1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Patriarhul Teoctist şi-a încheiat lucrarea

Întâi Stătătorul Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist, s-a mutat ieri după-amiază la cele veşnice. O evocare a celui care a condus destinele Bisericii naţionale vreme de peste două decenii.

default

Patriarhul Teoctist, pe numele de botez Toader Arăpaşu, a vazut lumina zilei în 1915, în satul Tocileni din ţara de sus a Moldovei, fiind al 10-lea copil în casa unor ţărani nevoiaşi. A intrat frate la mânăstire încă de la vârsta de 14 ani. În 1945, după terminarea studiilor teologice a fost hirotonisit preot, pentru ca numai cinci ani mai târziu să fie ridicat la rangul de Episcop-vicar al Bucureştilor, în dreapta Patriarhului de atunci, Justinian Marina. În aceeaşi perioadă a fost rectorul Institutului Teologic din Bucuresti. În 1962 a devenit Episcop al Aradului, în 1973 Mitropolit al Olteniei şi în 1977 Mitropolit al Moldovei. În 1986 a fost ales Patriarh, in locul vacant rămas după adormirea Patriarhului Justin.

Patriarhul Teoctist a fost ridicat pe tron într-o perioada din nou foarte dificilă pentru Biserică, după prigoana din anii 50, când mii de preoţi au luat calea puşcăriilor comuniste. În 1986 procesul de schimbare radicală a înfăţişării Bucureştilor conform viziunii dictatorului era în toi, şi în această viziune bisericile nu-şi mai aveau locul. Numeroase lăcaşe de cult au fost demolate, numeroase altele au fost mutate, fără ca Biserica să se poată opune eficient. Adoptarea unei poziţii ferme şi de forţă din partea Bisericii nu ar fi determinat decât o poziţie similară din partea autorităţilor atee. Raporturile Patriarhului Teoctist cu puterea comunistă au provocat însă o amplă dispută imediat după schimbările din decembrie ´89, determinând retragerea acestuia din funcţie vreme de trei luni, până când lumea şi-a reamintit că, din punct de vedere canonic, un Patriarh nu poate fi înlăturat decât dacă aduce atingere dogmelor Bisericii, ceea ce nu fusese cazul.

Imediat după întoarcerea pe tronul arhieresc, Patriarhul Teoctist a început o neobosită activitate de ctitor: Au fost renovate şi înălţate mii de biserici şi mânăstiri, au fost înfiinţate numeroase facultăţi şi seminarii teologice, şcoli de cântăreţi, Biserica implicându-se masiv şi în plan social. Un moment important pentru istoria neamului şi un act de curaj a fost reînfiinţarea Mitropoliei Basarabiei, în contextul în care puterea politică de la Bucureşti reclama la acea vreme prea timid sau deloc drepturile istorice asupra acestei provincii româneşti. Au fost de asemenea înfiinţate mitropolii şi episcopii pentru românii din diaspora, in Valea Timocului, în Ungaria, dar şi în Europa occidentală, care să păstorească sutele de parohii înfiinţate. Prin grija Întâi Stătătorului său, Biserica Ortodoxă Română a canonizat de asemenea numeroşi sfinţi români, între care gospodarul de neuitat al Moldovei Ştefan cel Mare şi domnitorul martir Constantin Brâncoveanu dimpreuna cu cei patru feciori ai săi: Constantin, Ştefan, Radu şi Mateiaş.

Simultan, Patriarhul Teoctist a acordat atenţie sporită ecumenismului, fapt concretizat într-un eveniment de mare însemnatate pentru istoria bisericii universale: Vizita la Bucureşti, în mai 1999, a Papei Ioan Paul al II-lea, prima vizită a unui episcop al Romei într-o ţară majoritar ortodoxă de la marea schismă din 1054. În 2002, vizita a fost întoarsă, Patriarhul României fiind întâmpinat cu tot fastul la Vatican. Un alt rod al acestei deschideri, la care insă Prea Fericitul Teoctist nu va mai lua parte în carne şi oase este a III-a Adunare Ecumenica de la Sibiu, din septembrie anul acesta.

În urma sa, cel de-al cincilea Patriarh al românilor lasă o Biserică înfloritoare şi unită, dar şi regretul de a nu fi văzut puse temeliile Catedralei Mântuirii Neamului – un proiect la care a ţinut cu toată făptura sa.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească.