1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Pe drumul dictaturii

S-a spus că Turcia, deşi condusă de un guvern islamist, ar fi o democraţie. Imaginile documentând hăituirea unor tineri paşnici, vânaţi de poliţişti, transformă această aserţiune într-una tot mai îndoielnică...

Un foarte încrâncenat poliţist turc îşi îndreaptă pistolul de gaze lacrimogene spre ochii unei manifestante cu mâinile goale, înveşmântate simplu, într-o rochie roşie, aflate la doar câţiva paşi de el. Pleoapele tinerei femei devin ţinta unui şuvoi de gaze lichide, gaze ţâşnind sub presiune din furtul represiunii.

Süddeutsche Zeitung din München a reprodus recent celebra imagine care a făcut înconjurul lumii, documentând brutalitatea ieşită din comun a aparatului represiv al guvernului islamist de la Ankara, în frunte cu Tayyp Recep Erdogan.

Dar iată că, în Turcia, brutalităţile poliţiei continuă, ca şi protestele care au izbucnit în forţă după uciderea de către forţele de ordine a unui manifestant, de numai 22 de ani. Junele protestatar fusese lovit în cap, în noaptea de luni spre marţi, de o grenadă lacrimogenă lansată de poliţie împotriva demonstranţilor anti-islamişti de la un miting derulat în oraşul Antakya. Transportat la spital, tânărul a sucombat în urma rănii căpătate.

În reacţie la protestele pe care le-a iscat peste tot în ţară omorârea lui şi în răspăr faţă de relatările clare şi fără echivoc ale martorilor oculari, poliţia regimului islamist condus de Erdogan a pus în circulaţie o versiune proprie. Potrivit ei, tânărul ucis ar fi "căzut" de pe un acoperiş de unde ar fi "aruncat cu pietre în poliţişti".

Date fiind autoritarismul premierului, precum şi violenţa şi brutalitatea de epocă de piatră cu care aparatul represiv al regimului de la Ankara a intervenit în repetate rânduri împotriva unor proteste paşnice, nu e greu de optat pentru versiunea credibilă a acestor evenimente. Iar această versiune nu e defel a poliţiştilor. Sau a autorităţilor.

La urma urmei, dacă, spre a incrimina convingător brutalitatea poliţiei, oamenii prezenţi la faţa locului ar fi vrut să mintă, aşa cum sugerează oficialităţile, aceşti martori oculari ar fi inventat cu siguranţă o cauză net mai sălbatică a morţii tânărului, decât o simplă grenadă lacrimogenă.

Dar credibilitatea premierului Erdogan şi a autorităţilor islamiste din subordinea sa tinde oricum, de mult, spre zero. După afacerea "Ergenekon", un proces mamut, comparat de mulţi cu o gigantică farsă judiciară de tip stalinist, care, în baza unor acuzaţii de conspiraţie a durat ani la rând, dar n-a avut mai nimic în comun cu principiile unui stat de drept, regimul de la Ankara a reuşit să rupă gâtul opoziţiei anti-islamiste.

Pretextând că ar încerca să impună "democraţia" şi "modernizarea", căreia i s-ar fi opus militarii şi forţele seculare, kemaliste, conducerea ţării a izbutit, potrivit criticilor ei, nu doar să decapiteze armata, ci şi să pună botniţă presei.

Sub impactul noii legi "anti-teroriste", numărul ziariştilor şi scriitorilor arestaţi şi încarceraţi a crescut permanent, în ultimii ani, iar intimidarea intelectualităţii laice, denigrate sistematic, a luat proporţii fără precedent.

Încât, deşi ales liber, de o majoritate în mare măsură rurală, deschisă lozincilor fundamentaliste şi nu tocmai foarte educată, regimul Erdogan pare a se îndrepta cu pas grăbit spre dictatura islamistă. Una care, devreme ce invariabil reacţionează feroce la proteste paşnice şi îngrădeşte fără jenă libertatea de opinie, de întrunire şi de expresie, seamănă tot mai mult şi mai fatal cu sistemele totalitare care au însângerat veacul al XX-lea.