1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Planul celor 5 președinți

În plină criză, liderii Uniunii Europene propun un plan de integrare mai avansată a țărilor euro, care va lăsa deoparte țările mai puțin competitive.

Consiliul European de la sfârșitul acestei săptămâni va aborda două mari probleme: criza refugiaților și ”planul celor 5” privind integrarea mai avansată a țărilor euro. Cu siguranță că primul subiect va confisca cele mai multe energii și nimic nu e mai interesant decât să vedem cum va evolua situația. Cancelarul Germaniei continuă să susțină instituirea unui mecanism permanent de repartizare a imigranților între țările membre. La precedenta reuniune s-au stabilit anumite cote, dar numai cât privește imigranții aflați deja pe teritoriul Uniunii și nu pentru cei care continuă să sosească. Pe agenda reuniunii figurează însă și ”găsirea de soluții pentru atenuarea presiunii migratorii”, ceea ce reprezintă o mică schimbare de accent. Dar pentru că nu putem anticipa evoluția lucrurilor, să ne concentrăm deocamdată pe cel de-al doilea subiect, care, deși nu are același grad de urgență, nu e mai puțin important.

Cei cinci președinți, și anume Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, Donald Tusk, președintele Consiliului, Jeroen Dijsselbloem, președintele Eurogrupului, Mario Draghi, președintele Băncii Centrale Europene și Martin Schulz, președintele Parlamentului European au prezentat împreună un plan pentru o uniune politică mai avansată a celor 19 țări care folosesc moneda comună. E un plan pe 10 ani care cuprinde trei etape. Prima nu aduce nimic nou, fiind mai curând un răgaz politic menit să pregătească țările vizate pentru marea noutate care consta în constituirea unei trezorerii a zonei Euro și a unui supra-minister de finanțe. Acest lucru ar trebui să se întâmplă treptat după 2017. În fine, reforma ar trebui să se încheie cel târziu în 2025, atunci când pe harta politică vor apărea două Europe, una strâns unificată din punct de vedere fiscal și o alta cuprinzând țările ce vor avea posibilitatea să adere la nucleul central când vor fi pregătite.

Există un aspect, poate singurul, asupra căruia și federaliștii europeni și oponenții lor eurosceptici au căzut de acord: moneda comună nu poate funcționa fără o trezorerie comună și fără o unificare a politicilor fiscale. Situația de acum nu mai poate continua multă vreme. Oponenții monedei comune înțeleg și ei foarte bine acest lucru și de aceea reclamă pur și simplu revenirea la monedele naționale. A treia cale nu există. Ca urmare pozițiile politice s-au radicalizat într-un mod fără precedent. Chiar și în Parlamentul European, acolo unde lumea se plictisea metodic, tonul dezbaterilor a devenit pătimaș.

Tabloul acesta relativ simplu se complică însă din cauza Marii Britanii. Londra apare celor de pe continent ca o parte indispensabilă a construcției europene, dar britanicii rămân reticenți față de moneda comună chiar dacă sunt, în general, favorabili Uniunii. Planul celor 5 ar fi, politic vorbind, destabilizat de o Londră rămasă în afară, căci integrarea euro atrage după sine o unificare inevitabilă a pozițiilor politice în toate planurile. Dacă astăzi avem 28 de țări cu mai multă sau mai puțină autoritate, după punerea planului în aplicare vom avea o Europă tare (cu o ”reprezentare externă unificată”), o periferie europeană diversă, tot mai neînsemnată politic și, în fine, o Londră excentrică, care va tinde să fie o alternativă la axa Berlin-Paris și un pol de atracție față de posibilii disidenți est-europeni. Cu alte cuvinte adâncirea unificării va antrena după sine o nouă divizare, care va fi tot mai evidentă pe fondul antagonismului renăscut dintre Statele Unite și Rusia.

E clar prin urmare că planul celor 5 nu este pe deplin viabil dacă englezii nu vor fi convinși să adere și ei pe viitor la moneda comună. Deocamdată însă ei doresc să părăsească cu totul UE dacă nu li se fac anumite concesii care sunt, în esență, exact opuse planului anunțat.

Partea cu adevărat îngrijorătoare este însă aceea că raportul celor 5 președinți pare a fi astăzi doar un mod de a abate atenția de la criza actuală a refugiaților care ne dezvăluie Uniunea în momentul ei de maximă slăbiciune.