1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Pe cînd o reformă a electoratului

Despre reforma clasei politice vorbesc de mai mulţi ani jurnalişti, intelectuali, oameni "de rînd" şi chiar unii politicieni.

default

Partidele din România nu au trecut printr-un proces radical de reformă, ci şi-au schimbat doar, periodic, plutonul de conducere. Echipe mai tinere au luat locul, dar nu şi puterea, vechilor garnituri. Şi cum moravurile se învaţă cel mai uşor, mai ales în politică, "lupii tineri" au asimilat din mers lecţia decanilor de vîrstă, anume aceea că în politică nu ai nici mamă nici tată, ci doar interese private şi interese de partid.

Jocurile în politica reală le fac în continuare veteranii scenei politice, cei pe care îi găsim aici de douăzeci de ani. În timpul acesta ei au acumulat averi şi influenţă prin care controlează un sistem de relaţii clientelare ce nu poate fi dezamorsat de nici un guvern, oricît de bune intenţii ar avea acesta. Guvernul Ungureanu cred că a încercat să deschidă o breşă în acest sistem. La prima moţiune de cenzură a trebuit să plece. Sistemul acesta transpartinic rezistă oricărei presiuni, pentru că în momentul în care un politician "de vîrf" este ameninţat, să spunem, de anumite dosare pe care le are în Justiţie, sistemul face corp comun cu cel în cauză. Altfel spus intervine, prin mijloace oculte, acolo unde e nevoie. Nu ne putem explica, altfel, cum toate marile dosare de corupţie trenează în instanţe de ani de zile.

Reforma clasei politice nu poate începe decît de la reforma electoratului, de la schimbarea mentalităţii societăţii româneşti. Credulitatea naivă în faţa promisiunilor populiste şi complicitatea vinovată a unei mari părţi a electoratului, pe de o parte, şi refuzul sistematic de exprimare a votului, al unei alte părţi, sînt pilonii pe care se sprijină şi care perpetuează clasa politică pe care o avem.

Manifestaţiile "apolitice" din ianuarie anul acesta care s-au repetat în Bucureşti şi în alte oraşe timp de mai multe zile au fost apreciate ca fiind "anti-sistem". Nu am auzit să fie reclamate în pieţe marile dosare de corupţie nerezolvate în Justiţie, nici sancţionarea populară a clasei politice în totalitatea ei. Parcă la un semn, nu se ştie de unde, nu se ştie al cui, manifestaţiile au încetat, fosta opoziţie politică a intrat în grevă parlamentară, pregătind în taină venirea la putere.

Conform unui recent sondaj CURS, USL ar obţine la alegerile locale în Consiliul General al Capitalei 60% din voturi, PDL 18%, iar PPDD (partidul lui Dan Diaconescu) 10%. Ar trebui să ne îngrijoreze popularitatea pe care partidul de televizor al lui Dan Diaconescu o are în rîndul bucureştenilor. Pe ce se bazează această popularitate? Pe ignoranţă, pe credulitate în faţa populismului, pe refuzul de a privi realitatea în datele ei concrete, iar nu în unele inventate de un patron de televiziune.

Acelaşi sondaj CURS îl creditează pe actualul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, cu 65% din voturi. Dacă întrebi un bucureştean ce proiect a iniţiat şi a dus la capăt Sorin Oprescu în cei patru ani de mandat, nu va şti să numească unul. Potrivit aceluiaşi sondaj, principala problemă cu care se confruntă bucureştenii (20%) este aceea a cîinilor fără stăpîn. Deşi această problemă se află în parohia Primăriei Capitalei şi deşi în patru ani de mandat actualul primar general nu a făcut nimic pentru soluţionarea ei, iată că Sorin Oprescu se poate considera încă de pe acum cîştigătorul unui al doilea mandat.

Am prezentat cîteva din rezultatele acestui sondaj de opinie pentru a ilustra realitatea că, atîta timp cît electoratul se va comporta la fel de haotic şi nu se va maturiza, vom avea aceeaşi clasă politică, pe care o merităm.