Peter Herbolzheimer: „Pot să mă uit în oglindă”

Peter Herbolzheimer s-a născut în 1935 la Bucureşti şi s-a stabilit împreună cu familia la vârsta de 16 ani în Germania. Herbolzheimer a cântat mai întâi la chitară după care s-a dedicat studiului trombonului, deşi iniţial a fost atras de arhitectură începând, după Bacalaureat, la Detroit în Statele Unite, cursurile unei şcoli de desenator tehnic.

Tânărul jazzist a devenit cunoscut prin emisiunile TV „Bio’s Bahnhof“, moderate de Alfred Biolek, prin muzica sa de film şi nu în cele din urmă prin cea compusă pentru Olimpiada din 1972 de la München. La numeroasele distincţii pe care le-a primit de-alungul carierei se adaugă şi Crucea de merit a Republicii Federale.

În 1969 Peter Herbolzheimer a înfiinţat formaţia „Rhythm Combination & Brass”, considerată pentru mulţi ani big band-ul nr. 1 din Europa. Între 1987-2006 a fost directorul artistic al orchesteri federale de jazz pentru tinert a Germaniei (BuJazzO). Această activitate, mărturisea Herbolzheimer, a ocupat un rol important în viaţa sa, adăugând nu fără mândrie că „oricine cântă jazz în Germania provine din această orchestră.”

De-a lungul timpului, a cântat cu nenumăraţi muzicieni americani şi europeni celebri şi a întreprins turnee în Europa, Africa şi America. A revenit şi în România de mai multe ori. În aprilie 2005 a concertat cu "BuJazzO" la Bucureşti, în Sala Radio, spectacolul fiind organizat de Deutsche Welle. Anul trecut, Peter Herbolzheimer a condus European Jazz Orchestra, cu care a întreprins un turneu european, al cărui spectacolul de gală a avut loc la Bucureşti, în 7 mai 2009. Cu acea ocazie, Cristian Ştefănescu a stat de vorbă cu "Mister Jazz Europe" despre trei sferturi de veac în lumea muzicii.

Reluăm interviul în memoria prietenului Peter Herbolzheimer.

DW: Sunteţi purtătorul unui sânge cu adevărat european…

Peter Herbolzheimer: Da, exact. Bunica mea vine din Odessa, mama mea din Brăila, tatăl meu a fost german şi bunicul meu a venit din Cernăuţi... Am fost născut în 1935, de Revelion, la Bucureşti. Am făcut şcoala aici – şcolile, de fapt: Sfântul Iosif şi, după aceea, Luterană. Erau timpuri mai grave pentru lumea care trăia aici însă, pentru mine, copilăria a fost foarte frumoasă.

DW: Aţi prins două forme de totalitarism, la Bucureşti.

Peter Herbolzheimer: Da. La ânceput au fost aici germanii, naziştii. Îmi aduc aminte că tatăl meu şi prietenul lui ascultau în fiecare zi radio Londra dar aveau mereu o pătură deasupra capului, să nu audă vecinii. După aceea au venit ruşii. Războiul se terminase, aici, cu un an înainte de restul lumii iar primii soldaţi pe care eu i-am văzut au fost cei englezi şi americani, veniţi din Grecia. Abia ulterior s-a schimbat totul şi ruşii au comandat totul şi după aceea s-a stabilit sistemul condus de Petru Groza, Gheorghiu Dej, Ana Pauker...

Ne era greu cu mâncarea. Tatăl meu, cetăţean german fiind, nu a mai avut voie să lucreze aici. Tata a iubit foarte mult România şi nu ar mai fi plecat niciodată de aici. Avusese o firmă de import-export de hârtie şi a lucrat mult cu monopolul de stat pentru ţigări. După 1944, însă, n-a mai avut voie să muncească. A durat, însă, şapte ani până a căpătat dreptul să se întoarcă în Germania – şi cu el am plecat şi noi. Copilăria mea, însă, a fost fericită. De altfel, de cum am ajuns în Germania, încă din primul moment am vrut să mă întorc în România. Nu s-a ivit nici o posibilitate, aşa că doi ani şi jumătate mai târziu am plecat în Statele Unite.

DW: Aţi sărit din comunism în capitalismul pur şi „sălbatic”.

Peter Herbolzheimer: Acuma e posibil să se schimbe într-un „socialism sălbatic”, pentru că, între timp, toată lumea a înnebunit. Mi-e frică de sistemul socialist, aşa cum s-a dezvoltat el. Între timp, singurul lucru care mai contează sunt banii – şi asta mă sperie.

