1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

"Piaţa Chinatown foarte bun pentru chinezi, pentru români. Asta."

„Chinatown Romania“ din Afumaţi. Aici, comercianţii chinezi îşi desfac marfa. Pan Jidong, director executiv al complexului, se plimbă prin hală şi stă de vorbă cu compatrioţii săi - mândru şi mulţumit de ceea ce vede.

Premierul Emil Boc la inaugurarea China-Town, Bucureşti

Premierul Emil Boc la inaugurarea China-Town, Bucureşti

Înaugurat la sfârşitul lunii iulie, Chinatown este deja plin de comercianţi şi clienţi. Cei 19 acţionari ai proiectului Chinatown, printre care şi Pan, au investit, până acum, în jur de 30 de milioane de euro. Cu toate acestea, Pan Jidong sublinează că îşi doreşte pentru Chinatown Romania să fie mai mult decât doar o altă piaţă chinezească:

"Aici nu este doar un mare centru de comerţ chinezesc. Vrem să construim şi locuinţe, o şcoală, o grădiniţă şi o zonă de divertisment. Suprafaţa va fi de peste 600.000 de metri pătraţi. Obiectivul nostru este să avem un loc pentru toţi comercianţi chinezi şi familiile lor. În total, vrem să investim peste o sută de milionane de euro".

Astfel, Chinatown Romania va deveni cel mai mare centru de afaceri şi de comerţ din Europa Centrală şi de Sud-Est. Investiţie este o nouătate pentru România - dar nu numai. Până acum, în toată regiunea, China a fost prezentă mai degrabă prin numeroşi comercianţi mici. În ultima vreme apar însă din cei în ce mai mulţi investitori chinezi mari, mai ales companii de stat - dar şi firme particulare. Şi sunt curtaţi intens.

Pan Jidong este mândru că premierul Emil Boc a inaugurat atât lucrările pe şantierul Chinatown-ului, anul trecut, cât şi complexul în sine, dat în uz anul acesta. În biroul lui Pan, zidurile sunt pline de fotografii în care el - dat şi alţi oameni de afaceri chinezi - apar împreună cu Boc. Ceea ce îl nemulţumeşte foarte tare pe investitor este imaginea chinezilor în mass-media din România. Se plânge amarnic de relatările în care chinezii sunt asociaţi cu evaziunea fiscală şi în care se vorbeşte de mafia asiatică.

"Şi noi, chinezii, ne dorim ca totul să fie corect şi legal. Imaginea chinezilor din mass media românească este falsă şi nedreaptă. O investiţie atât de mare ca cea noastră este foarte importantă pentru România, dar necesită şi relatări şi informaţii corecte în presă. Desigur, trebuie să mai îmbunătăţim şi noi anumite lucruri, trebuie să mai rezolvăm anumite probleme, dar până la urma totul va fi aşa cum trebuie", asigură Pan.

Pan Jidong se simtă jenat, dar este şi suspicios. A acceptat cu greu ideea unui interviu şi a unei vizite în Chinatown. De făcut poze nici vorbă. În afară de mass-media nefavorabilă mai are şi alte obiecţii. Deşi însuşi premierul Boc a înaugurat complexul, Pan Jidong nu este pe deplin mulţumit de climatul de afaceri din România:

"De exemplu modul în care se fac controale. Sunt tot felul de organe de control, care exercită presiuni asupra comercianţilor. În general, impresia este că nu există un sistem transparent şi standardizat al controalelor. În China, totul este foarte simplu şi foarte clar. Spre deosebire de România, acolo există un climat foarte favorabil pentru investitori şi pentru străini în general. Ne dorim ca guvernul României să rezolve mai repede problemele legate de birocraţie şi de infrastructură. Ne dorim ca România să înveţe anumite lucruri de la noi.

Hala A, la taraba comerciantului de ciorapi Zhong Yuan-Tsing. Nu are casă de marcat, dar la cerere ar da, eventual, chitanţă. Bărbatul, în vârstă de 47 de ani, stă din 1997 în România, împreună cu soţia şi cei doi copii. Până nu demult a avut tarabe la vestitul complex comercial Europa - Dragonul Roşu, al omului de afaceri Nicolae Dumitru. La Niro, cum îi spun comercianţii chinezi. De fiecare dată când poliţia a făcut razie acolo, i-a fost confiscată marfa şi a trebuit să plătească amenzi. Nu ştie de ce, se consideră nevinovat. Acum se bucură că a ajuns într-un centru de comerţ cu proprietari chinezi. Are contract, după cum spune. Apoi râde şi vorbeşte într-o română mai mult decât aproximativă: "Piaţa Chinatown foarte bun pentru chinezi, pentru români. Asta. Eu foarte place să stau la România".

Autor: Keno Verseck
Redactor: Cristian Ştefănescu