1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Pentru mai multă moderație

Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care încearcă să împace toate părțile, oferind și procurorilor și SRI-ului ceea ce își dorește fiecare. Dar controversa continuă.

În agitația formidabilă produsă de decizia Curții Constituționale cu privire la interceptări se cuvine să semnalăm echilibrul guvernului. Dar cu deosebire merită citat acest comentariu al ministrului Raluca Prună: ”Cu titlu personal, mi se pare suprarealist să văd reacțiile unor foști înalți demnitari, care știau exact cum stau lucrurile de vreo 10 ani încoace, care le-au girat ca acum să le denunțe comme jamais vu, ale cavalerilor luptei anti-corupție instituționali sau din societatea civilă, care știau de asemenea și nu au găsit temei să se despartă în tot acest timp” (facebook).

Aluzia e transparentă. Fostul președinte Traian Băsescu a patronat SRI timp de (aproape) două mandate, oferind societății cu toate ocaziile garanții ferme că lucrurile se află sub un control strict. A fost de altfel perioada cea mai fastă pentru SRI, care a reușit într-o mare măsură să scape de suspiciunile trecutului și să-și câștige o nesperată credibilitate, intrând în grațiile celui mai pretențios segment al societății. Ba, am spune, chiar că se căzuse deja în extrema cealaltă. Persoane care se plasaseră de la bun început în opoziția anti Iliescu și anti FSN ajunseseră să manifeste o mare admirație pentru SRI care contribuia la demantelarea conivențelor din aparatul de stat și trimiterea demnitarilor pe bandă rulantă la închisoare. Era de înțeles, cu atât mai mult cu cât nimeni nu a pierdut din vedere că justiția conține în cele din urmă, și în cele mai sofisticate societăți, o fundamentală părtinire. Imparțialitatea legii este o aproximație mai mare sau mai mică și nici nu ar putea să fie altfel. Căci judecătorul are la dispoziție mijloace de interpretare a textului legal, dar chiar și în cazul în care legea penală devine mai strict determinată și mai rigidă, ea însăși conține o relativizare părtinitoare. De exemplu, vârsta făptașului sau absența recidivei etc.

În fine, ceea ce dorim să spunem este că cei mai fini comentatori și cei mai intransigenți moraliști au aplaudat zelul interceptărilor și brutalitatea intruziunii. Un zel care ar fi fost, deocamdată, salutar. Acest deocamdată, arată că judecata era circumstanțiată și că se întemeia pe o părtinire. Nu s-ar cuveni, oare, să-i favorizăm pe cei buni și drepți? A sunat întrebarea. Cu subînțelesul că s-ar cuveni să-i defavorizăm pe cei răi și nedrepți. Modul acesta de a gândi ține de chiar firea/cultura noastră (la fel e și în Vechiul Testament, numai că acolo nu e vorba de judecata omului), iar tensiunea pe care o provoacă e permanentă și universală. Peste tot în lume asistăm la lupta dintre rigoarea formală (respectarea ad litteram a procedurilor) și elanul etic care copleșește regulile.

Am văzut cu toții atâtea filme în care un judecător, sau mai curând câte o judecătoare, se opune unui polițist, bărbat de regulă cu viața personală devastată, pe care doar ura împotriva crimei îl mai susține și care e gata să recurgă la scurtături menite să compenseze neputința sistemului. Iar ceea ce exprimă atât de bine ezitarea noastră, a oamenilor, e că scenaristul îi dă dreptate uneori judecătoarei incoruptibile, iar alteori polițistului puțin corupt, dar bun în esență. Și, ghici, cu cine ține publicul?

Revenind, SRI a avut mulți ani de relativă concordie cu societatea, (căci, așa cum știm, au existat și contestații dintre cele mai virulente) până când cel care patronase dispozitivul SRI-DNA a început să-l denunțe în termenii cei mai catastrofici. Iar pe urmele sale o parte din foștii susținători reclamă la rândul lor o mai riguroasă respectare a drepturilor omului, deși acest lucru era, până de curând, apanajul adversarilor lor de stânga.

Cu alte cuvinte, s-a sărit dintr-o extremă în alta. Li s-a spus atât de mult la școală (de aceea e școala atât de proastă!) că adevărul e întotdeauna la mijloc, încât au ajuns să urască orice moderație și să creadă că numai extremele sunt adevărate. În realitate, moderația nu înseamnă să cauți adevărul la mijloc, să faci media aritmetică a extremelor, ci să obții discernământul, calitatea aceea nedefinibilă care te ajută în fiece împrejurare. Moderația exclude de fapt orice mecanică și orice determinism (inclusiv al legii) și derivă din libertatea conștiinței noastre morale.

În sfârșit, în toată această frenezie anti-SRI și în acest entuziasm subit pentru rigoarea procedurilor, ni se pare că guvernul Cioloș și ministrul Raluca Prună au dat dovadă de discernământ, oferind o soluție moderată, care acoperă nevoile esențiale. Iar, Parlamentul poate oricând să adopte o lege nouă după o dezbatere atentă și chibzuită.