1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Personalizarea funcţiei de preşedinte

Traian Băsescu şi-a învăţat meseria de preşedinte la locul de muncă şi a învăţat-o bine, susţinut şi de abilităţile prin care a ajuns comandant de navă în regimul de tristă neamintire.

Preşedintele României, Traian Băsescu

Preşedintele României, Traian Băsescu

Tributar probabil aceleiaşi "deformaţii" profesionale, preşedintele a apreciat şi încurajat cu destulă consecvenţă pentru un politician român performanţa. Nu spun şi e greu de cuantificat că a şi răsplătit-o, că i-a găsit şi locul, şi nu doar i-a rostit numele. Oricum, nu e puţin lucru. Desigur că "intelectualii lui Băsescu", deşi ne sună asemeni unei plăci de patefon zgîriate, reprezintă ilustrarea cea mai la îndemînă a deschiderii preşedintelui către valorile reale, către ceea ce oferă mai bun lumea românească, în cazul de faţă în domeniul culturii.

Nu întîmplător am început prin a spune că Traian Băsescu şi-a învăţat meseria de preşedinte la locul de muncă.

Pentru că, după ce a fost ales preşedinte cu votul zdrobitor şi năuc al poporului, Ion Iliescu nu a făcut decît să-şi facă un costum pe comandă la croitorul lui Nicolae Ceauşescu, desigur cu o măsură ceva mai mare, dar din acelaşi tergal. Iliescu aştepta de altfel de mult costumul de preşedinte, poate îl avea deja de ani mulţi în şifonier, îl mai scotea din cînd în cînd doamna Nina la aer, la plimbare cum s-ar zice, îl peria pînă la lacrimi, îl întîmpina în unele seri pe fostul nostru preşedinte timp de zece ani, care ne-a mîncat cam o sută, cu costumul mereu ca nou pe umeraş în cuierul de perete din holul apartamentului lor.

Ce poveste (închipuită) înduioşătoare, ce vremuri (virulent reale) urîte!

Mandatul lui Emil Constantinescu a fost în esenţă o relaţie nepotrivită cu haina de preşedinte european. Asta pentru că la noi costumul de preşedinte al unei ţări occidentale purtat de un preşedinte de-al nostru intră pe porţile Cotroceniului băţos, tocmai luat de pe manechin, pentru a ieşi, implacabil, ca din maşina de spălat: numai cute şi pliuri şi nici măcar uscat. Fostul preşedinte Constantinescu, cel învins de servicii, a încercat Marea Europeană cu degetul şi chiar a crezut că se scaldă în ea. Sau poate doar a încercat să ne facă pe noi să credem asta. Unii l-au şi crezut, pe cuvîntul lui mai ales de "executorul testamentar" al lui Corneliu Coposu.

Rezumînd, Emil Constantinescu a mimat cu amîndouă mîinile, dar cu stîngăcie, rolul de preşedinte european (garant al Constituţiei, mediator pe scena politică, apărător al Justiţiei etc.), într-o societate putredă cum e societatea românească, după care a plecat acasă şi a continuat să-şi scrie memoriile, la care scribii angajaţi la Cotroceni au lucrat cu sîrg şi în timpul mandatului său.

Ajung la Traian Băsescu, singurul care, cum spuneam, şi-a învăţat meseria de preşedinte. Altfel spus, singurul care şi-a purtat şi îşi poartă cu lejeritate, în mod firesc, haina pe care el şi-a croit-o. Halucinant e că tocmai asta i se reproşează în esenţă preşedintelui, personalizarea funcţiei. Altfel spus, că nu joacă rolul preşedintelui european, rol pentru care societatea românească e departe de a fi pregătită.

Traian Băsescu e cel care a dezbinat poporul şi, în particular, clasa politică, se spune răspicat şi la televizor şi la piaţă. Or, eu cred că următorul preşedinte tocmai asta ar trebui să-şi propună: să "dezbine" în continuare, să găsească acele pîrghii prin care să se aleagă odată apele, să începem odată de undeva. Să depăşim condiţia de turmă, explicit, să gîndim şi să trăim pe cont propriu, iar nu după mersul abulic al celor mulţi.

O întrebare, de fapt două:

Cînd a fost poporul român unit?

Cînd au fost partidele noastre politice angajate solidar într-un proiect major pentru România?