Petrol scump = preţuri majorate
3 august 2005O dată cu creşterea preţului la baril, scad şi câştigurile firmelor germane din industria chimică. Cele mai afectate de evoluţiile bursiere ale barilului sunt industria chimică, transportorii aerieni şi rutieri. După anunţul decesului regelui Fahd al Arabiei Saudite, preţul barilului a atins pentru o scurtă perioadă de timp valoarea de 62,30 de dolari.
Se pare că valoarea majorată a barilului de petrol, dar şi perioada vacanţelor de vară impun creşteri semnificative ale preţurilor pentru sejururile oferite de agenţiile de turism din Germania. Potrivit Oficiului Federal de Statistică, în luna iulie preţurile sejururilor au evoluat cu peste 10 procente, comparativ cu luna anterioară. Şi faţă de acceaşi perioadă a anului trecut, se înregistrează majorări ale preţurilor. Conform aceloraşi statistici, sejururile oferite de agenţiile de turism sunt mai scumpe în 2005 faţă de 2004, diferenţa fiind de peste 2 procente.