Peisaj german cu inundaţii anunţate

Kölnezii se înţeleg pe ei înşişi nu doar drept buricul lumii ci şi ca locuitorii capitalei europene a inundaţiilor. Statistica le cam dă dreptate, cel mai recent în anii 90, oraşul fiindu-le lovit în ritm de mitralieră de creşterile excesive ale nivelului Rinului.

Anul 1993 a fost cel al unor inundaţii masive în preajma Crăciunului; de abia ce se rezolvaseră (aproape doi ani mai târziu) demersurile birocratice şi oamenii începuseră să îşi repare casele cu banii primiţi drept despăgubiri – de la stat dar mai ales de la asiguratori – şi Kölnul a fost din nou inundat.

Clădirile din oraşul vechi au plăcuţe indicând nivelul fluviului revărsat în cele două momente anterior pomenite. Iar unele biserici din preajma malului au pe faţade înscrisuri ce marchează dezastrele petrecute de-a lungul ultimelor secole.

Şi chiar dacă natura nu se lasă ancorată în algortitmi, germanii s-au străduit să-i dea voie potopului să îşi facă de cap numai până la limita disconfortului public.

Conform unor date difuzate de serviciul regional de protecţie împotriva inundaţiilor, plasarea în parametri de securitate a oraşului Köln a necesitat investiţii de 200 de milioane de euro suprateran şi alte 200 de milioane subteran. Vorbim, însă, despre o zonă metropolitană, cu peste un milion de locuitori şi infrastructură aferentă. Ceea ce, în România nu este cazul, inundaţiile semnificative petrecându-se, de regulă, în perimetre cu densitate mult mai redusă.

Investiţiile s-au concretizat deopotrivă în sistematizarea malurilor fluviului cât şi într-o reţea de pompe care să împiedice refularea Rinului prin reţelele de canalizare a oraşului. De altfel, reţeaua de pompe are şi menirea de a inunda controlat anumite porţiuni sensibile pentru a ieşi în calea nivelului crescând al Rinului şi presiunii pe care milioanele de litri de apă revărsată ar putea-o pune pe stabilitatea unor zone sub care există parcări sau tuneluri de metrou. În plus, pe măsură ce creşte riscul inundaţiilor, marginile dinspre fluviu ale oraşului sunt baricadate cu unul sau mai multe rânduri de pereţi metalici protectori care îndiguie, practic, apele revărsate.

Însă, mai presus de pregătirile de tip pompieristic, scopul schemei de protecţie (elaborată în 1995 şi aprobată un an mai târziu) a vizat măsuri ecologice – pe de o parte au fost consolidate malurile (aproape 60 de kilometri de terasament îmbunătăţit sau nou construit) iar pe de altă parte s-au oferit râului spaţii de refulare în zone agricole sau sălbatice.

Eforturile locale nu ar fi, însă, suficiente, aşa că, desigur, întregul pachet de măsuri anti-inundaţii este cuprins într-o strategie comună a tuturor autorităţilor din bazinele Rinului şi ale afluenţilor fluviului. Mai mult, chiar, există un sistem integrat transnaţional, NOAH, finanţat din fondul european pentru dezvoltare Interreg III şi de care beneficiază Ţările de Jos şi Germania.

Concret, se optimizează transferul de informaţii, se monitorizează situaţiile în derularea lor, se elaborează scenarii şi strategii de intervenţie cu structuri de îndiguire pentru a limita revărsările, dar şi de evacuare în situaţii limite. Nu în ultimul rând, mecanismele de alarmare a populaţiei sunt completate de cooptarea acesteia în operaţiunile de intervenţie.

Acest parteneriat funcţionează şi pentru că există comunităţi în care persoanele private, trăind cu riscul inundaţiilor, sunt direct interesate în a determina autorităţile să întreprindă ceva, fiind, deopotrivă, active - uneori chiar înainte ca autorităţile să reacţioneze.

Un ziar local din octombrie 2003 publica supărarea reprezentanţilor unei asemenea iniţiative civice, din cartierul kölnez Rodenkirchen, oamenii fiind revoltaţi că, deşi se anunţau inundaţii, primăria a contramandat în ultimul moment un exerciţiu de protecţie civilă. Mai mult, chiar: localnicii anunţau că dacă primăria nu se implică, îşi vor organiza şi derula singuri simularea de protecţie în caz de inundaţie.

De altfel, autorităţile române cunosc existenţa proiectului nord-vest european, iniţiatorii acestuia oferindu-şi din experienţa acumulată şi altor zone cu potenţial diluvian. MOSES este numele de cod al programului de administrare a situaţiilor de criză generate de inundaţii, derulat de NOAH cu parteneri din Slovacia, Ungaria, Ucraina şi România între 2000 şi 2006. Din 2007, tot din fondurile europene, prin programul transnaţional pentru Europa de Sud-Est, fiinţează Danube Floodrisk, extins pentru ţările riverane întregului bazin dunărean şi vecinii acestora.

Şi ar mai fi ceva de notat: la mijlocul ultimului deceniu al secolului trecut, pe la începuturile "noii ere" a vieţii cu iminenţa inundaţiilor, serviciile de intervenţie au fost reticente în a accepta, în celulele de criză, în aşa numitele flood task force, reprezentanţi ai presei locale.

În realitate, o responsabilă implicare a presei (în special audio-vizuale, prezentă 24 de ore în emisie) a generat un plus de conştientizare a populaţiei, alungând panica stârnită de zvonuri şi alte mituri urbane.

Autor: Cristian Ştefănescu
Redactor: Rodica Binder