi să iniţieze o a doua retragere unilaterală a statului evreu dintr-un teritoriu controlat de autorităţile de la Ierusalim.

Ce a urmat se ştie. S-a produs islamizarea în ritm galopant a Fâşiei Gaza. Apoi regiunea a încăput integral sub controlul organizaţiei Hamas, a grupării teroriste apărute ca filială palestiniană a Frăţiilor Musulmane, organizaţie susţinută de regimul fundamentalist iranian şi de dictatura siriană. În fine, din fâşia evacuată de israelieni şi aşezări evreieşti s-au declanşat tirurile de rachete asupra sudului Israelului, care, la rândul lor, au provocat războaiele din 2008/9 şi recenta campanie de 8 zile din Gaza.

În ce-l priveşte, Barak, care a părăsit partidul laburist când planurile sale politice n-au mai coincis cu ale tovarăşilor săi politici va continua să fie ministrul israelian al apărării până după alegerile din ianuarie viitor. El n-a exclus de altfel revenirea în cabinet la cererea actualului premier Netanyahu.

În fapt, e a doua oară că Barak îşi ia adio. A făcut-o prima oară după înfrângerea sa în scrutinul din 2001. Un an mai târziu, avea să-şi lanseze o carieră de om de afaceri de succes care l-a transformat în multimilionar. Ca militar israelian, Barak şi-a început cariera acum 53 de ani.

Ca demnitar, s-a ocupat in extenso de pericolul înarmării nucleare iraniene şi de crearea, cu ajutorul cercetătorilor evrei de la Institutul israelian de tehnologie, Technion, a „Căciulii de Fier”, scutul israelian anti-rachetă numit „Iron Dome” în engleză. Care pare, de altfel, să fie şi cel mai de succes instrument anti-balistic de acest fel din lume.

La cârma partidului Independenţei, pe care Barak l-a fondat după despărţirea sa de laburişti va trece actualul ministru al muncii, Simhon Shalom.