1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Petrecere la Berlin, în cinstea Republicii Federale

La sfârşitul săptămânii trecute, 700.000 de persoane au sărbătorit în centrul Berlinului 60 de ani de existenţă a Republicii Federale. Nu au lipsit cancelarul Angela Merkel şi preşedintele federal, Horst Köhler.

default

Sărbătoare la Berlin

Conform unui studiu realizat de Fundatia Konrad Adenauer, 90% din cetatenii germani cu drept de vot considera ca cele 6 decenii de existenta a Republicii Federale au fost un succes. La sfarsitul saptamanii, 700.000 persoane şi-au manifestat din plin acestă convingerela Berlin, sarbatorind, pe data de 23 mai, implinirea celor 60 de ani, in cadrul unei petreceri de proportii,care a fost organizata in centrul orasului.

Distractia a cuprins si de aceasta data un perimetru lung de peste 2 kilometri - intre Poarta Brandenburg si Columna Victoriei - unde standurile informative ale fiecarui land, concertele, discursurile politice si nu in ultimul rand berea si preparatele culinare traditionale din diferite regiuni ale tarii, au atras interesul vizitatorilor, pana aproape de miezul noptii.

Zidul Berlinului avea să cadă din nou, dupa doua decenii

Un grup de tineri din capitala a reconstruit o parte a Zidului Berlinului din piese de domino, inalte de peste 2 metri. Acestea vor fi daramate simbolic la data de 9 noiembrie, pentru a marca evenimentul din urma cu 20 de ani.

Nici cancelarul Angela Merkel si presedintele proaspat reales, Horst Köhler, nu au lipsit de la concertul de muzica clasica din fata Portii Brandenburg. Atat berlinezii, cat si turistii sositi in capitala, s-au bucurat din plin de vremea frumoasa si de organizarea impecabila.

"Trebuie sa spun ca e o petrecere minunata, totul a fost foarte frumos."

"Ne-am informat la multe standuri. Intreaga zi fost reusita."

"Foarte frumos, o petrecere pe cinste."

Unii nu au gasit motive de bucurie

In timp ce cativa politicieni renumiti, printre care fostul ministru german de externe, Hans- Dietrich Genscher, vorbeau despre democratie, caderea Zidului Berlinului si reunificarea Germaniei, in cartierul alaturat, in jur de 1500 de demonstranti protestau impotriva sistemului capitalist si contra masurilor anticriza adoptate de guvernul german.

Autor: Lavinia Piţu
Redactor: Petre Iancu