1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate şi cultură

Pentru binele copiilor

Mai întâi familia Denisei e emigrat în Italia. Apoi s-a stabilit în Germania. Copiii soţilor Gogan vor creşte în oraşul Dortmund chiar dacă viaţa nu-i chiar atât de roz nici în noua patrie.

Denisei (14 ani) i-a plăcut mai mult în Italia. Împreună cu familia a locuit timp de 4 ani în oraşul Parma. La şcoala de acolo toţi colegii erau prietenoşi, povesteşte ea. La şcoala din Dortmund, oraş în care s-a mutat acum 3 ani, fata are probleme. Unii colegi de clasă îi spun că toţi românii sunt ţigani.

Familia Gogan a părăsit România din cauza situaţiei economice precare. "N-ai cum să te descurci cu un salariu mic. Dacă n-ai şcoală, nu reuşeşti nici atât! Până şi absolvenţii de studii superioare pleacă din ţară", spune mama Mihaela Gogan.

Acum ani de zile, s-au mutat în Italia. Au ales această ţară pentru că limba e uşor de învăţat. Mihaela a lucrat ca decorator de vitrine, iar soţul era angajatul unei pensiuni pentru câini. Din cauza crizei şi-au pierdut locurile de muncă aşa că au ales să plece într-un stat european cu o economie mai stabilă. În 2011 s-au mutat în Dortmund, oraşul german în care aveau o rudă.

"N-am venit pentru ajutoare sociale. Vrem să ne integrăm, să muncim şi să le oferim copiilor noştri o viaţă mai bună", afirmă Mihaela. Din 2012, soţul lucrează pe cont propriu ca persoană fizică autorizată. Când a sosit în Germania îşi găsise de lucru la o fabrică de panificaţie numai că avea nevoie de permis de muncă. Nu l-a primit. Prin urmare, primul "loc de muncă", dacă poate fi numit astfel, a fost în Münster ca vânzător ambulant de reviste.

Respingerea societăţii

Bastian Pütter cunoaşte mulţi imigranţi din state membre ale UE: "Oameni care aduc cu sine totul. Sunt inteligenţi, prietenoşi, familişti. Nu le place să stea izolaţi şi nu suferă de dependenţe ca mulţi dintre cei cu care avem de-a face."

Pütter este redactor-şef al revistei "bodo" - o publicaţie tipărită în scop social şi distribuită în oraşele Bochum, Dortmund şi împrejurimile acestora de către oameni ai străzii. În ziua de azi, printre aceşti vânzători ambulanţi se numără şi mulţi străini provenind din ţări membre ale UE.

"Societatea ne-a întâmpinat cu multă rea-voinţă", spune Pütter. Împreună cu alţii, Pütter a pus bazele unei iniţiative menite să sprijine noii concitadini originari din alte state membre şi romii - comunităţi confruntate masiv cu respingerea societăţii.

Mihaela Gogan spune că s-a simţit discriminată de multe ori. Mulţi şi-au dat ochii peste cap când au văzut paşaportul românesc. Dar primii ani în Germania au fost grei şi din cauza birocraţiei. În 2011 era însărcinată cu gemeni. Un făt i-a murit în pântece. În urma mai multor complicaţii a petrecut multă vreme în spital.

Fiica Sara a supravieţuit, dar s-a născut prematur. Din cauza asigurării de sănătate, familia a fost obligată la plata a peste 80.000 de euro, cheltuieli de spitalizare. Mihaela nu avea asupra sa cardul european de sănătate. Spitalul i-a dat pe mâna unui birou specializat în recuperarea datoriilor. Din România domnul Gogan a adus dovada asigurării de sănătate valabilă în Europa, însă somaţiile de plată au continuat să sosească.

Cu alocaţiile pentru copii s-au izbit de alte probleme. Autorităţile le-au cerut mereu noi dovezi şi formulare, spune Mihaela. A fost descurajată aşa că a renunţat. În cele din urmă, în 2013, cu ajutorul unui birou de consiliere, a reuşit să depună cererea pentru alocaţie.

Rumänische EU-Zuwanderer nach Dortmund

Mihaela, Denisa şi Sara Gogan

Pe durata prezenţei jurnaliştilor DW care au realizat o serie de reportaje cu imigranţi europeni în oraşul Dortmund familia Gogan a reuşit să-şi primească alocaţiile pentru copii inclusiv retroactiv.

De asemenea, după doi ani de insistenţe cu plata spitalizării, imputată familiei, instituţia medicală din oraş şi-a primit banii de la Casa de Asigurări din România. Cu toate acestea, familia Gogan are de plătit dobânzi în valoare de peste 7000 de euro.

O diversiune

Birgit Zoerner (SPD), consilier pe probleme sociale al oraşului Dortmund, solicită de multă vreme înfiinţarea unui centru pentru clarificarea problemelor legate de asigurarea de sănătate.

Începând din 2013, în oraşul cu cea mai mare densitate a populaţiei din Bazinul Ruhr sosesc lunar, cu intenţia de a se stabili, aproximativ 110 români şi bulgari. Pe lângă persoanele bine calificate care reuşesc destul de repede să-şi facă un rost, în Dortmund vin şi mulţi europeni destul de greu de integrat.

La "Ziua oraşelor germane", Birgit Zoerner a iniţiat şi condus grupul de lucru "Migraţia cetăţenilor români şi bulgari". Politiciana social-democrată îi cere Guvernului de la Berlin sprijin financiar imediat în vederea integrării noilor concetăţeni.

Alianţa conservatoare CDU/CSU şi Partidul Social-Democrat (SPD) au inclus şi această temă în Tratatul de Coaliţie. Până acum, însă, Berlinul n-a dat niciun ban - susţine Zoerner care numeşte "diversiune", dezbaterea pe marginea românilor şi bulgarilor despre care se spune că ar căuta numai să profite de avantajele sistemului social german.

Şansele generaţiilor viitoare

"Nu vrem bani de la stat. Vrem să fim acceptaţi. Mi-aş dori să fie acceptaţi şi copiii mei ca oricare alt copil", spune Mihaela. Pentru ea însăşi e mai dificil, dar "fata merge la şcoală, s-a integrat. Sperăm ca măcar ei să-i fie mai bine."

O dorinţă firească pe care jurnalistul Bastian Pütter a observat-o la mulţi imigranţi: "Acesta este locul în care vor creşte copiii lor. Ei înşişi se consideră o generaţie pierdută. Copiii vor învăţa limba, vor studia şi se vor califica aici."

Pentru imigranţii fără şcoală accesul pe piaţa muncii e dificil, afirmă Birgit Zoerner. În oraşul Dortmund, fiecare al optulea om fără meserie este şomer. Şanse mai bune va avea viitoarea generaţie, "copiii care au făcut şcoala aici şi care încep să înveţe o profesie în alte condiţii. Schimbările se vor vedea abia peste generaţii, nu-i un lucru pe care să-l faci pocnind din degete."

În ciuda şicanelor, Denisa merge cu plăcere la şcoală. Italia nu-i mai lipseşte. Vărul ei Darius (6 ani) nu are termen de comparaţie. A început primul an de şcoală în toamnă şi îi place să înveţe. Mândru ne arată ghiozdanul şi caietele sale. Chiar dacă e numai în clasa I, Darius ştie ce o să devină când va creşte mare: poliţist.