1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Patru state europene încalcă Pactul de Stabilitate

Bogdan Bighiu22 octombrie 2004

Germania ar putea depăşi în 2005 deficitul impus de Uniunea Europeană pentru al patrulea an consecutiv

https://p.dw.com/p/B2Y5

Germania, Portugalia, Grecia şi pentru prima dată Italia ar putea încălca prevederile Pactului european de stabilitate monetară prin menţinerea actualei politici bugetare şi în 2005. Declaraţia a fost făcută la Luxemburg de ministrul de finanţe al Uniunii Europene, Gerrit Zalm. Pe de altă parte, mai multe renumite institute economice au estimat că Germania va încălca anul viitor pentru a patra oară consecutiv limita de deficit bugetar impusă de Uniunea Europeană de 3 procente. Ministrul federal de finanţe, Hans Eichel, a afirmat că, în 2005, Germania intenţionează să îndeplinească condiţiile impuse de pactul de stabilitate prin reducerea subvenţiilor. În ciuda scandalului izbucnit pe tema deficitului Greciei, care a anunţat valori false ale deficitului ani la rând, Eichel s-a pronunţat împotriva unei monitorizări stricte a tuturor statelor membre.