1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Pesedizata Românie a puterilor paralele

E România ţara unor structuri de putere paralele? Dar a trădărilor comise sistematic de sus-puşi care fac invers decât pretind?

Nu ştiu spectacol mai dezgustător decât cel furnizat de trădarea la superlativ. Cea comisă de inşi sus-puşi plini de mofturi, care, ajunşi dregători în numele unei activităţi derulate pentru binele comunităţii, fac viceversa decât clamează.

Mă oripilează cei care înşeală, de sus, încrederea generală. De pildă preoţii pedofili care, în ciuda chemării şi poziţiei lor, abuzează de băieţii încredinţaţi spre a fi crescuţi.

Mă dezgustă mortal şi parlamentarii care, în loc să-şi reprezinte alegătorii, devin exponenţii propriilor interese murdare şi ai unei oligarhii mafiote, dând legi strâmbe de apărare a mizeriei, corupţiei şi tâlhăriei din propriile rânduri, ori din sfera clientelei proprii, ca şi de prezervare a averilor dobândite prin furtul banului public. Aşa au acţionat, nu odată, iar acum din nou, parlamentarii români, sub bagheta majorităţii pesediste ori pesedizate.

Mă scot rău din sărite „patrihoţii” chipurile iubitori de ţară şi cucernici. Inşi care pupă apăsat moaşte şi steaguri, în timp ce şterpelesc, prin plagiat, falsuri şi susţinerea de neaveniţi, ca şi prin varii alte manevre oneroase, demnităţi nemeritate, înzestrate cu privilegii achitate de sudoarea naţiunii. Din punctul meu de vedere, aceşti oameni pur şi simplu blasfemiază dacă se dau credincioşi.

Nu mai puţin grav e când poftele pe care le poftesc depăşesc orice limite, dar nu devoră interiorul unor cinici nedisimulaţi, precum gangesteri pe faţă, ca Al Capone, ci maţele niciodată sătule ale unor social-democraţi chipurile iubitori de reguli, principii, echitate şi democraţie. Care, în loc să se îngrijească ca autorităţile să respecte drepturile muncitorilor, ţăranilor şi salariaţilor, se căpătuiesc pe spinarea celor ce-i votează obţinând proprietăţi luxoase acasă, în Europa ori peste ocean. Apoi îşi plătesc agoniseala şi datoriile politice lovind cu sete în oameni care, oneşti, capabli şi independenţi cu adevărat, precum Cristi Ghinea, chiar se încumetă să slujească poporului.

Aşa i s-a întâmplat ministrului pentru absorbţia fondurilor europene. Într-o ţară în care, din pricina incompetenţei guvernului Ponta, nu s-au absorbit ani la rând decât insignifiante fonduri europene, oricum net mai puţine decât a reuşit să atragă orice alt executiv esteuropean, s-a văzut luat la refec deţinătorul cel mai energic, inteligent şi activ al portofoliului în cauză.

De ce? De către cine? Pentru că, mai demn şi mai puţin lipit de propriul fotoliu de ministru decât mai toţi guvernanţii ultimului sfert de veac, Ghinea a avut temeritatea de a replica ferm acuzelor neacoperite ale unui Victor Ponta. În replică, s-a văzut ameninţat şi pus la colţ, în numele "regulilor" forului legislativ, de preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene, deputata PSD-istă Ana Birchall, în timp ce tot ea încălca flagrant regulamentul, prin prezenţa la şedinţa cu ministrul Ghinea, a senatorului Sebastian Ghiţă, prietenul şi aliatul de dată veche al lui Ponta.

Potrivit lui Ghinea, Ana Birchall îl ameninţase anterior “prin sms că o sa îmi arate ea mie”. Ce anume transpare din aceste confruntări şi, mai ales din aroganţa, suficienţa şi infatuarea de jupân certându-şi argatul neascultător, cu care a fost abordat şi pus la colţ, în Parlament, ministrul lui Dacian Cioloş? E, vai, imaginea unei Românii în care prea puţin este ce pare, a unei ţări cu structuri de putere paralele, amintind tulburător de ale unor state totalitare.

Hannah Arendt scotea în evidenţă, în „Originile Totalitarismului”, maniera în care, sub Stalin ori Hitler, regimurile totalitare au avut grijă să edifice din timp sisteme duble, uneori chiar triple, de comandă. Păreau similare, comparabile şi paralele şi acţionau simultan, pretinzând, in corpore, ascultare. În realitate însă, ministrul, ba chiar întregul guvern oficial, erau lipsiţi de o putere veritabilă. La fel s-au petrecut lucrurile şi în ceauşism. Autoritate autentică nu deţineau decât tiranul suprem, nevasta lui analfabetă şi, sub ei, poliţia lor politică prin interpuşii ei, ocupând poziţii uneori cu totul obscure, în varii instituţii. În care ambasadorul devenea, bunăoară, subalternul umil al câte unui mărunt funcţionar, al şoferului sau al portarului ambasadei.

Întrucât PSD continuă să fie, în fond, un PCR nereformat, n-ar trebui să uimească pe nimeni longevitatea unui astfel de sistem menit să sporească la maxim eficienţa aruncatului de praf în ochii celor destul de naivi să creadă că ţara s-ar fi democratizat.

Iată încă un motiv pentru care nu pot susţine atacuri la adresa „Pesedistului englez”, de felul celui lansat recent, din comprehensibilă dezamăgire, de Andrei Cornea, la adresa majorităţii pro-Brexit a electoratului britanic. Potrivit lui Cornea "democrația pre­tin­de să-i acorzi (pesedistului englez) toate drepturile electorale. Sigur, să-i ceri părerea prin referendum e un exercițiu riscant care trebuie evitat. Dar chiar și fără referendum, în alegeri, lipsa lui de ori­zont poate fi catastrofală..."

“Nu ne rămâne, în această logică", notam în replică, "decât să ne întoarcem la alegerea 'celui mai bun fiu al poporului'. Cu 99,99 la sută, cum se cuvine. Sau, poate, să ne alegem alt popor? Unul cu 'orizont' mai larg, de vreme ce democraţia a devenit excesiv de riscantă?...Back to Ceauşescu, nu-i aşa? Sau îl preferăm pe Stalin? Pe Hitler? Nu ne-au scăpat ei oare, eficient, de populism? Si de alegeri riscante, cu rezultat incert?"

Ce facem când se articulează opinii prea puţin compatibile cu democraţia, dar nu de către parlamentari penali sau pro-penali din PSD, care ne-au obşnuit cu insolenţa şi semeţia, ci de către filosofi respectabili, cinstiţi, pro-democraţi şi pro-occidentali? Ne întoarcem la filosoful român Mihai Şora şi deplângem, cu el, „‚complexul mintiosului'. Când, de prea multă minte şi, aş adăuga eu, din deziluzie, omul se trezeşte debusolat...