Prietenii au întotdeauna prioritate

DW: Cum aţi început muzica?

Peter Herbolzheimer: Am început foarte târziu, după ce am plecat în Statele Unite, unde am făcut puţină muzică. Aveam 23-24 de ani. M-am simţit atras de muzică tot mai mult aşa că, întors în Germania, m-am apucat să fac serios, m-am dus la conservator – dar eram deja însurat şi aveam, deja, doi copii. Suntem însuraţi, deja, de 53 de ani!

Muzica este o profesie în care nu poţi face imediat bani. Poate cu muzica pop e posibil. Banii nu au fost pentru mine lucrul cel mai important. Important a fost – şi încă este – că pot să mă uit în oglindă. Prietenii, muzicienii au întotdeauna prioritate. Şi asta n-o să se schimbe. Nu am avut în viaţa mea un contract cu muzicienii mei. Cuvântul, da. Dar nu contract. Ce faci cu un contract? Poate cu fotbaliştii, dar nu cu muzica.

DW: Şi aţi ales jazzul. Poate cel mai puţin comercial gen muzical.

Peter Herbolzheimer: Mi-a făcut multă plăcere jazzul. Jazzul nu este mult diferit de muzica ţigănească şi etnică din România. Am făcut, însă, şi muzică clasică. Şi acum mai lucrez şi cu orchestre simfonice. Anul trecut am fost aici cu orchestra simfonică a radioului şi cu big band-ul. Fac multe lucruri care nu au neapărat legătură cu jazzul. Fac muzică de film, fac educaţie foarte mult şi sunt tot timpul pe drumuri în toată lumea...

DW: Aţi moştenit pofta de a călători de la tatăl dumneavoastră.

Peter Herbolzheimer: Da. De la tatăl meu şi de la unchiul meu. Şi bunicul meu – care a vândut casa pe care a avut-o aici pentru a o aduce la Bucureşti pe Josephine Baker şi să o plimbe cu caleaşca pe Calea Victoriei.

În Europa ne uneşte o cultură fenomenală

DW: Unde compuneţi?

Peter Herbolzheimer: Cel mai bine compun dacă este presiune, dacă ştiu că trebuie să scriu până la o dată certă. Am un obicei ciudat: mă duc în baie, în apă caldă, şi închid ochii. Am acolo toate lucrurile de care am nevoie – computer şi ce mai e – şi scriu în baie. Fiecare are lucrurile sale care îi activează undele alfa – pentru mine este baia. Am tot timpul idei în cap. Ceea ce nu-mi place – şi nu-i place nici unui compozitor, cred – este momentul în care ia creionul şi scrie. Ideea îţi face plăcere şi când s-a terminat. Dar între timp este îngrozitor.

DW: Ce vă inspiră?

Peter Herbolzheimer: Inspiraţia mea e ceva ce vine din Europa. Nici eu nu ştiu exact ce este. Câteodată mă scol noaptea şi scriu ceva – şi dacă nu scriu, am uitat.

DW: Cine este prima persoană care vă ascultă compoziţiile?

Peter Herbolzheimer: Elevii. Nu e soţia. Ştiu întotdeauna ce scriu şi ştiu de la început dacă e o reuşită sau nu. Fac de prea mult timp meseria asta – ştiu ce fac şi ştiu că nu fac prost.

DW: O întreagă Europă: ce ne leagă şi ce ne desparte?

Peter Herbolzheimer: Ne desparte politica. Şi sunt prea multe datorii în toată lumea. Sistemul ăsta american nu a fost bun. Mă deranjează foarte mult că situaţia mondială de acum depinde numai de datorii. Copiii mei şi copiii copiilor vor fi obligaţi să plătească datorii imense. În Lumea a Treia nu au un ban şi datoriile pe care le facem noi vor trebui şi ei să le plătească.

De la Barcelona până la Moscova sunt clădiri infecte şi o să coste mulţi bani să le dărâme. Dar ne uneşte o cultură fenomenală, o cultură pe care o simţi în fiecare moment. Omenirea are nevoie de cultură, nu de aclamaţii de cultură. Am fost acum patru săptămâni la Kiev şi Odessa. Oraşe atât de frumoase. De ce trebuie întotdeauna să plătească oamenii pentru greşelile politicienilor? Să înveţi să trăieşti cu cineva este minimal.

Autor: Cristian Ştefănescu

Redactor: Robert Schwartz