1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Peste capul electoratului

Dacă primul ministru nu are dreptul să treacă ”peste capul alegătorilor”, aşa cum se spune în mod obsesiv, atunci oricare cetăţean indignat îl va putea demite cu de la sine putere pe şeful Guvernului.

Se face o mare greşeală în România. Nu neapărat pentru că se amână fără raţiune explicită numirea procurorilor, nu doar pentru că se încalcă înţelegeri încheiate, ci mai ales pentru că se invocă mereu voinţa şi opiniile electoratului. Am auzit de nenumărate ori în aceste zile că Victor Ponta ar greşi pentru ca a făcut o înţelegere cu Traian Băsescu ”peste capul electoratului”. Au spus-o ziarişti, au spus-o politicieni şi în general toţi aceia care aveau motive să dinamiteze decizia primului ministru. Dar guvernul şi primul ministru nu au primit de la nimeni un mandat imperativ. Această libertate de acţiune şi de conştiinţă ţine de chiar esenţa democraţiei reprezentative.

În privinţa membrilor parlamentului există o prevedere constituţională explicită care interzice ”mandatul imperativ”, dar guvernul, numit de parlament, preia la rândul lui exact acelaşi regim al reprezentării. Mai mult decât atât, guvernul nu răspunde direct în faţa poporului ci în faţa reprezentanţilor săi. Aşadar, primul ministru are libertatea (şi chiar datoria!) să ia orice decizie crede că este necesară, fără să consulte poporul la fiecare gest, având, desigur, doar obligaţia morală de a respecta sensul general al programului politic cu care majoritatea a câştigat alegerile. Dar ce discută, cu cine discută, în ce condiţii şi cum ia o hotărâre sau alta ţine de libertatea sa personală, de discernământul său şi de forţa sa morală.

Primul ministru are o mare responsabilitate tocmai pentru că are o mare libertate de acţiune şi pentru că nu îşi plebiscitează fiecare gest nici la propriu şi nici măcar prin apariţii frecvente la televiziune. Să nu confundăm nevoia firească de comunicare a guvernului, exigenţa de a explica corect o decizie sau alta cu grija debilă de a fi în orice clipă, pentru orice detaliu, pe placul electoratului. Alegătorii - acceptând teoretic că ei ar putea fi cu adevărat consultaţi de fiecare dată – devin, încetul cu încetul, tiranici şi, dacă guvernul eşuează, nu îşi vor recunoaşte nicio vină. Politicianul lipsit de curaj, care are slăbiciunea de a cere mereu aprobarea electoratului va sfârşi în cele din urmă într-o dezaprobare generală. Dar dacă guvernul reuşeşte, alegătorii înşişi vor aclama victoria, modificându-şi  retroactiv toate judecăţile de parcurs.

Se ignoră faptul că un prim ministru, care ar fi legat la fiecare gest de instrucţiuni precise, nu ar mai fi răspunzător de faptele sale. El ar părea un simplu mandatar, un om care acţionează în numele altora şi niciodată în numele său. Este adevărat că există în politica recentă această tendinţă de a limita cât mai mult puterea celor aleşi, încredinţându-le un mandat restrictiv. Este tot mai persistentă, de pildă, propunerea ca un demnitar ales să nu poate îndeplini decât un singur mandat tocmai pentru a-i limita acestuia libertatea pe care ar utiliza-o în interes personal. În Franţa, limitarea numărului de mandate prezidenţiale şi scurtarea lor sunt decizii constituţionale de dată recentă, iar în Italia grilliştii (cei aleşi pe lista lui Beppe Grillo) au candidat propunând limitarea numărului de mandate parlamentare. Tot ei au cerut extinderea practicii referendare care la rândul ei nu face decât să erodeze democraţia reprezentativă. Dar tot grilliştii sunt aceia care pun în evidenţă şi care sunt dezavantajele acestei politici. Legaţi prea strâns de programul lor anti-sistem, denunţând prea insistent coteriile politice şi corupţia parlamentară, ei sunt împiedicaţi de propriul lor legământ electoral să iniţieze o colaborare cu celelalte partide prezumate corupte. Acceptând mandatul imperativ de a înnoi radical scena politică, militanţii ”Mişcării 5 stele”, îşi interzic sieşi orice colaborare raţională în Parlament şi, în cele din urmă, blochează toate mecanismele constituţionale.

S-ar putea spune că aceste comentarii sunt disproporţionate şi că nu poţi transforma orice vorbă în prilej de teorie. Dar nu este aşa. După denunţarea acordului preelectoral cu UDMR, liberalii au argumentat că electoratul USL a fost surprins neplăcut de acel acord încheiat ”peste capul său”. Aşadar nu este prima dată şi probabil nu va fi nici ultima când o anumită decizie neagreată de unele grupuri va fi denunţată ca potrivnică dorinţelor exprimate de alegători. Trecând peste demagogia evidentă, argumentul acesta repetat de foarte multe ori lasă urme şi riscă să creeze aşteptări populare cu totul nepotrivite.

Dacă primul ministru nu are dreptul să treacă ”peste capul alegătorilor”, atunci oricare cetăţean indignat că se trece peste ”capul său” va putea merge la Palatul Victoria ”să-l ia de guler” pe primul ministru şi să-l arunce în stradă. Tipul acesta de discurs va crea convingerea că poporul este chemat să participe în direct la actul guvernării şi să valideze fiece gest al primului ministru. Iar la limită va fi haos.