1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Plăţi directe pentru 300.000 de fermieri români

Ministrul agriculturii Dacian Cioloş s-a întâlnit la Bruxelles în cadrul Consiliului de Miniştri, cu Mariann Fischer Boel, comisarul european pentru Agricultură şi Pescuit.

default

Ministrul român a precizat că, împreună cu directorul general de la Agenţia de Plăţi, Dan Gherghelaş, s-a întâlnit cu comisarul Mariann Fischer Boel, abordând discuţii legate de începerea plăţilor în agricultură.

Dacian Ciolaş s-a referit în special la controale de teledetecţie (care ar fi trebuit finalizate de către contractor) şi la pregătirea finală a plăţilor. Pentru acei fermieri pentru care sunt terminate controalele administrative, plăţile vor începe cât mai repede posibil, dar „asta numai în măsura în care, după finalizarea controlului administrativ, nu va trebui aplicată acea reducere a sumei alocate la hectar”, mai exact la sfârşitul lunii februarie sau începutul lunii martie.

Într-o primă tranşă, vor beneficia de plăţi directe aproximativ 300 de mii de fermieri, urmând să se treacă în primăvară şi la a doua etapă. „Important este să arătăm că mecanismul funcţionează”, a precizat Dacian Cioloş.

„Am discutat despre pregătirile pe care Agenţia de Plaţi le face în acest an pentru înregistrarea cererilor de plată. Aceste pregătiri sunt importante şi pentru că în măsura în care cererile sunt completate corect şi parcelele sunt identificate corect de către fermieri vor avea mai puţin de lucru la control şi vor fi mai puţine suprafeţe de teren neeligibile.”