1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

"Pe lângă cotcodăcelile din presă, despre ce investigaţii să mai vorbim?"

Afacerea WikiLeaks a scos la iveală o schimbare de poziţionare în peisajul media: dezvăluirile şi investigaţiile aparţin unor entităţi de presă aflate mai degrabă în afara instituţiilor tradiţionale, în afara redacţiilor

default

Jurnal de război - Wikileaks

De la "găina care naşte pui vii" până la "presa ticăloşită", mass media românească a parcurs, în ultimii 20 de ani, câteva etape, unele ascensionale, altele de cădere. La un moment dat, în ceea ce părea a fi un proces de maturizare, presa a început să îşi arate colţii de putere în stat, graţie unui gen extrem de important: jurnalismul de investigaţii. Cum, însă, de prea multe ori subiecţii sensibili ai anchetelor de presă îşi vedeau nestingheriţi de treabă, media românească a încercat să intre în rolul acelor instituţii ale statului bănuite a fi amorţite. Abia atunci au început să sară scântei. Dar nu în sensul aşteptat.

Între timp, jurnalismul de investigaţie a ajuns un gen în mare parte decredibilizat - sau, cel puţin, privit cu circumspecţie. De ce? Sorin Roşca Stănescu, unul dintre cei de al cărui nume se leagă, după 1989, pătrunderea genului în presa din România, crede că "orice investigaţie făcută de un jurnalist, în clipa asta, sau de un ziar, sunt taxate drept tentative de şantaj. A devenit o modă. Îl investighezi pe unul, spune Domn'e, vrea să mă şantajeze, vrea să obţină ceva".

Redactor-şef la Jurnalul Naţional, Valentin Zaschievici este apreciat ca fiind printre cei mai incisivi şi iscusiţi ziarişti de profil - dar nu este prea convins că genul, în sine, s-a impus ca unul dintre pilonii presei româneşti: "Noi, românii, n-am stat niciodată foarte bine sub aspectul ăsta. Noţiunea de presă de investigaţie încă nu este suficient de clară nici pentru editorii ziarelor şi nici pentru cititori. Atunci când preiei o anchetă poliţienească şi redai un rechizitoriu cu lux de amănunte, multă lume ar fi tentată să spună iată ce investigaţie aţi făcut. Atunci când se preia o turnătorie consistentă - cu mare încărcătură de adevăr - şi este prea puţin rumegată în redacţie şi e înflorită, pe ici, pe colo, cu câte o declaraţie, cu câte o luare de poziţie, iarăşi, mulţi sunt tentaţi să spună uite, asta e investigaţia".

Sorin Roşca Stănescu completează, în acelaşi registru: "Internetul a creat o facilitate teribilă de a se informa pentru jurnalişti, dar mulţi dintre ei au devenit prizonieri ai internetului şi canibalizează informaţiile de pe internet, nemaireuşind să producă propriile informaţii. Nu mai reuşesc să facă acele investigaţii de teren absolut necesare, indispensabile, până la urmă, jurnalismului de investigaţie. E mult mai comod să stai în faţa computerului decât să alergi. Condiţiile precare ale caselor de presă concură în aceeaşi direcţie pentru că jurnalismul de investigaţie este costisitor. Devine mult mai ieftin să mimezi o investigaţie decât să o şi faci".

Cât vreme punctele se strâng, la impresia artistică şi atunci când merge ieftin, de ce nu? Cauza cea mai des invocată este criza - care ar fi obligat patronii de ziare să reducă substanţial din cheltuieli. Altfel spus, au fost sacrificaţi marii consumatori interni de resurse - inclusiv sau în special secţiile de investigaţii.

