PDL are dreptate şi se înşală în acelaşi timp

Cătălin Predoiu pare să obţină cu multă uşurinţă dreptul de a candida la alegerile prezidenţiale de anul viitor. În regiunea de nord-est, fostul ministru al Justiţiei a fost votat sâmbătă de 87,62% dintre militanţii partidului.

Contracandidaţii săi au obţinut 10,38% (Gheorghe Falcă) şi 1,67% (Simona Creţu). Alegerile vor continua în fiecare spătămână de aici înainte, ultimul scrutin fiind programat în 14 decembrie la Bucureşti şi în diaspora. Dacă disproporţia dintre candidaţi se păstrează, atunci am putea spune că scrutinul acesta revoluţionar ca procedeu (alegeri interne după model american) a fost întrucâtva inutil. Politica românească nu are încă deprinderea dezbaterii şi competiţiei. Marşul acesta glorios şi necontestat pare mai curând semnul unei apatii conformiste decât al unui entuziasm democratic. Este adevărat că suntem abia la început şi că există mari şanse ca, în zona de vest a ţării acolo unde se află şi Aradul, competiţia să fie mai strânsă şi chiar ca Gheorghe Falcă să câştige alegerile.

Există poate şi un alt motiv al disproporţiei. Politicianul de la Arad s-a plasat singur pe o poziţie dezavantajoasă şi de fapt autosubversivă. În cadrul unul amplu interviu apărut în Agerpres, Gheorghe Falcă a declarat că ar dori ca partidele de dreapta să aibă un singur candidat la prezidenţiale, ceea ce sugera că el însuşi candidează mai mult ca să deturneze alegerile din propriul partid. O poziţie ciudată, care rima cu declaraţiile preşedintelui Băsescu şi dezavua implicit actuala conducere a PDL. Aşadar dacă Gheorghe Falcă crede că PDL ar trebui să desemneze un candidat comun cu Forţa Civică şi Mişcarea Populară, atunci de ce mai încurcă alegerile? Sau poate speră că, odată ce va obţine investitura PDL, se va putea bucura şi de sprijinul celorlaţi, în virtutea afilierii comune la tabăra Băsescu?

În orice caz, militanţii PDL par să nu aprecieze prea mult stilul acesta sinuos de a face politică şi, cel puţin în nordul Moldovei, l-au votat toţi pe Cătălin Predoiu. Nu este clar cât de popular este fostul ministru de Justiţie şi de câtă încredere reală se bucură, dar cel puţin se ştie că el este candidatul partidului şi nu al lui Traian Băsescu. Aceasta ar putea fi mesajul acestui prim scrutin şi rămâne de văzut dacă va fi confirmat de celelalte. Vom putea vedea pe parcurs şi câtă importanţă are apartenenţa lui Falcă la o biserică neoprotestantă, care în cadrul majorităţilor populare ortodoxe trezeşte încă destule reticenţe.

Situaţia din PDL rămâne însă complicată în ciuda acestui prim vot foarte net, deoarece desemnarea lui Predoiu nu anunţă o campanie naţională prea glorioasă. În partid există aşa cum am văzut cel puţin 2 mari motive care i-ar aduce succesul: 1. conformismul obişnuit al filialelor şi lipsa unei culturi a dezbaterii şi competiţiei care favorizează mereu pe preferatul conducerii centrale; 2. contracandidaţii săi sunt fie pur decorativi, fie sunt identificaţi cu tabăra care a pierdut alegerile la ultimul congres.

În competiţia naţională situaţia va fi însă radical diferită şi nu este deloc exclus ca militanţii PDL să voteze cu un alt candidat. Cătălin Predoiu nu este (încă) un politician şi nu este clar dacă ar putea deveni într-un timp foarte scurt. La prezidenţiale contează mult nu atât impresia de moment cât urmele adânci lăsate în conştiinţa publică de o evoluţie publică îndelungată. Traian Băsescu, de pildă, care a fost un candidat surpriză în 2004 era deja în felul său un politician foarte popular, cu replici memorabile şi cu profil inconfundabil. Lumea nu îl percepea deloc la început ca pe un prezidenţiabil, dar nu avea dificultăţi în a-l identifica. Băsescu avea deja un brand când a intrat în campania prezidenţială pe care îl consolidase cu ocazia campaniei pentru primăria Capitalei. De asemenea Emil Constantinescu candida în 1996 pentru a doua oară şi îşi forjase profilul după mulţi ani de lupte politice dificile.

Or, Cătălin Predoiu dacă va obţine investitura va fi candidatul unei grupări care nu a obţinut nici 20 la sută la ultimile algeri şi care are o notorietate mai mică decât majoritatea liderilor din partid. În plus el nu are nicio poziţie marcantă în legătură cu niciun subiect major al politicii interne sau externe româneşti. (Roşia Montana, gazele de şist, unirea cu Basarabia, cota unică, regionalizarea şi revendicările maghiare, atitudinea faţă de Rusia şamd). S-ar putea spune că fostul ministru al Justiţiei este aproape invizibil şi, dacă se va păstra în această neutralitate, nu va obţine nici voturile propriului partid.

Iată de ce PDL are dreptate că ia distanţă faţă de Traian Băsescu, căci impopularitatea acestuia se va răsfrânge asupra candidatului pe care îl susţine, dar se înşeală atunci când propune pe cont propriu un candidat fără un profil puternic.