1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Pe cine să crezi?

Conform celui mai proaspăt raport al serviciilor secrete americane de informaţii, deja în urmă cu patru ani Iranul ar fi renunţat să-şi elaboreze programul militar nuclear.

default

Preşedintele Bush la conferinţa de presă din 4 decembrie 2007

Informaţia pune într-o cu totul altă lumină atît datele raportului din 2005 cît şi recentele declaraţii făcute de preşedintele Bush despre „pericolul iranian”.

Cum pot fi corelate şi explicate două elemente atît de contradictorii precum avertismentul lansat de preşedintele Bush potrivit căruia dacă occidentul nu-şi va uni forţele pentru a zădărnici programul nuclear iranian,”al treilea război mondial va bate la uşă” şi vestea dată deunăzi de serviciile secrete americane de informaţii cum că de patru ani încoace Teheranul nu mai lucrează la un program nuclear militar? În pofida aparenţelor, explicaţiile există.

În primul rînd, la Casa Albă, era lui Bush şi a amicilor săi neoconservatori se apropie de sfîrşit. Celor puţini la număr care nu au părăsit corabia prezidenţială, bulversantul raport le şubrezeşte argumentele în favoarea necesităţii unui atac militar împotriva Iranului chiar dacă Bush insistă în continuare asupra primejdiei pe care regimul mullahilor o reprezintă pentru pacea în regiune şi în lume. Singurul instrument de care Bush mai dispune pentru a-şi impune poziţia este dreptul de veto, dar recurgînd prea frecvent la el, preşedintele îşi face sieşi un deserviciu.

Apoi, în lumina „proaspetelor” informaţii, o nouă rezoluţie ONU împotriva Iranului ca şi înăsprirea sancţiunilor ţin de un viitor considerabil mai îndepărtat. Faptul că Bush crede că datele furnizate acum de propriile servicii secrete ar putea mobiliza comunitatea internaţională în lupta împotriva Iranului, se datorează şi unei pierderi a simţului realităţii. Este foarte puţin probabil ca în condiţiile date prea multe state să mai fie dispuse să dea curs liniei politice a preşedintelui american faţă de Iran. În cazul Rusiei şi al Chinei, raportul nu face decît să confirme scepticismul abordat de la bun început. Prin urmare, spaţiul internaţional de manevră al preşedintelui american s-a îngustat ceea ce nu înseamnă cîtuşi de puţin că o atare evoluţie ar fi fost de dorit.

In al treilea rînd, credibilitatea serviciilor secrete americane de informaţii poate fi serios pusă la îndoială, pornind deja de la datele false furnizate cu referire la arsenalul de arme de distrugere în masă pe care l-ar fi posedat Irakul. Efortul serviciilor secrete de a învăţa din erorile trecutului s-a soldat cu un rezultat îndoielnic. Fiindcă dacă Iranul şi-a sistat programul militar nuclear deja în 2003 cum de raportul din 2005 nu a consemnat acest pas?

Cele 16 servicii secrete care au redactat actualul raport par a se baza mai degrabă pe interpretări decît pe date exacte. Ne putem teme că aceleaşi servicii secrete nu au devenit mai bune ci doar mai precaute, simţind că era Bush se apropie de asfinţit. Cît despre serviciile secrete, ele trebuie să furnizeze informaţii şi nu să joace cum cîntă mai marii zilei. Deşi Bush îşi arogă în continuare virtuţi decizionale urmîndu-şi cu stricteţe propriul curs politic, alţii încep între timp să hotărască direcţia.