1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Partidul cu majusculă

Uimeşte trecerea conducerii PSD de la un penal, plagiator impenitent la un infractor condamnat pentru fraudarea unui scrutin? Defel. Ruşinoasa rocadă Pontea-Dragnea e în năravul acestui partid. Îi va fi oare fatală?

Debutul declinului unui lider PSD: Victor Ponta în alegerile prezidenţiale româneşti

Debutul declinului unui lider PSD: Victor Ponta în alegerile prezidenţiale româneşti

Ţine pesemne de firea unui partid guvernamental mare ca, după ce şi-a încălcat promisiunile şi şi-a bătut joc de interesul şi voia cetăţenilor decenii la rând, să treacă, odată decredibilizat, la auto-decapitarea sa. Procesul sinuciderii începe, de regulă, prin pierderi de alegeri şi o preluare de ştafetă dubioasă. Nu că PSD ar fi avut alternative. La capătul unei lungi istorii de suprimare sistematică a meritelor şi valorilor prin marginalizarea oricărui puseu reformist, Partidul pare să fi rămas "ce-a fost şi chiar mai mult decât atât": un instrument de a-i pune în scenă pe Ion Iliescu, pe devalizatorii şi escrocii naţiei şi pe restul alcătuit din nonvalori morale şi politice. Scopul său esenţial pare să fie să procure putere şi o patrie politică liderilor unei mafii aciuiate într-un partid clientelar.

A trecut un sfert de veac de când fostul PCR s-a dat de trei ori peste cap şi s-a desfiinţat, chipurile, formal, pentru a renaşte în forţă şi plenar. Ca năzdrăvanul s-a urcat cu ajutorul lui Ion Iliescu şi a unei Securităţi debusolate, oscilând periculos între colectivism ultranaţionalist şi comunism perestroikist, pe şaua revoluţiei. Odată călare pe ea s-a şters, în beneficiul torţionarilor, pentru o clipă, din anale, trecutul gangsteresc, totalitar, doar pentru ca PCR să-şi reiţească hâdul chip sub denumirea şmecheră de FSN. Inutil de subliniat că, pe măsură ce Partidul cu "P" mare, fost "PMR", fost "Front" îşi tot atribuia titulaturile cele mai fanteziste şi se masca adăugându-şi, una peste alta, fel de fel de feţe noi, precum, de pildă, „PSDR”, din făgăduita „salvare naţională” n-a mai rămas nimic. Iliescizată, ţara s-a înfrundat tot mai adânc în mineriade, antireformă, extremism, corupţie şi izolare internaţională.

Dar oamenii se lasă cu plăcere traşi în piept. „Minţiţi-ne frumos”, ar putea zice nevestele înşelate când îşi mijesc ochii în zori. Când îşi descoperă bărbaţii, în puterea dimineţii, nu în pijamele, ci, noctambuli, în costumul de la lucru, pe cale de a se împletici din uşa apartamentului spre dormitor, cu rujul buzelor amantei întipărit zdravăn pe gulerul cămăşii albe. Iar PCR-ul-FSN-PSDR s-a conformat. A dat de un lider dispus să-şi vândă conştiinţa şi şi-a cumpărat un nume cu istorie. Cel de partid social-democrat.

Dar, după ce şi-a lipit de frunte înşelătoarea etichetă, formaţiunea lui Ion Iliescu numai social-democrată n-a devenit. Nici n-avea cum. Nu poţi transforma lupul în cal. Nici o grupare a ex-activiştilor, ca şi a marilor capitalişti făcuţi din securişti şi nomenclaturişti, condusă de patronul mineriadelor, în Albă ca Zăpada. Social-democraţia românească a avut, se ştie, sub inegalabilul Titel Petrescu, un trecut glorios. Aşa cum bolşevicii nu le-au iertat bundiştilor, menşevicilor şi social-revoluţionarilor gloria istoriei lor de luptă autentică pentru drepturi muncitoreşti şi i-au martirizat în Gulag, la fel au procedat şi comuniştii români. Dej nu le-a putut ierta social-democraţilor demnitatea. Nu puţini aveau să se vadă arestaţi, schingiuiţi, întemniţaţi sau ucişi sub succesivele regimuri staliniste de la Bucureşti.

