1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Partidul de guvernamint invita preotii in altarul politicii

Una dintre miscarile pe care partidul de guvernamint le pregateste in vederea campaniei electorale pentru alegerile locale este implicarea preotilor in politica. Presedintele executiv al partidului, Octav Cozmanca le-a amintit preotilor ca deocamdata “sint cu picioarele pe pamint”, muritori si ei ca noi toti, si ca ar face bine sa se implice in politica. Alegerile locale ii preocupa serios pe liderii PSD care incearca sa angajeze, pentru cistigarea lor, tot ce misca- de la pensionari si cei cu venituri de subzistenta, carora guvernul le mai administreaza cite o gura de oxigen de la buget, pina la fetele bisericesti. Iar preotii ar fi de mare folos partidului la putere mai ales la sate, unde se stie ca oamenii pot fi cu mare usurinta manipulati de primar, preot, invatator. La fel s-au petrecut lucrurile in cazul votarii Constitutiei, cind legea fundamentala nu ar fi putut fi modificata sub nici o forma fara mobilizarea exemplara a celor de la sate- de aceea putem spune ca actuala Constitutie este in fapt Constitutia taranilor, stiut fiind ca electoratul urban a votat sub 40 la suta. Sa revenim: presedintele executiv al PSD, Octav Cozmanca a declarat ca partidul este interesat sa aiba preoti in consiliile locale comunale, orasenesti si comunale. De ce? Pentru ca in felul acesta, sustine liderul PSD, care este un fel de sef de personal al partidului, “prezenta unui preot in consiliul local ar conduce la desfasurarea sedintelor de consiliu intr-o atmosfera normala, fara razboaie de tot felul si injuraturi”. Care va sa zica acesta este scopul pentru care partidul de guvernamint cheama preotii pe altarul politicii- pentru a crea o atmosfera cucernica printre consilieri in timpul sedintelor de consiliu. Eventual, sa-i si spovedeasca si impartaseasca pe confratii intr-ale politicii inaintea fiecarei intruniri, pentru ca in felul acesta alesii locali sa nu mai greseasca nici macar cu gindul, daramite cu vorba si fapta. Dupa rationamentul lui Octav Cozmanca, fiecare consiliu local ar trebui sa includa si un politist, pentru ca in felul acesta consilierii civili sa nu mai incalce legea. Scopul implicarii preotilor in politica de catre partidul de guvernamint este clar ca lumina zilei: Biserica este institutia in care majoritatea covirsitoare a romanilor au cea mai mare incredere si pornind de la aceasta realitate orice preot cooptat in regimentul partidului la putere ii va conferi acestuia credibilitate printre alegatori. Nu-i vorba ca si pina acum o serie de preoti au incalcat canoanele bisericesti si au devenit agenti de influenta sub diferite forme pentru puterea politica. Ultima decizie din februarie 2.000 a Sinodului Bisericii Ortodoxe Romane spune ca, tinind cont de faptul ca preotii sint factori de unitate, conciliere si armonie nationala, acestia “se vor abtine sa candideze pe lista vreunui partid politic sau ca persoane independente”. Cei care nu au tinut seama de aceasta decizie au fost suspendati din preotie pe perioada mandatului. Sa ne aducem insa aminte de incercarile repetate ale partidului de guvernamint de a-si face campanie electorala pe seama sfintilor, explicit la marile sarbatori crestine unde vin in pelerinaj la manastiri sute de mii de credinciosi. Cel mai apropiat si revoltator exemplu s-a petrecut de sarbatoarea Sfintei Marii, la Manastirea Nicula, unde ministrul Administratiei si Internelor, Ioan Rus a avut sarcina de partid sa citeasca in fata a 300.000 de credinciosi un mesaj politic din partea primului ministru Nastase. In timp ce ministrul Rus citea mesajul, un diacon de la manastire ii tinea microfonul. Tot atunci, credinciosii au primit iconite ce aveau scris pe spate versetul politic: “donatie PSD Cluj”. Conform traditiei, de buna seama ca incercarile partidului de guvernamint de a face prozelitism politic printre slujitorii Biseicii nu se vor opri aici.
  • Data 11.02.2004
  • Autoare/Autor George Arun
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B39r
  • Data 11.02.2004
  • Autoare/Autor George Arun
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B39r