1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Partidul turc de guvernământ rămâne în picioare

Plângerea înaintată de Procuratura turcă împotriva partidului islamist AKP a fost respinsă de Curtea Constituţională de la Ankara.

default

Premierul turc, Recep Tayyip Erdogan

Partidul primului ministru turc, Recep Erdogan, era acuzat că încearcă să islamizeze ţara, încălcând astfel legea fundamentală a Turciei.

Preşedintele Curţii Constituţionale din Turcia, Hasim Kilic, a salvat Partidul Justiţiei şi Dezvoltării, AKP, de la scoaterea în afara legii. Votul său împotriva plângerii formulate în luna martie de Procuratură, care cerea interzicerea AKP, a făcut diferenţa. Rezultatul de şase voturi pentru şi cinci împotriva interzicerii partidului de guvernământ al lui Erdogan face însă imposibilă pronunţarea unei decizii finale, dat fiind că nu a fost întrunită o majoritate de şapte voturi.

Verdict înţelept

Chiar şi aşa, Erdogan şi partidul său au ieşit şifonaţi din această luptă. Patru din cei cinci judecători care s-au pronunţat în acest caz, au decis reducerea la jumătate a ajutoarelor financiare statale destinate AKP-ului, partid aflat în Parlament. Verdictul este unul înţelept. Decizia Curţii Constituţionale este, de asemenea, foarte importantă. Ea reprezintă un important apel adresat Parlamentului, partidelor politice, respectiv politicienilor, de a aborda chestiunea interzicerii partidelor politice într-o manieră conformă cu normele europene.

Premisa demersului de scoatere din legalitate a AKP-ului este aceea că partidului lui Erdogan reprezintă centrul „ activităţilor fundamentaliste îndreptate împotriva organizării laice a statului”. Decizia Curţii Constituţionale, care a respins plângerea formulată de Procuratură, a fost adoptată la limită, fără a fi beneficiat de majoritatea absolută. Acest lucru reprezintă o avertizare adresată lui Recep Erdogan şi partidului său.

Ce este de făcut

Fapt este că formaţiunea politică a primului ministru trebuie să respecte coordonatele politice în virtutea cărora a fost votat acum un an de peste 47% din cetăţeni - dezvoltarea statului de drept, grăbirea reformelor în vederea integrării Turciei în Uniunea Europeană şi renunţarea la anumite decizii ce-ar putea fi interpretate ca o crasă încercare de islamizare a statului.

Speculanţii bursieri, care pe parcursul ultimelor săptămâni au majorat indexul bursei de la Instanbul, iar miercuri, când a fost pronunţat verdictul au operat o majorare suplimentară de circa 5,6% au fost recompensaţi pentru curajul lor. Ar fi însă păcat dacă am asista la blocarea oricărei încercări de recurs în cazul sentinţei pronunţate de Curtea Constituţională.

Turcia, un partener important pentru europeni

Turcia are în acest moment nevoie de linişte şi de acţiuni ponderate care să facă posibilă apropierea ţării de normele şi valorile europene. Acest deziderat este deosebit de important şi pentru europeni, care, într-un timp ca acesta, marcat de lupta împotriva terorismului internaţional, au mai mult ca niciodată nevoie de un partener integru, aflat la marginea continentului european.