1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Petrică PSD-istul şi lupul statului său paralel

O scurtă vizită în haotica Românie te poate lecui de încrederea în capacitatea de a utiliza cum trebuie noţiunile de bază ale convieţuirii în cetate. Te trezeşti în statul paralel, în statul falsificărilor perpetue.

Un musafirlâc, după un sejur îndelungat în hiperordonata Germanie, în frumoasa, dar cam babilonica Românie, devine un pariu riscant. Căci te trezeşti ameţit, debusolat, lovit de anartrie, de o deficienţă majoră de limbaj. Te pomeneşti în statul paralel, în statul falsificărilor perpetue. Te regăseşti într-o ţară a învârtelii şi mânăriilor, a răzgândirilor şi amânărilor, a etichetelor false, a paradoxurilor, contradicţiilor şi antinomiilor, în care mai nimic, dincolo de dragostea de mamă, nu este ce pare.

Partidul guvernamental? E, nominal, social-democrat şi pro-european. Dar vrea masiva reducere a impozitelor, ca unul de dreapta, neoliberal. A fost el comunist? A fost. Dar mai degrabă era şi fascist. Cum e cu proeuropenismul acestui partid? Veţi râde, dar există, realiter. Când Europa e tare pe poziţie. Când îi merge bine şi e unită. Cu totul alta e situaţia dacă se dezbină, ca acum.

În acest caz ”proeuropenismul” se manifestă în indignări şi în vituperări în contra Europei apusene şi a multinaţionalelor ei (vituperări utile oligarhiei autohtone) precum şi în temenele pe faţă şi pe-ascuns închinate Kremlinului şi ideologilor săi euroasiatici.

Pe scurt, Partidul ”care e în toate” semnalizează stânga pentru uzul socialiştilor europeni, dar o virează ori de câte ori se poate către extrema dreaptă, alimentând din greu cele mai toxice teorii ale conspiraţiei. Mai nou, figurează-n ele, la loc de frunte, Soros şi ”statul paralel”.

Mi se va obiecta că statul paralel cu adevărul nu este o invenţie, desigur. De acord. Cu precizarea că entitatea cu pricina începe, altfel decât pretind mai marii lui, acolo unde se sfârşeşte DNA. E susţinut, de altfel, nu de "noua securitate” şi îndelung demonizatul Soros, ci chiar de cei ce strigă „lupul”, la orişice ocazie, spre a o distruge pe şefa luptei împotriva haitei corupţiei la nivel înalt. 

În statul paralel cu munca grea a omului obişnuit se strigă lupul până când ceaţa e atât de mare încât nimeni nu mai poate distinge între o haită şi un pâlc de maici. Dar cine strigă? Dregătorii, amplificaţi la maximum de presa pasămite "liberă", în care securişti de şcoală nouă şi veche îşi dau mâna luându-se pe urmă la întrecere spre a-şi bate joc de orice efort de întărire a libertăţii. Spre a strâmba statul de drept şi a-i defecta justiţia prin politizare. Această presă e tot mai subtilă. Falsificând la greu etichete, corifeii ei o înfierează pe şefa DNA între altele pentru că "instituţiile n-ar trebui să depindă de un om". Ca şi cum această femeie n-ar fi fost pusă să vegheze ca mafia la nivel înalt să nu-şi bată joc prea rău de instituţii, într-o ţară mai bolnavă decât celelalte de anemie instituţională. Ca şi cum îndepărtarea ei pe bază de pretexte şi invenţii n-ar fi în sine fatală, instituţional.  

Kövesi ar reclama chipurile "privilegii", de vreme ce nu se lasă convocată şi încălecată de un parlament plin de acei penali pe care e menirea ei să-i cerceteze şi să-i predea, în caz că-s vinovaţi, pedepsei pronunţate de judecători. În acest context, detractorii ei invocă exemplul american. Admiră puterea ieşită din comun a congresmenilor de peste ocean. De ce nu ar avea faliţii dâmboviţeni aceeaşi autoritate ca parlamentarii americani? Ca şi cum şi Congresul SUA ar fi un for legislativ cu o cameră condusă de un infractor ca Dragnea şi alta de un penal ca Tăriceanu. Ca şi cum hoţii la nivel înalt ar fi şi în America partid majoritar. Şi ca şi cum dacă, într-o ţară aproape în totalitate mafiotizată, magistraţii nu-şi mai apără bruma de independenţă, protejând astfel, implicit, separaţia puterii lor de a politicienilor, statul de drept ar mai avea vreo şansă...

