1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

PD-L şi limitele reformării sale

Viitorul congres al partidului va fi animat de ideile lansate de Cristian Preda, Sever Voinescu, ca şi de elaborările mai ample ale lui Valeriu Stoica, dar posibilitatea unei reforme reale este destul de limitată.

default

Cum şi cât se va reforma partidul condus de Emil Boc?

Cea mai spectaculoasă propunere de reformă a fost formulată de Sever Voinescu. El a cerut ca partidul să-şi schimbe numele şi să adopte titulatura de Partid Popular, ceea ce, în opinia sa, ar fi mult mai aproape de ceea ce este partidul în prezent. Odată cu numele, ar urma să se renunţe desigur şi la cei 3 trandafiri care vin de-a dreptul din “blazonul” socialiştilor. "Cred că partidul trebuie rebranduit", a conchis Sever Voinescu.

În aparenţă o simplă cosmetizare, schimbarea siglei, a numelui (şi, de ce nu, a imnului care aminteşte prea mult de FSN-ul lui Petre Roman) antrenează inevitabil o reflecţie despre conţinut.

Cristian Preda a avut şi el îndrăznelile sale cu toate că nu a atacat simbolurile partidului. Totuşi cutezanţa sa a provocat o vie emoţie : partidul, a spus el, trebuie să se modernizeze, să evite oligarhizarea şi să accepte o largă democratizare. Simpatizanţii PD-L au început din nou să spere că nu s-au înşelat atunci cînd au votat PD-L. Partidul, şi-au spus ei, nu este manelizat, OTV-izat, oligarhizat, el are încă resurse. Monica Macovei, deşi personal nu a spus încă nimic, s-a asociat lui Preda, oferindu-i acestuia mai multă credibilitate.

În ciuda impresiei create, Cristian Preda şi Sever Voinescu nu sînt singurii oameni în partid care au idei despre doctrine şi despre cursul pe care ar trebui să-l urmeze partidul. Unul dintre liderii cunoscuţi, Valeriu Stoica, a scris o carte împreună cu Dragoş Paul Aligică intitulată « Reconstrucţia Dreptei » şi care are ca scop să descrie posibilitatea unei drepte româneşti, cu totul distinctă de cea infuzată de spiritul naţionalismului ortodox. În linii mari este vorba de o linie mai apropiată de conservatorii britanici decît de ceea ce sunt astăzi liberalii europeni reuniţi în ALDE. Valeriu Stoica a lansat şi ideea revizuirii Constituţiei, dar în termeni destul de diferiţi de cei pe care i-a dictat impetuozitatea nereflexivă a preşedintelui Traian Băsescu.

În opoziţie cu aceste idei care, de la Stoica la Preda, rămîn ancorate în tradiţia liberală, un militant vechi al PD şi ministru în mai multe guverne, Sorin Frunzăverde, militează în favoarea unei linii creştin-democrate. El a avut mereu legături mai strînse cu ierarhia BOR şi a fost printre cei care au pregătit schimbarea radicală de orientare a PD-ului după anul 2000 şi aderarea la PPE. Cu toate acesta PD nu a înţeles niciodată care ar fi urmările practice ale schimbării de doctrină şi nici nu a învăţat prea multe nici din coabitarea cu creştin-democraţii europeni. Un cunoscut lider creştin democrat, germanul Hans-Gert Pöttering, spunea la un moment dat într-un mesaj adresat Papei Benedict al XVI-lea că grupul pe care îl reprezintă “este hotărît să confere proiectului european o dimensiune spirituală şi morală”. “Or, sprijinul Sanctităţii voastre, mai spunea Hans-Gert Pöttering, este pentru noi de o importanţă vitală". Tema aceasta a dimensiunii spirituale a politicii este absentă complet din preocupările PD-L. Este foarte adevărat că dificultatea unei creştin-democraţii româneşti nu trebuie pusă neapărat pe seama PD-L-ului şi că ea se trage, în bună măsură, din specificul relaţiei dintre Biserica Ortodoxă şi puterea politică. În România toate partidele sînt rînd pe rînd “creştin-democrate” după cum ajung la guvernare. Asta înseamnă că, aşa cum toate partidele occidentale sînt într-o oarecare măsură liberale (cu excepţie desigur a celor anti-capitaliste), toate partidele româneşti sînt, într-o oarecare măsură, creştin-democrate. (Nu putem ignora că PSD a rămas totuşi, prin baza sa rurală, mai aproape de comunitarismul ortodox decît PD-L, ceea ce crează acestuia din urmă serioase probleme de adecvare.)

Se vede aşadar cît de mari sînt dificultăţile unei redefiniri doctrinare a PD-L. În plus confuziile persistă la toate nivelurile şi vor fi foarte greu de depăşit. De exemplu, unii eurodeputaţi PD-L au votat alături de liberali şi socialişti în chestiuni de importanţă vitală pentru conservatori şi în pofida opţiunilor propriului grup politic, dar în partid nimeni nu e preocupat de acest lucru.

Ar fi greşit însă dacă am crede că la viitorul congres delegaţii vor trebui să aleagă de aici înainte între liberalismul clasic şi creştin-democraţie. PD-L ar trebui mai întîi să depăşească stadiul de stupoare pe care îl încearcă cînd vine vorba de idei şi doctrine politice şi mai ales să depăşească faza unei politici guvernate exclusiv de legea eficacităţii electorale. Un partid fără doctrină este capabil să propună astăzi impozitul unic şi liberalizarea Codului muncii, iar mîine să militeze pentru creşterea pensiilor şi salariilor sau pentru majorarea salariului minim pe economie.

Autor: Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti
Redactor: Robert Schwartz