Cei care, naivi, s-au aşteptat ca, după 1990, situaţia să se schimbe, ca foştii activişti să-şi pună cenuşă în cap, iar PCR-ul rebotezat să se modernizeze, s-au înşelat amarnic. Micului PSD post-decembrist nu i s-a cerut iertare ci, iar, supunere şi înrobire. Liderii venerabilului partid s-au lăsat achiziţionaţi pentru un blid de linte. În schimbul denumirii cumpărate, postcomuniştii au obţinut şansa unei nemeritate legitimităţi interne şi internaţionale, amplificată de aderarea PSD la Partidul Socialiştilor Europeni. Dar preţul acestor manevre în termeni politici şi de memorie naţională, e piperat. Greu de conceput cinism mai abject, ori de imaginat sfidare mai infectă a unei morale minime, a adevărului şi a dreptăţii, decât deghizarea PCR în partidul martirilor social-democraţi, cărora le-au putrezit oasele în gulagul românesc.

Dar amăgirile nu s-au oprit aici. Trecerea Partidului de la Ion Iliescu la Adrian Năstase, la Mircea Geoană, precum şi mezalianţa PSD cu PNL au alimentat masiv speranţe nerealiste, de treptată euroatlantizare şi cultivare a mamutului postcomunist. Încet dar sigur, plagiatorul Victor Viorel avea să pună capăt utopiilor. Este, desigur, o ruşine că Ponta, un veşnic necâştigător, în ciuda paradoxului persistenţei sale la şefia guvernului, şi-a pierdut partidul, dar mai rămâne la putere. Şi este o anomalie. Dar numai vremelnică. E limpede că prim ministrul stă cocoţat la cârmă într-un echilibru tot mai precar, salvat fiind, pasager, de clientela din reţelele speriate de perspectiva unei schimbări prea bruşte la butoane. Aşa se face că i s-a dat generalului Oprea un mandat „stabilizator”, dar fatalmente trecător.

În mişcările comuniste şi postcomuniste schimbarea la conducere se face, aproape invariabil, pe baza unor hotărâri netransparente şi eronate. Deciziile sunt luate frecvent în spatele uşilor închise de fruntaşi care se cred infailibili, dar, neparvenind meritocratic, sunt, dimpotrivă, conform naturii partidelor lor, nişte escroci nu întotdeauna îndemânatici, gafeuri şi mari perdanţi. Mai toţi sfârşesc jalnic.

Aşa par a sta lucrurile şi în PSD. Inculparea premierului înfrânt, de tot jenant, la alegeri prezidenţiale ce ar fi trebuit să fie o plimbare de sănătate pentru un PSD credibil, a dat, în fine, găştilor rivale, cu Dragnea-Zgonea, ori cu Dâncu în frunte, prilejul vindictei. Ocazia îndelung aşteptată de a se răfui pe şest cu grupul năstăsiot Ponta-Ilie Sârbu-Rovana Plumb. Întrucât eminenţa cenuşie, Ion Iliescu, şi reţelele nu l-au mai vrut pe plagiator li s-a permis rebelilor să îl debarce.

Ei şi? Rocada nu înseamnă mai nimic dincolo de ilustrarea zicalei potrivit căreia lupul îşi ma schimbă părul, dar năravul ba. Or, nu Dragnea va tranşa destinul PSD. Partidul cu majusculă va mai boli o vreme, sfârşind, prin condamnări penale, cu un "p" extrem de mic, în izolare implacabilă, în deriziune şi în discreditare. Ultima-i va provoca, inexorabil, moartea năprasnică. Iar exitul va avea loc prin vot.