1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Pericolul iranian ia amploare

Petre Iancu 28 mai 2008

Iranul generează critici tot mai dure, nu doar din partea SUA, pentru escamotarea, de către regimul de la Teheran, a adevăratei naturi a programului său nuclear.

https://p.dw.com/p/E7EC
Director General al AIEA de la Viena, Mohamed el Baradei, negociază de ani de zile în zadar cu Iranul în chestiunea programului nuclear al acestei ţăriImagine: dpa

Într-un limbaj de o claritate fără precedent, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică de la Viena, AIEA, cu sediul la Viena şi-a exprimat „serioasa îngrijorare”.

În chestiune este în special refuzul Iranului de a furniza Agenţiei Iternaţionale iformaţii privind eventualele sale studii legate de producerea unor ogive nucleare.

Concomitent, agenţia este alarmată de obstinaţia regimului iranian, care continuă să se opună revendicărilor Consiliului de Securitate ONU. Forul suprem al organizaţiei mondiale ceruse Teheranului în repetate rânduri să pună capăt îmbogăţirii uraniului, procedeu necesar fabricării de bombe atomice.

SUA livraseră agenţiei internaţionale pentru energie atomică informaţii culese de serviciile secrete, potrivit cărora Iranul face teste cu substanţe ultraexplozive şi cu rachete.

Conform experţilor, din noul raport iranian transpare crescânda frustrare provocată agenţiei pentru energie atomică de politica de cosmetizare, disimulare şi ocultare a realităţilor programului nuclear al Teheranului.

Documentul e redactat într-un stil mult mai ferm decât rapoartele din trecut ale agenţiei. Din textul său lipsesc obişnuitele formule diplomatico-politicoase la adresa conducerii a Iranului.

Reacţia Comunităţii Internaţionale la alerta Agenţiei nu s-a lăsat aşteptată. Cancelariile occidentale bănuiesc de mult că Iranul fundamentalist-islamic încearcă să-şi procure arme nucleare, în pofida dezminţirilor repetate, dar prea puţin convingătoare, ale regimului de la Teheran.

La Washington oficialităţile americane au calificat refuzul Iranului de a răspunde la întrebările, care i se pun şi de a coopera cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică drept „extrem de îngrijorătoare”.

La rândul său, guvernul francez a estimat că raportul "confirmă temerile Comunităţii Internaţionale".

În termeni similari, ministrul german de externe, Frank Walter Steinmeier a spus că rămân deschise, „ multe întrebări, pe care va trebui să le examinăm foarte rapid”. Şeful diplomaţiei germane a deplâns faptul, că "Iranul continuă să întârzie să-şi etaleze spiritul de cooperare”.

Germania face parte din grupul celor 5 plus unu, alcătuit din Republica Federală şi cele 5 state membre permanente ale Consiliului de Securitate ONU, care negociază cu Iranul în vederea înlăturării riscului ca Teheranul să-şi creeze un arsenal nuclear.

În aceste condiţii devine tot mai evident, că nu funcţionează deloc sancţiunile moi, adoptate de Naţiunile Unite după îndelungi tratative cu Rusia şi China comunistă, care s-au opus constant unor embargouri antiiraniene mai dure.

Intrucât programul nuclear al Teheranului ameninţă direct securitatea lumii libere şi nu în ultimul rând existenţa Israelului, e clar că, în urma acestui raport, vor lua amploare speculaţiile privind o posibilă operaţiune militară menită să elimine pericolul iranian.