1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Plahotniuc schimbă jumătate din Guvernul Filip

Oligarhul Vlad Plahotniuc, care nu are nici o funcție oficială în stat, a schimbat 7 din cei 13 miniștri din Guvernul controlat de Partidul Democrat pe care acesta îl conduce. 

Astfel, în noua componență a Guvernului urmează a fi aduși cei doi foști prim-miniștri care au semnat garanțiile bancare pentru creditarea celor trei bănci comerciale devalizate în timpul celebrului „jaf al secolului” - Iurie Leancă și Chiril Gaburici, dar și ex-președntele Curții Constituționale, Alexandru Tănase.

Plahotniuc a făcut mutarea la un briefing în prezența premierului Pavel Filip. Înainte de a demite jumătate din Cabinetul de Miniștri, el a lăudat actualul Guvern pentru faptul că a reușit să obțină creștere economică în condiții de criză.

I-a lăudat, dar i-a demis

„Astăzi Guvernul a ajuns la o credibilitate de patru ori mai mare în percepţia cetăţenilor faţă de perioada ianuarie 2016. Este un indicator important, dar nu şi suficient pentru un potenţial real pe care noi îl avem ca şi guvernare şi nici pentru aşteptările mari ale oamenilor după atâţia ani de instabilitate politică. Tocmai pe acest semnal de creştere a credibilităţii Guvernului şi a economiei este momentul să fim mai realişti ca oricând şi să luăm decizii care să aducă mult mai multe rezultate. Ştim că se poate mai mult”, a declarat Plahotniuc.

Prim-ministrul a girat anunțul liderului PDM, găsind chiar și o justificare: „Schimbările se fac atunci când ești în creștere, pentru a obţine rezultate şi mai bune”. Mai mult, Pavel Filip a spus că Guvernul a putut lucra în liniște, „pentru că Vlad Plahotniuc a luat toate luptele politice asupra sa”.

Astfel, ex-premierul Iurie Leancă va fi vicepremier pentru integrare europeană, fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, revine în funcţia de ministru al Justiției, ex-premierul Chiril Gaburici (cunoscut pentru diploma sa de studii, despre care s-a spus că ar fi falsă) va ocupa funcţia de ministru al Economiei. Cristina Lesnic este propusă la funcţia de vicepremier responsabil de Reintegrare, Svetlana Cebotari vine la şefia Ministerului Sănătății, Liviu Volconovici va conduce Ministerul Mediului, iar diplomatul Tudor Ulianovschi va ocupa funcția de ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Igor Dodon: „Nu voi accepta noile candidaturi”

Președintele Igor Dodon a menționat că a văzut în lista democraților mai multe nume cunoscute, „de tristă faimă”. El crede că locul unora din această listă este la pușcărie, nu la Guvern: „Voi semna demisia actualilor miniștri, dar nu voi accepta noile candidaturi. Refuz propunerea democraților. (…) Este evident că Guvernul devine mai politizat acum. Totul e cusut cu ață albă, algoritmul e vizibil. Iar revolta cetățenilor va crește”, a menționat Dodon.

Nu este prima dată când Igor Dodon refuză să semneze decretele de învestire în funcție a miniștrilor propuși de partidul de guvernământ. În luna octombrie, urmare a unui aviz dat de Curtea Constituțională, Eugen Sturza a fost învestit în funcția de ministru al Apărării prin semnătura șefului Parlamentului, Andrian Candu. Atunci, Igor Dodon a fost suspendat din funcție pentru câteva minute.

Noul guvern, numit de Plahotniuc „tehnocrat”, nu este nici pe placul liderului Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu: „Criză de imagine, criză de idei şi criză de credibilitate. Iată de ce, pentru a salva aparenţele, au adus la guvernare oameni din vechea garnitură PLDM-istă”, a comentat Maia Sandu.

Vă mai recomandăm