1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Pentru Hillary Clinton, România e o țară ireală

În cursul ultimei dezbateri dintre candidații la președinția Statelor Unite ale Americii, democrata Hillary Clinton a evocat România în termeni impreciși, care ne pun pe gânduri.

Această referire la România este interesantă mai ales din perspectiva a ceea ce Hillary Clinton nu  a vrut să spună. E bine știut că legislația românească cu privire la avort este foarte permisivă și nu de ieri, de azi, ci chiar de la căderea comunismului în decembrie 1989, adică de peste un sfert de secol. Prin urmare, a da România ca exemplu de politici pro life arată mai curând intenția candidatei de a evita o referire directă la Irlanda. Cum să dai Irlanda ca exemplu negativ într-o dezbatere prezidențială americană? E inimaginabil! Dar candidata liberală a evitat, iarăși, să evoce Nicaragua, o țară unde avortul este complet interzis din 2008, sau - și mai și - Republica Dominicană, care întreține relații foarte strânse cu Statele Unite, și unde Curtea Constituțională a anulat în decembrie 2015 legea, veche de peste un secol, care depenalizase avortul. Dar cu atâția hispanici care votează și care par a fi o miză mare în aceste alegeri prezidențiale, și cu atâtea impedimente diplomatice ar fi fost din nou riscant. Dacă ar fi fost animată de dorința unei dezbateri oneste, ar fi putut evoca frământările din Spania sau cele mult mai recente din Polonia.

Prin urmare, pentru că nu urmărea decât un efect retoric facil și pentru că pare lipsită de scrupule, Hillary Clinton a preferat două exemple ”exotice”: China și România, pe care le-a prezentat ca pe două extreme ale aceluiași rău. Unul în care avortul devenise obligatoriu și celălalt în care fusese interzis. Nu a spus când: după aceeași logică putea evoca și Franța de dinainte de legea Veil din 1975. China este însă dușmanul oficios al SUA, iar de reacția României nu are se teme, căci nu contează.

Dar problema nu este că România ar trebui să se simtă ofensată. Nici vorbă de așa ceva. Dezbaterea despre avort e departe de a fi atins claritatea morală pe care o pretinde subiectul, iar candidata liberală nu a făcut decât să adâncească confuziile. Problema politică reală, pentru noi esticii, este că un posibil viitor președinte al Statelor Unite are despre România o imagine incompetentă, ca despre o țară exotică sau, mai curând, imaginară, din categoria tărâmurilor legendare imaginate în Evul Mediu.

Se vorbește la București cu destulă insistență despre  importanța prezenței americane în Europa și mai ales aici la frontiera cu Rusia. Dacă descriem problema în termenii stricți ai securității, prezența Americii a fost și continuă să fie vitală. România, Polonia, Țările Baltice sau Ungaria au nevoie de prezența SUA care reprezintă, deocamdată, singura garanție serioasă privind stabilitatea politică în regiune. La București, bunăoară se ignoră îndeobște că regimul așa-zis ”iliberal” al lui Vicktor Orban nu neglijează deloc relația cu Statele Unite, continuând să cultive conexiuni puternice în societatea și politica americană, mai ales în zona ei conservatoare.

Dar mai cu seamă se trece cu vederea că regimurile comuniste au dispărut din Europa - și chiar dacă mai putem vorbi, cu reală îndreptățire, de remanențe ale comunismului - mizele lumii de azi s-au schimbat și nu mai pot fi descrise în termenii alternativei  comunism vs capitalism. Astăzi e vorba mai curând de diferite versiuni ale libertății sau de diferite moduri de a înțelege libertatea: mai sunt valabile anumite canoane ale culturii și eticii tradiționale sau ne abandonăm unei pure improvizații avangardiste cu deschideri nelimitate? Avortul pe care îl elogiază candidata liberală ca pe un test al libertății este doar un exemplu, dar este unul cu valoare de epitom pentru ceea ce spunem aici. ”Democrația” nu mai este nici ea una singură, așa cum părea să fie în timpul Războiului Rece, fiind astăzi disputată de mai multe tendințe divergente. Unii spun că democrația înseamnă supunere oarbă față de elitele globaliste și față de limbajul corectitudinii politice. Alții mai îndrăznesc încă să evoce poporul și majoritățile silențioase. E o luptă care se dă azi în Statele Unite și care ne va afecta și pe noi, inevitabil.

Pe scurt, la București se ignoră prea adesea că America nu mai este în măsură să ne propună un model unic de societate, fiind ea însăși puternic divizată. Or, dacă începem să vedem lucrurile așa, nu mai este deloc indiferent ce fel de prezență americană vom resimți aici în Estul Europei. Și avem cu atât mai multe motive de îngrijorare cu cât un posibil viitor președinte al SUA pare să vadă în România o țară pe jumătate ireală, un pol mitic al răului.

Horațiu Pepine