1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Pierre Moscovici nuanţează poziţia socialiştilor europeni

După o declaraţie a liderului grupului liberal-democrat din Parlamentul European, Graham Watson in care se aprecia că schimbarea preşedinţilor PSD ai celor două camere ale Parlamentului României ar fi un fapt normal pentru orice nouă coaliţie ajunsă la putere, Pierre Moscovici şi-a exprimat dezacordul cu acest punct de vedere, susţinând totodată că, datorită calităţii sale de raportor, nu se poate pronunţa in mod partizan, asupra politicii de la Bucureşti.

Pierre Moscovici

Pierre Moscovici

Pierre Moscovici, raportorul Parlamentului European pentru România şi europarlamentar socialist, a respins repetat toate acuzaţiile de partizanat politic, recunoscând că România a făcut in 2004 o alegere democratică pe care o respectă. Dacă aş fi avut o poziţie partizană şi i-aş fi favorizat pe socialişti, a declarat Pierre Moscovici, atunci nu aş fi amintit in raportul meu din iarna 2004, eforturile importante făcute de noul Guvernul României, in special împotriva corupţiei. Am fost şi rămân imparţial, a afirmat Moscovici, declarându-şi totodată susţinerea şi ajutorul pentru executivul de la Bucureşti, in măsura in care aceasta lucrează pentru integrare. Pe de altă parte, Pierre Moscovici a respins poziţia preşedintelui liberalilor europeni, Graham Watson care afirmase cu o zi înainte că socialiştii europeni au dificultăţi atunci când vine vorba de pierderea alegerilor, inclusiv in România. Watson afirmase că schimbarea preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului României ar fi un fapt normal pentru orice democraţie.

Graham Watson: „Situaţia din România este la fel ca in oricare altă ţară: când există o majoritate in parlament, atunci ea vrea să-şi impună membrii de partid in poziţiile de conducere. Sunt sigur că domnul Rasmussen, (actualul preşedinte al socialiştilor europeni, n. red) atunci când a fost primul-ministru al Danemarcei ar fi făcut exact ceea ce domnul Tăriceanu încearcă să facă ca prim-ministru al României.”

Pierre Moscovici a contrazis declaraţia lui Watson, susţinând că in realitate nu ar fi vorba de respectarea voinţei majorităţii ci de nerespectarea unor reguli clare, stabile şi constituţionale din legislaţia României .

Pierre Moscovici: „Ceea ce îmi pare criticabil este următorul aspect: încercarea de a schimba in mod constant regulile de joc cu altele. Pe de altă parte nu este vorba numai de schimbarea preşedinţilor Parlamentului dar şi pe cei ai Consiliilor Locale Judeţene. Ca atare, se are in vedere o schimbare extrem de vastă.”

In sprijinul afirmaţiilor sale, Moscovici a invocat şi alte critici de aceeaşi natură care ar fi venit, din partea grupului Popularilor Europeni şi care ar fi fost transmise preşedintelui Traian Băsescu. Este o problemă de democraţie, de stabilitate şi de respectarea regulilor, a continuat Moscovici, recomandând forţelor politice din România să rămână solidare interesului prioritar al integrării europene, mai ales că aderarea nu este o miză cu garanţie sigură, pe de altă parte recunoscând că viaţa politica este combativă. Pierre Moscovici a mai repetat prietenilor români că fără sprijinul grupului socialist, raportul său care a deschis calea aderării României la Uniunea Europeană in ianuarie 2007, nu ar fi fost votat fără sprijinul parlamentarilor socialişti. Politician experimentat, Pierre Moscovici a vorbit despre şicanele popularilor europeni, despre „tentativele constante ale Partidului Popular European de a schimba conţinutul raportului, de a vota împotriva lui, de a decide prea târziu, inclusiv încercarea de a amâna venirea observatorilor parlamentari”.

Dacă socialiştii nu au fost apărătorii intereselor României atunci înseamnă că sunt masochişti, a glumit Moscovici, atrăgând totodată atenţia că o eventuală abandonare a României de către Partidul Socialist European ar însemna mult, in termeni politici. Nu mă pronunţ asupra priorităţilor guvernului de centru-dreapta de la Bucureşti, a concis Moscovici, ci avertizez să nu fie pierdut suportul socialiştilor din Parlamentul European pentru cauza României.

Ceea ce rămâne in continuare neclar in privinţa poziţiei socialiştilor europeni este următorul aspect: cum se poate lupta împotriva corupţiei cu oameni din vechiul regim, ei înşişi bănuiţi deseori de corupţie la nivel înalt?

  • Data 29.09.2005
  • Autoare/Autor Victor-Iulian Tucă
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B32L
  • Data 29.09.2005
  • Autoare/Autor Victor-Iulian Tucă
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B32L