1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Picioarele minciunii

E oare adevărul ca uleiul? Sfârşeşte prin a ieşi la suprafaţă? Postacii ruşi au mai pierdut o bătălie. Dar războiul informaţional e încă în toi. O informaţie-bombă a explodat într-un ziar rusesc. Iar mai nou, în vest.

Russia Today şi-a deschis site-ul în limba germană la 6 noiembrie trecut

Russia Today şi-a deschis site-ul în limba germană la 6 noiembrie trecut

În timp ce în estul Ucrainei operaţiunile militare ale separatiştilor au luat amploare şi s-au intensificat perceptibil, iar comandantul suprem al NATO, Breedlove, se vede ca atare nevoit să lanseze avertismente, vestul începe să conştientizeze diverse pericole.

De pildă cel la care e expusă Moldova. Vizita la Berlin a preşedintelui Klaus Iohannis, care consideră că România e, geografic, într-o situaţie nesigură, scoate în evidenţă problemele de securitate din acest colţ al Bătrânului Continent.

În răstimp, Rusia îşi continuă şi ofensiva politică şi cea propagandistică. Cu Sputnik, cu Russia Today, cu site-uri profesionist confecţionate în varii limbi şi cu agenţi de influenţă. În Polonia a apărut din neant un partid antiamerican şi antioccidental, care propune ieşirea Varşoviei din Alianţa Nord-Atlantică şi despărţirea de SUA. Şi care nu s-a jenat să preia tale quale lozincile Moscovei cu privire la conflictul cu Ucraina.

Şi în ţări ca România şi Germania s-au înmulţit masiv, în ultima vreme, kremlinofilii. Purtând măşti de jurnalişti, de experţi, sau ca reprezentaţi autentici ai extremelor stângă şi dreaptă, ca ideologi reali sau imaginari ai unui panslavism şi neofundamentalism ortodoxist, precum şi în varianta de postaci produşi de fabrica de „trolli” a Rusiei: o vastă oştire putinofilă plătită cu banii contribuabililor ruşi "explică situaţiunea" lumii de la vest de fosta URSS.

Care, invariabil, e marcată de o maică Rusie bună, blândă şi ospitalieră, una veşnic victimizată, brutalizată, vândută şi "încercuită" de NATO, o federaţie care n-ar face chipurile decât să-şi apere sărăcia şi nevoile şi neamul în faţa "naziştilor" şi pro-occidentalilor din SUA şi din biata Ucraină care-i "violează interesele".

Modus operandi s-a modificat şi diversificat, propaganda nu mai funcţionează în era netului univoc, ca în epoca sovietică, dar obiectivul intoxicărilor multiple şi intense, menite să împiedice orice tentativă de coagulare a unei voinţe de rezistenţă în faţa agresiunii neo-imperiale a rămas acelaşi. Sub comunişti sau nazişti se susţineau un număr limitat de doctrine şi ideologii. Mai nou, se cotizează la un sincretism doctrinar apt să perpetueze susţinerea Rusiei lui Putin şi de către fascişti, islamofobi, homofobi şi populişti de dreapta, dar şi de către extrema stângă cu idiosincraziile ei. Numitorul comun însă există. Îl compun antiamericanismul, dispreţul faţă de liberalismul economic, faţă de Occident, faţă de democraţia liberală şi statul de drept, precum şi antisemitismul.

Concomitent, armata de postaci încearcă să dilueze informaţiile valabile, răspândind în spaţiul reţelelor de socializare atât de multe variante de veşti fictive şi teorii conspiraţioniste încât adevărul să dispară sufocat sub mormanul de pseudo-ştiri.

Din când în când însă construcţiile fanteziste ale acestui tip de propagandă se clatină periculos, iar castelele din Spania se mai şi prăbuşesc. Mai nou se reverberează în vest undele şocului iscat de publicarea unui probabil document strategic rusesc, elaborat în februarie 2014, care, dacă este autentic, şi pare să fie, demonstrează că anexarea Crimeii şi intervenţia în estul Ucrainei n-au constituit nicidecum fenomene spontane. În răspăr cu afirmaţiile recurente ale propagandiştilor Moscovei, ele au fost proiectate încă în epoca în care regimul autoritarului preşedinte pro-moscovit, Ianukovici, încă se mai afla în funcţie, la Kiev.

Ziarul rusesc Novaia Gazeta a publicat menţionatul document, avansat, pare-se, Kremlinului între 4 şi 12 februarie 2014, care, vai, prevedea nu doar „falimentul total al regimului Ianukovici” şi al famigliei sale, în speţă al oligarhiei ucrainene, ci şi victoria Maidanului şi evenimentele majore care aveau să aibă loc ulterior. E vorba în acest plan strategic nu doar de presupusa "imixtiune" a vestului în mişcarea de pe Maidan, ci şi de şansa Moscovei de a profita, după căderea regimului Ianukovici, de „forţele centrifugale din diversele regiuni” ucrainene „cu scopul promovării aderării lor la federaţia rusă”.

Expressis verbis se pomeneşte de „dezintegrarea Ucrainei” ( un proces la care, să nu uităm, mai-marii ruşi i-au invitat şi pe alţii, nu în ultimul rând pe români să participe, nu fără oarece ecou în mediile securisto-legionaro-ultranaţionaliste). Documentul menţionează între altele, textual, „Crimeea” şi „teritoriile estucrainene”, precum şi „necesitatea însoţirii acestor evenimente cu o campanie de PR în massmedia rusă şi ucraineană”.

Cu oarecare nostalgie îmi amintesc, în context, de avertismentele pe care, iscând reacţii furioase la Vocea Rusiei, le-am lansat, cu privire la ingerinţele şi ambiţiile neoimperiale ale lui Putin, în vara fierbinte a anului 2012. N-am uitat nici de superbia rizibilă a unei fine analiste şi a altor observatori calificaţi ai fenomenului politic românesc. Care, susţinând din răsputeri guvernul Ponta I, considerau concomitent că orice îngrijorări privind politica de imixtiune a Moscovei şi orice depistare ori anticipare a manevrelor ei subversive n-ar constitui decât emanaţia unor simple "gogoriţe" antiruseşti.

Azi analiştii şi analistele cu pricina tac mâlc cu privire la inadmisibilele lor inadvertenţe din acele zile toride. Sau participă entuziast la festivalul datului cu piciorul în oamenii politici căzuţi sub loviturile DNA şi întinşi la pământ, ca şi cum curăţarea României de mari corupţi s-ar fi desăvârşit şi ar fi opera lor.

Net mai util ar fi, desigur, să atragă atenţia asupra conformaţiei cailor troieni plantaţi de Putin, întru dezinformarea lor, în statele vulnerabile - şi nu doar în cele cu democraţii defecte. Designul patrupedului de lemn cu pricina stipulează ca în burta lui să încapă nu doar bună parte din clasa politică a ţărilor vizate, ci şi cât mai mulţi oligarhi, stăpâni de televiziuni, precum şi analiştii aferenţi, vânători de bani şi de onorori. Fiindcă fără voracitatea şi abilităţile lor, ar fi extrem de greu ca propaganda kremlinofilă să ajungă să-şi depăşească inerenta vacuitate, lungind, aparent la nesfârşit, picioarele altminteri scurte ale minciunii.