Dacă aşa îi e partidul, cum oare e premierul în statul falsificărilor perpetue? Primul ministru oficial nu conduce decât aparent executivul, al cărui adevărat stăpân, în fapt stăpân al ţării toate, e şeful unei camere a parlamentului. Nimic nu-ntrece măiestria falsificării etichetei parlamentarismului în România. Forul legislativ începe să devină la Bucureşti o plăsmuire demnă de cel mai ales newspeak orwellian. Căci nu e doar imens, ci are şi o putere uluitoare. Care însă nu-i ajunge, oricât ar creşte. Şi care pe măsură ce creşte, slăbeşte, probabil decisiv, democraţia.

Pentru această paradoxală putere i-ar invidia pe deputaţii şi senatorii de la Casa Poporului până şi inventatorii englezi ai parlamentarismului şi ai democraţiei moderne. Or, graţie hipertrofierii atribuţiilor aleşilor şi unei CCR aflate la cheremul deputaţilor şi senatorilor majoritari, forul legislativ al României, teoretic instituţia cheie a democraţiei, a ajuns în stare să instaureze şi oficial o dictatură parlamentară.  

Aşa rapid se poate transforma democraţia în dictatură? În timpuri interesante oare ce nu e posibil? ”Să trăieşti în vremuri interesante” e un blestem chinezesc. Moştenitorii uneia dintre cele mai vechi culturi au înţelepciunea de a-şi afurisi astfel duşmanii spre a le răpi cu maximum de eficienţă ce-şi doresc cei detestaţi mai mult.  Fericirea supremă, laolaltă cu orice urmă de tihnă, securitate şi pace, devin utopii în vremuri de anarhie, fărădelege, de lipsă de respect faţă de o minimă ordine, faţă de onoare şi de adevăr. Abia ele sunt cu adevărat interesante.

În asemenea timpuri totul e pe dos şi toate stau în cap. Se răstoarnă într-o veselie conceptele politice iar utilizarea lor în concordanţă cu adevărul devine o extravaganţă. Exultă mincinoşii, escrocii, hoţii, ticăloşii. Pentru că izbutesc, aparent fără probleme, să pozeze în ceea ce nu sunt. Victimele lor dispar şi din memorie şi din discursul public. Căci "victime" se dau, cu mult succes, făptaşii. Impostura devine legea supremă, iar manipularea metoda de căpătâi a celor ce vor să parvină şi să se impună.

Are dreptate Andrei Cornea, în articolul său, intitulat ”Partea şi totul” să psihanalizeze formula statului paralel, reiterată ca o mantră de vârfurile actualei puteri. Invocând-o, regimul Dragnea îşi ascunde, pe de o parte, frustrarea generată de incapacitatea sa de a acapara rapid şi fără contestaţii în stradă, în magistratură şi în Occident, tot statul, aşa cum îi cere mentalitatea sa totalitară, ceauşistă, PCR-istă, din monopolul asupra puterii căruia s-a ivit. Iar pe de alta îşi expune totalitarul proiect de viitor.   

Sigur, falsificarea etichetelor nu s-a inventat în România. "Memoricidul", prin suprimarea noţiunilor atribuind corect adevăratelor victime statutul de victimă (de pildă prin transformarea evreilor, în inscripţia unor monumente edificate întru comemorarea unor masacre fasciste, în "cetăţeni" nedeterminaţi) s-a practicat după nazism şi după comunism şi în Rusia. Ori în Germania.

Dar nimeni nu s-a specializat parcă, în impostură, ca partidul conducător al României şi mai marii săi. Desigur, şarlataneriile n-au cum să nu joace şi renghiuri. Căci ameţindu-i şi isterizându-i la nesfârşit pe guvernaţi prin dublu limbaj, guvernanţii consolidează apetenţa pentru claritate şi deci şi pentru revoluţie a celor care nu mai vor să fie sclavi la nesfârşit. A celor care nu mai acceptă robia fără liman prin debusolare perpetuă generată de newspeakul regimului dâmboviţean.

Aceşti oameni sfârşesc prin a-l părăsi, când vine lupul, pe imprudentul Petrică. Preferă să pună de o revoluţie. Care să pulverizeze statul paralel şi producţia lui de gogoşi.