Mai degrabă cunoscut cititorilor de anchete media din străinătate, după ce a iniţiat şi documentat articole despre criminalitatea transfrontalieră, publicate de titluri cu greutate în presa occidentală, Ştefan Cândea, de la Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţii, are altă părere: "Ca să poţi face investigaţii îţi trebuie nu numai bani. Îţi trebuie resurse, desigur, dar îţi trebuie şi timp, şi continuitate. Trebuie să clădeşti în timp încredere, trebuie să clădeşti în timp unelte, o rutină de a face investigaţii. Or, astea nu se mai construiesc, în redacţii. Deşi jurnalismul de investigaţii este, totuşi, un jurnalism profitabil - desigur, la pachet cu alte produse media".

Sorin Roşca Stănescu dă, totuşi, credit jurnaliştilor: "Suficient de mulţi jurnalişti din România, din presa centrală şi locală, ştiu, teoretic, ce trebuie să facă şi ce au de făcut, dacă vor să facă, cu adevărat, o investigaţie. Numai că nu au posibilitatea să facă acest lucru. Nu le permite nici un patron de presă, care nu-şi poate la rândul lui permite luxul acesta, al unei investigaţii care să dureze zile, săptămâni sau luni de zile, până la publicarea unui material". Cu toate acestea, admite Sorin Roşca Stănescu, intrând şi în partea mai sensibilă a lucrurilor, "cu cât patronul de presă stă pe o instituţie financiar mai precară, sigur că există o reţinere. Nu excludem nici posibilitatea unor lucruri mai rele. A şantajului. Se practică. Poate că este practicat şi de către unii jurnalişti".

În cuvintele lui Ştefan Cândea, "reţinerea" invocată de Sorin Roşca Stănescu se traduce astfel: "Jurnalismul clasic este un model de bussines deţinut de oameni care au concentrat presă şi au concentrat în acelaşi timp afaceri şi nu pot să facă rău partenerilor de afaceri şi partenerilor politici prin jurnalism independent. Orice întreprindere de presă profitabilă, în lume, trebuie să menajeze un prieten politic al patronului, un asociat de afaceri - nu poate să publice un material sau altul".

Nimic nou sub soare. Lucrurile acestea se întâmplau şi înaintea crizei. Dar pe atunci nu se desfiinţau secţii de investigaţii. Sigur, nu se desfiinţau nici ziare. Din nou Ştefan Cândea: "După ce vezi salariile pentru diverşi, îţi dai seama că asta ar fi o falsă problemă. Ziarişti plătiţi cu 10.000 de euro, cu 20.000 de euro pe lună, doar ca să toace după direcţia patronului diverşi oponenţi politici sau de afaceri... Asta este întreprinderea mediatică profitabilă. Profitul se decontează cu totul altundeva. Cu banii ăia s-ar fi putut clădi foarte uşor un New York Times cu ziarişti de calitate. Dar patronul nu are interesul să finanţeze aşa ceva. El vrea să aibă nişte soldaţi care să răspundă la comenzi, la ordine".

Sorin Roşca Stănescu este, în fapt, de acord: "Aşa-zisa presă de investigaţie este manipulată politic".

Am pornit de la absenţa unui răspuns al instituţiilor statului faţă de anchetele jurnalistice ca una dintre primele cauze ale pragului de credibilitate atins acum de presa de investigaţii. Valentin Zaschievici înclină să pună în lumină excepţiile: "În România, toată lumea suferă de feedback. Însă, atunci când o anchetă e făcută cu cap şi coadă şi profesional, se cunoaşte reacţia".

Concluzia i-ar putea aparţine tot lui Valentin Zaschievici: "Jurnalistul român suferă şi trage ponoasele din pricina unor politici editoriale concepute greşit. Cum excesul de personalitate şi fronda, în sânul breslelor şi al redacţiilor, este ceva destul de rar, lumea zice să ne concentrăm asupra problemelor zilei, asupra problemei omletei, asupra efectelor inundaţiilor, asupra pantofilor lui madam-nu-ştiu-cine, asupra nu ştiu cărei frunze din brandul de ţară care frunză vine de pe internet şi are paternitate discutabilă. Pe lângă cotcodăcelile astea, despre ce mai vorbim, nu?".

Autor: Cristian Ştefănescu
Redactor: Rodica Binder