1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Periclitează criza democraţia?

Rodica Binder25 august 2011

Pieţele financiare au devenit calul de bătaie al liderilor politici de toate mărimile şi culorile. Soluţiile eradicării crizei nu se concretizează încă, dar eroziunea valorilor democraţiei riscă să se instaleze.

https://p.dw.com/p/12NUN
geld; geldschein; papierflieger; flieger; euro; banknote; flugzeug; reisekosten; flugkosten; fliegen; gefaltet; papierflugzeug; symbol; symbolisch; freigestellt; isoliert; finanzen; krise; aufschwung; absturz; crash; bargeld; euros; papiergeld; schein; verlust; verschwenden; verschwendung; reisegutschein; steuern; reise; flugreise; wirtschaftskrise; finanzkrise; banknoten; euroschein; spekulation; spekulieren; gewinn; finanzwelt; währung; währungen; kosten; finanzmarkt; verluste; ausgaben; einnahmen; 50 euro; wechselkurs
Imagine: Fotolia/VRD

Cel mai palid preşedinte al Germaniei rupe tăcerea, atacă pieţele financiare. Nu este primul care recurge la această retorică, observă FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG, menţionînd că Wullff se slujeşte de libertatea sa pentru a spune lucrurilor pe nume fără a fi constrîns să acţioneze.

LEIPZIGER VOLKSZEITUNG remarcă totuşi o performanţă a oratorului prezidenţial: faptul de a fi dat glas aşteptărilor cetăţeanului de rînd faţă de clasa politică a Republicii Federale. Dar numai atît, devreme ce, în optica ziarului FREIE PRESSE, Wulff nu este capabil să mijlocească valori şi orientări , rămînînd astfel doar un populist.

În tot răul întrevede STUTTGARTER NACHRICHTEN şi o fărîmă de bine: discursul lui Wulff ar trebui să dea de gîndit clasei politice, el fiind dovada ieşirii la rampă a nemulţumirii generale manifestate doar în culise.

Spre deosebire de Germania, unde milionarii nu sunt încă dispuşi să accepte un impozit special pe avere, milionarii francezi, chiar dacă doar unii dintre ei, au pledat deschis în favoarea acestei măsuri. Ei au urmat astfel, scrie ziarul spaniol EL PAIS, exemplul unor milionari şi miliardari americani, care astfel au dat dovadă de un egoism luminat şi de clarviziune. Ei vor să zădărnicească  deteriorarea gravă a finanţelor publice şi a unui model care le-a permis să-şi acumuleze astfel fabuloasele averi.

Pierderea încrederii cetăţeanului în valorile democraţiei şi competenţa politicii este unul din primele efecte grave ale crizei constată ziarul austriac KURIER şi avertizează asupra pericolului ca nemulţumiţii, mai ales cei tineri, să iasă în stradă, ca demonstraţiile să degenereze în acţiuni violente precum cele din Marea Britanie.

Un motiv suficient pentru ca politicienii să încerce să pună un căpăstru juridic tribulaţiilor şi jongleriilor actanţilor de pe pieţele financiare. Fiindcă cetăţenii privesc cu satisfacţie modul în care justiţia le vine de hac scamatorilor, legîndu-le mîinile la nevoie, scrie SÜDDEUTSCHE ZEITUNG. Deocamdată a fost  avansată de către mai mulţi lideri europeni, între care se numără şi Angela Merkel, ideea ca respectarea pactului de stabilitate în zona euro să fie controlată de Curtea Europeană de Justiţie de la Luxemburg .

Analiştii financiari şi formatorii de opinie ar trebui, notează LUXEMBURGER WORT, să facă o distincţie între dezbaterile politice şi deciziile care trebuie neapărat respectate. Numai că mulţi nu mai zăresc pădurea din pricina copacilor, conchide ziarul citat.

Zicala poate fi transferată parţial şi asupra situaţiei din Libia unde victoria NATO împotriva rebelilor este mult mai fragilă decît au prezentat-o imaginile unei opoziţii entuziasmate şi euforizate - observă LA STAMPA - proorocind că lupta de-abia acum începe. Primul motiv al fragilităţii acestei victorii îl constituie faptul că războiul anti-Ghaddafi a fost purtat dinafară, ceea ce, continuă ziarul italian demonstraţia, nu a favorizat formarea unei opoziţii politice interne foarte puternice. Apoi este greu de imaginat un viitor strălucit al Libiei după Ghaddafi, dacă privim cu atenţie cum evoluează situaţia în ţările unde revoluţia arabă s-a încheiat, respectiv Egipt şi Tunisia.

Drumul unei ţări care 40 de ani a fost guvernată discreţionar, cu mînă de fier de un dictator şi paladinii săi, va fi lung şi anevoios deduce şi DE VOLKSKRANT. De aceea, actuala victorie, nu poate însemna nicidecum încheierea rolului pe care occidentul trebuie să-l joace în evoluţia Libiei spre democraţie este de părere THE TIMES.

Autor: Rodica Binder

Redactor: Medana Weident