1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Pe marginea unei candidaturi independente

Theodor Paleologu care candidează în alegerile parlamentare ca independent a explicat într-un interviu care sunt resorturile deciziei sale. Un prilej pentru câteva mici comentarii.

Candidaturile independente sunt, potrivit sistemului electoral românesc, foarte riscante. Totuși, în ambianța de astăzi în care partidele suferă de un mare deficit de încredere, un independent are șanse dacă vine cu o ofertă bine precizată. Iar întâmplarea face ca un asemenea independent să existe. În vara acestui an, conducerea PNL l-a exclus pe deputatul Theodor Paleologu ca represalii pentru criticile pe care i le adresase. Rămas fără susținere de partid, fostul ministru al Culturii și animatorul unei școli particulare de filosofie și retorică a hotărât să candideze ca independent. Faptul în sine merită să fie consemnat, căci vocația politică este un lucru atât de rar la români, care, nu se știe de ce, tind mereu să se dezintereseze de viața comunității.

Dar modul în care își argumentează candidatura este cel mai interesant: ”Am hotărât să candidez, spune el, din motive filosofice”. (interviu Ziare.ro). ”Mulți dintre autorii pe care îi explic în cursurile mele recomandă implicarea în treburile cetății și prin urmare mă simt obligat să realizez unitatea dintre ceea ce spun și ceea ce fac”, explică el în continuare. Or, a candida ”din motive filosofice” înseamnă să te supui unor exigențe interioare care nu au nimic de a face cu vulgaritatea ambiției comune.

De fapt, dacă lărgim perspectiva, toată lumea ar trebui să candideze ”din motive filosofice”, în sensul că implicarea politică ar trebui privită nu ca o parvenire, sau o carieră, ci ca o datorie simplă față de viața comunității. ”Filosofic” sună prețios, dar cuvântul se poate raporta aici la o înțelepciune destinată tuturor, una care implică un echilibru între viața individuală și cea colectivă, adică exact ceea ce pare să lipsească astăzi, într-o perioadă de individualism exacerbat.

Modul acesta de a vorbi și de a justifica implicarea în politică este însă remarcabil și pentru că se deosebește de discursul dominant din România de astăzi referitor la integritate și combaterea corupției. Un candidat care participă în alegeri ”din motive filosofice” nu va lua mită cu siguranță și nu va participa la tranzacții nedemne, dintr-un motiv de coerență interioară. Nu pentru că ar exista o exigență exterioară impusă dominator prin discurs și practici penale exemplare, ci pentru că se opune esențial propriului model de excelență. Este o diferență majoră, căci este exact ceea ce îl distinge pe conservator de progresistul justițiar. Omul ”vechi” își poartă cu sine criteriile etice, în timp ce omul ”nou” le proiectează în instituții represive puternice. De aceea, ”a vota DNA”, cum spunea cineva, poate fi un semn că omul are bune intenții, dar nu e o dovadă că are cu adevărat discernământ moral, că e capabil să se orienteze singur, fără protezele sistemului judiciar.

Se mai poate spune și că a avea ”motive filosofice” este cea mai bună dovadă a conservatorismului unui politician, mai bună decât însuși conținutul politicilor sale care sunt, vrând-nevrând, adaptate la context și la posibilități. Căci un conservator urmărește un model clasic de excelență, care îi impune inevitabil echilibru și măsură, inclusiv în mijloacele folosite.

În fine, un om care declară că are ”motive filosofice” este înclinat să-și impună sieși cele mai mari exigențe și să  ceară mai mult de la sine decât de la ceilalți, ceea ce nu poate fi decât o excelentă recomandare.

Horațiu Pepine