1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Pasiune sau raţiune

Devenirea Uniunii Europene, pacea şi procesul de integrare sunt proiectate şi evaluate pe fundalul împlinirii a 50 de ani de la istorica şi exemplara reconciliere a doi adversari „istorici”.

Să începem cu caracterul exemplar al reconcilierii şi menajului franco-german sau germano-francez, al unei legături pecetluite în urmă o jumătate de secol, nu din amor ci din raţiune, o virtute atît de necesară în ţările foste comuniste ale Europei de azi.

Aici, în Europa centrală şi de est, în arcul carpatic, reconcilierea ungurilor cu slovacii, ca şi a ungurilor cu românii este inevitabilă. Indiferent de tratatele încheiate aici sau dincolo, în anii 90 ai veacului trecut, suntem încă foarte departe de tipul relaţiilor întemeiate de Tratatul de la Elysée, suntem încă foarte departe de a ne fi vindecat rănile istorice pe care ni le-am pricinuit unii altora, relevă cotidianul maghiar NEPSZABADSAG.

Aceste relaţii au putut face, între altele, posibilă şi pacea ce domneşte în Europa de aproape 70 de ani, întreruptă doar de războiul din fosta Iugoslavie, mai cu seamă fiindcă la temelia lor a stat în primul rînd raţiunea, deduce pe cont propriu cititorul, din lectura articolului.

Iar dacă reconcilierea franco-germană a fost adesea comparată cu o căsătorie din raţiune şi interes, nu trebuie uitat nici ceea ce psihologii susţin despre astfel de relaţii matrimoniale şi anume, că ele ar fi mai trainice decît cele din pasiune, din simplul motiv că aceasta se spulberă după cîţiva ani. Ce rămîne, în cel mai bun caz, este prietenia.

Dar nici prietenia nu este totdeauna o cale lungă şi liniştită, titrează DIE WELT o amplă trecere în revistă a solemnităţilor care au însoţit împlinirea a 50 de ani de la semnarea Tratatului de la Elysée. Acelaşi ziar, într-un articol de fond publicat tot pe prima pagină, sugerează că nu doar axa Berlin-Paris a fost şi este cea care a asigurat buna funcţionare a motorului european ci şi nonconformismul şi spiritul liberal al britanicilor. Că la o zi după jubileul franco-german premierul britanic Cameron a găsit de cuviinţă să-şi rostească discursul său despre Europa, ştiindu-se cît de eurosceptici sunt nu puţini din locuitorii Albionului, implică nu atît ipoteza unui ménage à trois -Londra, Berlin, Paris - cît poate cea a unui adulter. Fiindcă autorul comentariului intitulat „Nimic nu este încheiat” crede că azi ar fi nevoie şi de o axă germano-britanică: din acest moment nemaifiind vorba de trecut ci de viitor.

Efectul benefic al intervenţiei unui al treilea în cuplul cam obosit este sugerat şi de FREIE PRESSE care observă că toată lumea jubilează fără să ştie exact cum să smulgă din rutină, înspre profitul întregii Europe, o bună vecinătate. A sosit momentul să se pună capăt autoadmiraţiei şi să fie căutate sursele unor noi impulsuri care, de pildă, ar putea veni dinspre Polonia, marele vecin din răsărit.

Riscul ca aceste aventuri extra-conjugale să pună la grea încercare trăinicia cuplului franco-german pare exclus. De aceea, este pe cît de just pe atît de important ca acest jubileu să fie celebrat cu tot fastul, scrie SAARBRÜCKER ZEITUNG şi explică de ce: amintirea unei istorii comune de 50 de ani fortifică identitatea şi consolidează parteneriatul. Iar în vremuri de criză, Germania are nevoie de fiecare bun partener, altminteri va rămîne izolată, conchide ziarul.

Fastul cu care a fost celebrat jubileul nu poate ascunde un alt adevăr care subminează totuşi unitatea cuplului: Angela Merkel şi Francois Hollande au viziuni foarte diferite asupra modalităţilor de salvare a monedei euro şi asupra politicii financiare. La aceasta, notează MÄRKISCHE ODERZEITUNG, se mai adaugă faptul că motivele istorice ale încheierii Tratatului de la Palatul Elysée în urmă cu 50 de ani par a lăsa cu totul indiferent tinerele generaţii.

Care par a fi uitat (se simte tentat cititorul să gloseze pe marginea articolului) că pacea ce domneşte de peste 60 de ani într-o Europă al cărei sol musteşte încă de sîngele celor căzuţi în nenumărate războaie, culminînd cu hecatombele ultimelor două conflagraţii mondiale din secolul trecut, nu este deloc un lucru de la sine înţeles ci cel mai mare dar şi merit al Europei unite, al unei construcţii în care Tratatul de la Elysée este o structură de rezistenţă.

Un motiv suficient şi pentru francezi de a celebra jubileul, crede între multe publicaţii franceze şi PRESSE DE LA MANCHE: Acest tratat este cu totul ieşit din comun. Deşi nu a fost pe deplin transpus în viaţă, a traversat cu bine nu puţine crize. El rămîne un ţel ce trebuie împlinit şi o şansă pentru Europa. Merită să ne ocupăm de el (şi de acum înainte, se simte din nou tentat cititorul să adauge, în încheiere).