1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Pericolul de a fi ziarist

Mulţi critică această profesiune. Nu puţini îi dispreţuiesc pe cei ce-o exercită. Cu toate acestea, jurnalismul rămâne o meserie complexă, extrem de necesară oamenilor, şi nu arareori periculoasă.

default

Ana Politkovskaia

Recent murea într-una din închisorile iraniene un tânăr. Vina lui? Era blogger şi cutezase să-şi spună sincer părerea despre corupţia, ineficienţa administrativă şi abuzurile regimului de la Teheran.

Tânărul internaut se îmbolnăvise grav din pricina condiţiilor extrem de grele ale în detenţiei. Prizonierul regimului fusese transportat la spitalul închisorii, unde medicului nu i s-a permis totuşi să ordone transportarea lui într-o clinică specială.

Arestat la rândul său de mai multe ori, un celebru coleg al bloggerului decedat în detenţie a scăpat cu viaţă întrucât, spre deosebire de confratele său, a apucat să părăsească Iranul la timp şi să se refugieze în SUA.

Iranul şi alte ţări islamice fundamentaliste, precum Arabia Saudită nu sunt singurele ţări din lume în care e virtual imposibil să-ţi exerciţi corect meseria de ziarist fără să-ţi pui viaţa în pericol.

În 2007 au fost ucişi 60 de jurnalişti. Şi nu doar în Irak. Deosebit de ameninţaţi sunt gazetarii din Pakistan, Filipine sau Mexic, precum şi mai ales cei din ţări comuniste de felul Chinei şi Cubei. În ambele state doar numărul ziariştilor cunoscuţi, care au fost arestaţi şi închişi e de ordinul zecilor.

E greu de estimat câţi sunt cei mai puţin cunoscuţi, sau necunoscuţi, de care nu s-a auzit la sediul parizian al organizaţiei Reporteri Fără Frontiere.

Presa este o instituţie cheie a democraţiei. Fără cuvântul liber exprimat şi fără vehicularea liberă a opiniilor nu există libertate şi prin urmare nici democraţie.

Spre a torpila tentativele de a o construi, regimurile autoritare, dictaturile şi statele totalitare operează cu instrumentul cenzurii. Uneori cu al cenzurii pozitiv-manipulatoare. Care funcţionează ori de câte ori agenţii oficialităţilor iau cu asalt, în internet, site-uri şi forumuri populare, spre a controla şi direcţiona opiniile în sensul stabilit de ideologii regimului.

Iar când foarfecele nu mai face faţă, se recurge la represiunea subtilă sau brutală. La începutul anului trecut a fost ucis în China un blogger care se angajase ca ziarist civic, în internet. Omul fusese omorât în bătaie de poliţişti care-l surprinseseră că filma o demonstraţie.

Pericole mari îşi asumă şi ziariştii de investigaţie din unele ţări europene şi occidentale, care cercetează activităţile mafiote. Cazul lui Roberto Saviano, care a scris o carte despre Camorra neapolitană, fiind în consecinţă ameninţat cu moartea, a devenit faimos.

Nu mai puţin riscantă, ba chiar net mai primejdioasă e exercitarea onestă a profesiunii de jurnalist în Rusia şi alte republici ex-sovietice. Ana Politkovskaia, o acerbă critică a regimului Putin şi a atrocităţilor comise în Cecenia nu e, în context, decât una din numeroasele jertfe ruseşti pe altarul adevărului publicat.

Un caz flagrant e şi Zimbabwe, după cum reliefa recent Itai Mushkewe, un gazetar care, profitând de o invitaţie în Germania, a scăpat ca prin urechile acului de aparatul represiv al liderului naţional-comunist de la Harare, Robert Mugabe. Potrivit lui, o serie întreagă de ziarişti din Zimbabwe au căzut victimă arestării, torturii ori şi-au pierdut chiar viaţa pentru că au îndrăznit să critice autorităţile, în răspăr faţă de mass-media oficială, care, după cum a subliniat jurnalistul african, constituie pilonii dictaturii.

Şi nu doar ai dictaturii. Pentru că jurnaliştii obedienţi faţă de regimurile tiranice nu contribuie prin dezinformare doar la proliferarea minciunilor propagandistice şi prin urmare la restrângerea fatală a libertăţii, ci şi, adesea, la instigări. Or, nu de puţine ori, tocmai răspândirea urii interetnice, rasiale sau religioase provoacă războaie şi vărsări de sânge de amploare.