1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

PUNŢI DE SUFLET

Plasture pentru administrarea analgezicelor

Calmantele introduse în circuitul sanguin prin perfuzie vor putea fi administrate printr-un plasture.

default

După o intervenţie chirurgicală de amploare, pacientului îi sunt administrate calmantele în mod obişnuit prin perfuzie. Sistemul cu pompă este prevăzut cu un buton, prin acţionarea căruia pacientul poate determina singur, în funcţie de intensitatea durerii, cantitatea de medicament care intră în venă. Medicii programează în prealabil doza maximă - cel mai adesea fiind administrată morfină -, doză ce nu poate fi depăşită.

Acum, pentru tratamentul cu analgezice, poate fi folosit, în loc de perfuzie, un plasture. El are mărimea unei cartele de telefon, se lipeşte pe piele şi este astfel programat, încît pacientul să poată de asemeni hotărî doza necesară pentru calmarea durerilor. Cînd este “acţionat”, plasturele eliberează opiatul fentanyl, care trece prin piele în circuitul sanguin.

Specialişti de la Universitatea Thomas Jefferson din Philadelphia au efectuat un studiu cu peste 600 de pacienţi operaţi. Jumătate au primit analgezicele prin perfuzie, jumătate, prin plasture. După cum se relatează în revista “Jama”, cele două metode au avut o eficacitate egală. Trei sferturi din pacienţii din ambele grupe s-au declarat foarte mulţumiţi de tratament.

  • Data 12.05.2004
  • Autoare/Autor Elisabeta Sturdza
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2oy
  • Data 12.05.2004
  • Autoare/Autor Elisabeta Sturdza
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2oy