Piaţa imobiliară românească, lovită de criza financiară

Piaţa imobiliară traversează, şi în România, o perioadă critică.

După o epocă a speculanţilor, care a stârnit, în ultimii ani, o veritabilă degringoladă a preţurilor, dacă nu cumva un delir, reducerea semnificativă a lichidităţilor s-a soldat cu cel puţin două efecte: stagnarea preţurilor şi semnale de retragere a celor pentru care domeniul real estate se termina la tranzacţiile aducătoare de profit rapid.

Cum mâna invizibilă a bătut prea nervos din degete, intervenţia externă nu s-a lăsat mult aşteptată.

Unii, cei care, siliţi de împrejurări, s-au îndatorat în jungla regulilor anterior stabilite de bănci, vor fi spunând că noile norme de creditare induse pieţei de către Banca Naţională au venit puţin prea târziu, ca şi pachetul legislativ adoptat de Guvern la iniţiativa Autorităţii pentru Protecţia Consumatorului.

Un studiu realizat pentru numărul din decembrie al revistei Real Estate Magazine de Bucharest Real Estate Index relevă faptul că 2005 a fost ultimul an relativ stabil pe piaţa imobiliară, pe fondul unei cvasi-absenţe a dezvoltatorilor.

Au urmat doi ani de creşteri până în ianuarie trecut, când, brusc, piaţa a trecut din mâna investitorilor în cea a cumpărătorilor.

S-a spus că piaţa a ajuns la maturitate. O încurajare, mai degrabă, o dorinţă. Căci, apoi, vreme de trei luni, România a părut din nou ruptă de evoluţiile globale, preţurile oscilând, fără – e drept – salturi spectaculoase, haotic, ba la vale, ba în sus.

Privind retrospectiv pe ofertele imobiliare din ultimele 12 luni, înainte de liniştea ce s-a aşternut peste bursa imobiliară în partea a doua a anului am asistat la câteva momente de maxim istoric în domeniu.

E vorba, e drept, de rezistanţa ofertanţilor, căci disponibilitatea cumpărătorilor de a răspunde pozitiv la preţurile afişate a fost influenţată de o serie întreagă de variabile intrate pe vârfuri în scenă: ar fi, întâi de tot, sezonalitatea dar, mai ales, zvonurile şi capra vecinului (adversari niciodată cinstiţi).

Potenţialii clienţi au intrat în expectativă şi, mai mult decât atât, au început să măsoare cu mai mare atenţie promisiunile poleite ale reclamelor care au acoperit faţadele rănite ale oraşelor României.

De altfel, decizia de a cumpăra este, în acest moment, în conflict deschis cu circumspecţia generată de evoluţia preţurilor, instinctul de conservare al sistemului bancar şi securitatea profesională.

Vorbind despre clienţi, atâţia câţi se mai simt, acum, în stare să cumpere, anul 2008 a permis o cristalizare a pretenţiilor acestora, nu doar în funcţie de venituri ci şi după alte criterii cum ar fi, pe de o parte, spaţiul necesar şi calitatea finisajelor dar şi factori subiectivi cum sunt obiceiurile de consum sau stilul de viaţă, consideră Evelina Necula, director de marketing la DTZ Echinox, citată de aceaşi revistă.

Cu toate acestea, piaţa imobiliarelor a continuat să îşi păstreze atratcitivitatea, motorul fiind segmentul industrial – mai bine zis spaţiile de retail, logistică şi birouri.

Fondurile oportuniste de investiţii şi-au vândut activele iar locul lor a fost luat, încetul cu încetul, de fondurile cu risc scăzut.

Retailul este vârful de lance şi ar putea fi chiar mai bine dezvoltat în cazul în care infrastructura nu ar avea parametrii catastrofali atât de bine cunoscuţi.

Drept e că, spun cunoscătorii antecedentelor internaţionale, perioadele de criză determină statul să pluseze în domeniul infrastructurii. Rămâne de văzut în ce măsură România se înscrie în această tendinţă internaţională.

Pe de altă parte, multinaţionalele continuă să fie interesate de România, de stadiul încă incipient de dezvoltare al ţării şi de dinamica încă palpabilă, iar aceasta înseamnă sânge proaspăt în domeniul construcţiilor.