1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Piatră de hotar pentru NATO

Deşi n-au reuşit să spargă blocada, militanţii şi aliaţii lor de la Teheran, Damasc şi Ankara au pus capăt unei constelaţii care a garantat multă vreme preeminenţa occidentală în regiune.

default

Militanţii pro-palestinieni trimişi săptămâna trecută de o organizaţie turcească apropiată extremiştii islamici să spargă blocada impusă fâşiei Gaza de când la cârma ei a trecut organizaţia teroristă islamistă, au obţinut o victorie politică imensă. Situaţia creată în regiune confruntă deopotrivă SUA şi pactul defensiv nord-atlantic cu riscuri şi probleme noi.

La 31 mai, intervenţia israeliană, soldată cu morţi şi răniţi, din pricina ciocnirilor cu militanţii înarmaţi de pe Mavi Marmara, una din navele aşa-zisei flotile umanitare de solidaritate cu Gaza a marcat finalul unei ere în ecuaţia politică a Orientului Mijlociu. Fiindcă de la această dată, alianţa turco-israeliană, care rezistat vremurilor mai bine de 6 decenii, a fost oficial înmormântată. Nou creata situaţie reprezintă o piatră de încercare pentru SUA şi alianţa nord-atlantică, al cărei membru este Turcia.

Veche alianţă

Alianţa dintre turci şi israelieni datează din anii 50 ai veacului trecut. În 1949, Turcia a devenit prima ţară musulmană care a recunoscut oficial statul evreu şi a amorsat relaţii diplomatice cu oficialităţile de la Ierusalim. Un an mai târziu, cele două state aveau să semneze un pact secret, stipulând între altele dreptul armatei israeliene ca, în cazul unui atac asupra statului evreu, să-şi ancoreze navele în porturi turceşti. Cooperarea bilaterală a inclus de asemenea antrenarea piloţilor israelieni în spaţiul aerian al Turciei.

Alianţa regională dintre turci şi israelieni a constituit un important atu pentru SUA şi pactul defensiv nord-atlantic în perioada războiului rece. Decenii la rând occidentul s-a confruntat cu varii încercări ale imperiului comunist de a destabiliza Orientul Apropiat şi Mijlociu prin intermediul aliaţilor arabi ai Moscovei.

Raporturile dintre Israel şi Turcia au început să se deterioreze grav, la câţiva ani după accesul primului guvern islamist, condus de premierul Erdogan, la cârma unui stat nominal încă laic. Degradarea rapidă a raporturilor bilaterale a început după primele deraieri verbale ale oficialilor turci. În 2008, premierul turc Erdogan a criticat strident şi virulent operaţiunile israeliene declanşate împotriva grupării islamiste Hamas, în vederea opririi tirurilor de rachete lansate zilnic, timp de ani de zile, din Gaza asupra localităţilor israeliene.

Ankara schimbă macazul

În ultimele luni, oficialităţile israeliene le-au rugat insistent pe cele turceşti să nu permită convoiului cu militanţi pro-palestinieni să ridice ancora la Istanbul. Ankara n-a dat curs acestor rugăminţi. Dimpotrivă, guvernul islamist al Turciei a susţinut călătoria, care s-a încheiat cu vărsare de sânge din pricina violenţelor la care militanţii pro-palestinieni de pe una din nave s-au dedat împotriva militarilor israelieni trimişi la bordul ei spre a-i schimba cursul.

Ulterior, premierul Erdogan şi-a reluat excesele retorice anti-israeliene, a calificat operaţiunea drept un masacru, iar statul evreu drept o ţară de piraţi. Dincolo de declaraţiile sale incendiare, menite să-i asigure sprijin islamist intern şi extern, şeful guvernului turc a făcut şi o afirmaţie extrem de semnificativă. Potrivit lui, de-acum încolo nimic nu va mai fi cum a fost în regiune.

Semnificaţia acestei declaraţii este clară. Turcia a trecut cu arme şi bagaje din tabăra occidentală în cea islamisto-siro-iraniană. Această reorientare va obliga nu numai Israelul, care-şi pierde unicul aliat din lumea islamică, să-şi reconsidere poziţia.

Grav afectate se văd, implicit, şi alianţa nord-atlantică, precum şi SUA, care au interese strategice majore într-o regiune cuprinsă de febra islamismului militant, de conflictele din Irak şi Afganistan şi, mai cu seamă, de pericolul înarmării nucleare iraniene.

E cât se poate de probabil ca Erdogan să fi mizat tocmai pe cartea nevoii imperioase a occidentului de Turcia, când a optat în favoarea unei politici de irevocabilă şi făţişă confruntare cu Israelul. Pe termen scurt, calculele sale i-ar putea oferi nişte succese diplomatice ieftine.

Pe termen lung va pierde însă Turcia, a cărei integrare occidentală se va amâna la calendele greceşti.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Vlad Drăghicescu

Vă mai recomandăm