Patriotismul vocal - mod de întrebuinţare

Doar 82% din români sunt ataşaţi de ţara lor, în condiţiile în care media europeană este de 91%. Absenteismul record, de 57%, de la alegerile europarlamentare din iunie a stat la baza studiului amintit. Motivele cel mai des invocate au fost lipsa de încredere în liderii politici, ideea că votul nu schimbă nimic şi, în fine, lipsa de interes, în general, pentru politică.

Cei mai mulţi dintre români nu cred că este important să ştie ce partide şi-au trimis cei mai mulţi reprezentanţi în Parlamentul European. Nici nu e de mirare, în condiţiile în care vreo 40% dintre români nu îşi amintesc să fi auzit la radio sau să fi văzut la televizor vreun spot care să încurajeze populaţia să meargă la vot.

Dar ce legătură au toate acestea cu concluzia de mai înainte, cum că suntem cel mai puţin patrioţi din tot spaţiul comunitar european? Mai mult decît atît, cum să fim noi cel mai puţin ataşaţi de ţara noastră, cînd retorica patriotardă a unor lideri politici ne merge la suflet? Nu l-am creditat noi pe Ion Iliescu pentru două însuşiri, intrate şi în folclor, anume că e „sărac şi cinstit” şi că e patriot, altfel spus, că e de-al nostru, al celor mulţi? Nu l-am adus noi pe Corneliu Vadim Tudor pînă aproape de poarta Palatului Cotroceni? Nu l-am votat apoi pe Becali şi l-am trimis în Parlamentul European, împreună cu Vadim Tudor?

Desigur că toate aceste întrebări sunt retorice. Pentru că patriotismul nostru se exprimă prea des doar la modul declarativ, el nu face parte din noi, din acţiunile şi din viaţa noastră. Patriotismul nostru este unul foarte vocal, gălăgios, îl putem auzi de pildă acolo unde grupuri de români care îşi petrec vacanţele pe alte meleaguri decît în România cîntă din toate puterile, la petrecerile lor, bine cunoscutul şlagăr „Noi sîntem români”.

Vocalize pe marginea patriotismului auzim fără încetare în rîndul politicienilor, aici demagogia este la ea acasă. Retorica patriotardă o întîlnim apoi în presă, cu precădere la televiziune, pentru că realizatorii ştiu cu ce să îşi seducă audienţa.

Acest patriotism vocal şi uneori chiar agresiv în fapt ne îngrădeşte, ne afundă şi mai mult în subcultura provinciei. Cum am putea noi să ne sincronizăm cu o conştiinţă europeană progresistă în condiţiile în care supunerea, fatalismul, scepticismul sunt de fapt însuşiri de care nu ne dezicem în nici un fel, atunci cînd interpretăm şlagărul patriotismului?

Cum am mai spus şi alte dăţi, înaintea integrării noastre reale în Uniunea Europeană, ar trebui să începem să ne integrăm în România. Dar nu într-o Românie dezbinată şi urîţită de lupte politice murdare şi de influenţa uriaşă a marilor afacerişti asupra funcţionării instituţiilor statului, ci în ţara pe care pretindem că o iubim şi că o servim. Altfel spus, să privim patriotismul într-un mod mai pragmatic, începînd cu activismul civic, care acum ne lipseşte.

Autor: George Arun
Redactor: Cristian Ştefănescu