1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Pedepsirea comanditarilor de asasinate politice

Noua iniţiativă ecologică a preşedintelui american şi apropiatul summit G-8, precum şi semnificaţia creării unui tribunal ONU pentru elucidarea asasinării fostului premier libanez, Rafik Hariri - iată principalele teme ale editorialiştilor germani.

Noua iniţiativă ecologică a preşedintelui american şi apropiatul summit G-8, precum şi semnificaţia creării unui tribunal ONU pentru elucidarea asasinării fostului premier libanez, Rafik Hariri, un adversar declarat al forţei de ocupaţie siriene din Liban – iată principalele teme ale editorialiştilor germani. Care mai salută şi notabila reducere a şomajului în Germania, în contextul unei relansări economice promiţînd să fie solidă şi durabilă.

Nu puţine ziare de stînga din Germania îl condamnă pe George Bush indiferent ce-ar face. O serie de editorialişti critică azi iniţiativa liderului de la Casa Albă, care a propus ca principalele state industrializate să se pună de acord pînă la finele anului 2008 asupra unei reduceri a emisiilor de gaze cu efect de seră. Totuşi, americanii nu susţin ambiţioasa ofensivă ecologică a cancelarului, care a soclitat fixarea la summitul G-8 de săptămîna viitoare, de la Heiligendamm, sau pînă la sfîrşitului anului curent, a unor obiective obligatorii în domeniul protecţiei mediului ambiant.

In timp ce New York Times, un ziar de regulă critic la adresa administraţiei Bush salută iniţiativa preşedintelui, în măsura în care exprimă o reevaluare de proporţii a problemei încălzirii climei globale, analiştii germani se arată mai degrabă sceptici.

Nu puţini consideră că între SUA şi Germania riscă să apară un nou clivaj profund, de această dată nu din pricina Irakului, ci a ecologiei: la disensiunile actuale contribuie faptul că, spre deosebire de Germania, America mizează în continuare pe energia nucleară şi pe măsuri voluntare de protecţie a mediului. Incît, potrivit ziarului Osnabruecker Zeitung, „summitul G-8 se va încheia cu un eşec, iniţiativa lui Bush fiind, determinată de refuzul şefului superputerii de a-i permite Angelăi Merkel să-l îmbrace într-o cămaşă de forţă ecologică”.

Financial Times Deutschland crede chiar că Merkel ar fi „îndrituită să revoce scurt pe doi summitul G-8”, devreme ce reuniunea ar ameninţa să se transforme în cel mai mare insucces al carierei ei politice. Ziarul mai prevede că Merkel se va supune „şi-l va îmbrăţişa cu drag pe Bush, cel care-i va fi pricinuit acest uriaş eşec”.

In termeni similari pune problema şi ziarul Stuttgarter Zeitung, care semnalează însă că, „deşi au indicat calea cea bună, germanii au înălţat ştacheta ecologocă prea sus pentru americani”. Ca atare, preşedintele SUA i-a oferit cancelarului o ieşire” din impasul (în care s-a automanevrat), permiţîndu-i „să scape din încurcătură fără prea mare pierdere de prestigiu”.

In fine, Badische Zeitung relevă că schimbarea de paradigmă petrecută în gîndirea liderului de la Casă Albă s-a produs sub influenţa reorientării publicului american în domeniul ecologiei, în speţă a sporirii presiunilor în vedera adoptării de măsuri de combatere a încălzirii climei.

Şi crearea unui tribunal special al Naţiunilor Unite pentru clarificarea circumstanţelor asasinării lui Rafik Hariri ocupă spaţii largi în presa apuseană. Mediile de informare au relatat pe larg în ultimii doi despre suspiciunile privind probabila implicare a regimului sirian în acestă crimă. Handelsblatt din Duesseldorf elogiază decizia instituirii noii Curţi de Justiţie Inernaţionale, dar avertizează faţă de obstacolele majore în calea judecării asasinilor fostului premier libanez. „Deşi Rusia şi China, care susţin în genere Siria n-au blocat prin veto decizia Consiliului de Securitate”, nu e clar deloc că nu vor sprijini în continuare regimul de la Damasc.

Iar ziarul berlinez de stînga Tageszeitung consideră că rezoluţia Consiliului de Securitate ar fi de natură să amplifice tensiunile din Liban. Potrivit ziarului decizia Naţiunilor Unite riscă să destabilizeze şi mai mult Ţara Cedrilor, întrucît favorizează guvernul prooccidental şi antisirian de la Beirut, care a salutat instituirea tribunalului, calificînd-o drept o vioctorie a dreptăţii.

Alţi analişti salută rezoluţia reliefînd că, pînă acum, justiţia internaţională n-a sancţionat decît genocide şi omucideri în masă, crime de război şi împotriva umanităţii, nu însă şi asasinate politice săvîrşite de regimuri dictatoriale, precum cel de la Damasc. Pe cînd însă vor fi traşi la răspundere şi comanditarii unor asasinate precum cel căruia i-a căzut victimă Alexander Litvininko?

  • Data 01.06.2007
  • Autoare/Autor Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B0xG
  • Data 01.06.2007
  • Autoare/Autor Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B0xG