1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Pe urmele cinismului din România

Reuşita economică şi regulile sale adesea neexplicite şi bine protejate sunt de natură să schimbe modul de gândire al întregii societăţi.

default

„România este o ţară săracă”. Aceasta este o propoziţie pe care nimeni nu o contestă. Cu toate acestea există peste tot în ţară semne ale prosperităţii private ale cărei surse nu sunt totdeauna foarte clare. Dacă s-ar schimba modul de evaluare al nivelului de trai, poate am ajunge la rezultate cu totul surprinzătoare. O statistică a salariilor şi a veniturilor declarate nu reuşeşte să exprime adevărul. Recent am văzut că s-a desfăşurat o dispută pe tema prosperităţii germanilor: potrivit unui mod de evaluare, germanii păreau mai săraci decât italienii sau spaniolii, dar potrivit altor criterii care iau în considerare şi sistemele ample de asigurări şi alte investiţii cu semnificaţie comunitară lucrurile ar sta de fapt cu totul altfel. Aşadar rezultatele depind mult de modul de evaluare. Poate că şi în România este la fel. Multe judecăţi despre starea românilor ar trebui reevaluate.

În orice caz un ziar britanic a căutat să facă ceva de felul acesta, deşi stilul excesiv polemic tinde să decredibilizeze abordarea. Publicaţia The Sun a publicat acum o săptămână un reportaj intitulat „Bine aţi venit la Bacău... capitala hoţilor din bancomate”. Cu toate aceste accente polemice, anumite observaţii nu pot fi trecute cu vederea. Semnele prosperităţii private nu au niciun corespondent într-o activitate economică vizibilă şi spectaculasă. În afara economiei de consum, magazine, show room-uri pentru obiecte de lux, Bacăul nu prezintă semnele unui alt tip de reviriment economic. Bacăul este prezentat acum la fel cum nu demult era descris oraşul Râmnicu Vâlcea, care trece în SUA drept Hackerville, capitala pirateriei informatice. Aşadar provincia românească produce surprize. De-a lungul timpului au apărut prin presa străină mai ales şi alte mici localităţi româneşti care şi-ar trage inexplicabila prosperitate din comerţul cu maşini furate sau din alte activităţi ilegale.

Ziarul britanic citează un avocat din Bacău care susţine că 75% din economia locală îşi extrage resursele din fraudă. Vilele elegante, maşinile de lux, restaurantele care pretind o clientelă care nu se zgârceşte, nu ar putea avea altă explicaţie decât afluxul de bani din activităţi ilegale.

Este greu de verificat cu mijloace strict jurnalistice dacă procentul de 75% este sau nu exagerat. Câtă vreme parchetele şi autorităţile fiscale nu fac nimic, toate aceste estimări pot trece drept polemică răuvoitoare. Cu atât mai mult cu cât investigaţia vine din partea unei publicaţii cunoscute pentru campaniile sale împotriva imigraţiei româneşti. Cu toate acestea există evidenţe care ar trebui să ne dea mai mult de gândit. Au apărut peste tot în ţară semne ale unei prosperităţi private care dezmint statisticile oficiale, care contrazic discursul public despre sărăcie şi care ar trebui să reorienteze studiile despre societate.

Dar în absenţa unor investigaţii legale am putea totuşi încerca să captăm anumite consecinţe ale acestor îmbogăţiri inexplicabile, aşa cum se manifestă ele la nivelul psihologiei publice. Prima consecinţă posibilă este cinismul extraordinar al societăţii care a reuşit să abandoneze în doar câţiva ani întregul bagaj de „înţelepciune” societală. Nimeni nu mai crede astăzi că a învăţa carte, a fi onest, a munci pe rupte, a fi perseverent sau loial, a avea un ideal şamd mai reprezintă ceva cu adevărat serios. Tinerii pe bună dreptate cer de la părinţii şi profesorii lor o „morală” care să le asigure succesul în viaţă, o „tehnică” a reuşitei, or cine se încăpăţânează să meargă pe vechile căi riscă mai curând să eşueze. Iată aşadar că vechea morală a fost discreditată pe scară largă. Şcoala şi vechii moralişti şi-au pierdut prin urmare orice autoritate.

O altă urmare posibilă este cultul extraordinar şi surprinzător al vieţii private. Ca şi cum societatea românească ar fi devenit subit un creuzet libertarian, astăzi toată lumea exaltă libertăţile individuale şi denunţă amestecul intruziv al statului în afacerile private. Economiştii liberali riscă uneori să se confunde cu acest curent popular care are în vedere, de fapt, dorinţa de a proteja afacerile private de indiscreţii periculoase.

În fine, dacă nu exagerăm cumva, a treia mare consecinţă este eurofilia nedezminţită a societăţii româneşti, care nu pune la îndoială beneficiile aparteneţei sale la UE decât în grupuri restrânse de ideologi fără audienţă. Iată, prin urmare, o combinaţie destul de dizgraţioasă: cinism generalizat, cultul vieţii private şi entuziasm european. Trei trăsăsuturi indiscutabil puternice ale societăţii româneşti actuale care cu greu ar putea fi explicate pornind de la presupoziţiile obişnuite.