1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Pericolul aplicării clauzelor de salvgardare persistă

Johannes Laitenberger, purtatorul de cuvânt al Comisiei Europene, a declarat ieri intr-o conferinţa de presa la Bruxelles ca nu s-a luat nici o decizie in privinţa clauzelor de salvgardare, situaţia reformelor din justiţie adoptate de România si Bulgaria fiind in curs de evaluare.

Johannes Laitenberger, purtător de cuvânt al CE

Johannes Laitenberger, purtător de cuvânt al CE

Raportul din 27 iunie, va da posibilitatea Comisiei Europene să-şi exprime punctele de vedere cu privire la situaţia justiţiei din România şi Bulgaria. În caz de avarie, se pot activa clauzele de salvgardare însă până acum nu s-a luat nici o decizie.

Johannes Laitenberger, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene a declarat: „Este prematur la momentul actual să speculăm pe marginea raportului. Comisia evaluează informaţiile trimise la Bruxelles, acesta este un exerciţiu foarte serios şi nici unul din purtătorii de cuvânt nu au posibilitatea sau nu vor vrea să dezvăluie conţinutul raportului Comisiei care va fi adoptat la sfârşitul lui iunie sau începutul lunii iulie”.

Din cele spuse de Johannes Laitenberger, rezultă foarte clar că există posibilitatea aplicării clauzelor de salvgardare. Se infirmă astfel afirmaţiile ministrului de Justiţie, Tudor Chiuariu dar şi cele făcute de Cristian David, ministrul Internelor care afirmau la unison că este exclusă posibilitatea activării clauzelor în cazul României.

Chiar ieri, în conferinţa pe presă a Comisiei Europene, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru justiţie, libertate şi securitate, Franco Frattini, Friso Roscam Abbing a declarat: „Dacă circumstanţele o cer, datoria instituţională a comisarului Frattini este să aplice clauzele de salvgardare.”

Surse din cadrul Comisiei Europene au declarat joi, la Bruxelles, ca „aplicarea clauzelor de salvgardare pe Justitie si Afaceri Interne României si Bulgariei va fi o decizie politica si nu una juridica”. Din punct de vedere juridic, reformele din ultima perioada „sunt insuficiente si neconvingătoare”.

Devine evident că optimismul autorităţilor centrale de la Bucureşti, cu privire la raportul de ţară din luna iunie care, în opinia Ministerului Justiţiei, „va constata progresele României în domeniile monitorizate”, nu se întemeiază pe opinia Comisiei Europene. De altfel, vizitele la Bruxelles ale oficialilor români nu s-au terminat cu nici o conferinţă de presă la care să participe şi oficiali europeni, aşa cum s-a întâmplat în cazul Bulgariei.

  • Data 01.06.2007
  • Autoare/Autor Victor-Iulian Tuca
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2vJ
  • Data 01.06.2007
  • Autoare/Autor Victor-Iulian Tuca
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2vJ