1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Partidele româneşti suferă de carenţă democratică

Politica lumii pare să manifeste o tendinţă tot mai accentuată de lărgire a participării democratice, în contrast cu modelul oligarhic care domină politica românească.

Alegerea preşedintelui UMP din Franţa a fost un eşec de imagine din cauza acuzaţiilor reciproce de fraudă, dar la altă scară, a fost o victorie democratică, căci la scrutin au participat, teoretic, toţi militanţii partidului şi nu doar delegaţii la Congres după cum este practica tradiţională, niciodată contrazisă în România.

De aceea, scrutinul francez a atras atenţia comentatorilor români chiar dacă alegerile din sânul dreptei franceze nu au mobilizat atât de mulţi cetăţeni ca alegerile desfăşurate în cadrul Partidului Socialist pentru desemnarea candidatului la prezidenţiale. La primul tur de scrutin al alegerilor preliminare din PS, participaseră 2,7 milioane de alegători, iar la al doilea, 2,9 milioane de votanţi. Este adevărat că socialiştii nu au pus alte condiţii decât o declaraţie privind asumarea valorilor politice ale stângii, în timp ce la dreapta au votat doar membrii Congresului prin care se înţelege însă adunarea tuturor militanţilor cu cotizaţia plătită la zi. Dar chiar şi aşa, la scrutinul organizat la finele săptămânii trecute au participat aproximativ 175.000 de militanţi UMP din cei 264.137, câţi figurau în luna iunie la începutul operaţiunilor electorale.

Ambele episoade au atras atenţia partidelor româneşti la cel mai înalt nivel. Preşedintele PSD, Victor Ponta, pe atunci doar aspirant la funcţia de prim-ministru, saluta iniţiativa partidului socialist francez de a organiza alegeri interne după model american, iar eurodeputatul PDL, Cristian Preda, recomanda la rândul său partidelor româneşti să urmeze iniţiativa franceză. Cristian Preda, devenit între timp prim-vicepreşedinte al PDL, a semnalat însă şi alegerile din cadrul UMP pe care le-a considerat ”impresionante” ca participare democratică.

Aceste comentarii nu sunt deloc întâmplătoare. De douăzeci de ani, cu puţine excepţii, congresele partidelor româneşti au fost însoţite de o mare insatisfacţie legată de modul lor de organizare şi de aranjamentele inevitabile de culise. Cel puţin Congresul PDL, din 2011, a fost un exemplu trist de manipulare, care a condus, în linii mari, la rezultate ştiute dinainte. Vasile Blaga, care candida pe atunci împotriva primului ministru Emil Boc, a cerut să fie mărit numărul delegaţilor la Congres, căci ştia că are o mai mare susţinere populară, spre deosebire de  Emil Boc, preferatul unei minorităţi prezidenţiale. Congresul PDL de atunci, ca multe altele din politica românească, a fost decis prin chiar modul în care au fost selectaţi candidaţii la Congres.

Or, aceste practici au devenit tot mai mult contestate,  nu doar în afara partidelor, ci chiar în interiorul lor, acolo unde perdanţii au motive serioase să se considere nedreptăţiţi.

Vasile Blaga, de pildă, care a pierdut prima dată alegerile prin jocuri de culise, a obţinut o excepţională confirmare a poziţiei sale reale, fiind ales preşedinte al PDL la congresul extraordinar organizat după doar  un an de zile. Dacă numărul delegaţilor la Congres ar fi fost mărit în 2011, aşa cum solicitaseră unii militanţi, Vasile Blaga ar fi fost ales, cu siguranţă, preşedinte încă de pe atunci.

 Dar, aşa cum am văzut din exemplul acesta, spectaculos prin claritatea lui, lipsa democraţiei în interiorul partidelor are consecinţele cele mai apăsătoare: pe de o parte, partidul a pierdut un timp preţios şi a rispit şi ce-i mai rămăsese din zestrea de încredere publică, iar, pe de alta, mulţi militanţi dezamăgiţi de lipsa de fair play a alegerilor interne, au preferat să demisioneze. Dacă alegerile din PDL ar fi avut loc după modelul UMP-ului francez, pe care pretinde că îl urmează, fostul premier Emil Boc nu ar fi ajuns probabil lider al partidului şi probabil nici Vasile Blaga, iar  întreaga istorie a ultimilor ani ar fi fost cu totul alta. Procedurile politice nu sunt neutre, ele nu sunt lipsite de consecinţe, dimpotrivă, ele au un rol hotărâtor în definirea politicilor, chiar dacă unul indirect.

Politica românească s-a complăcut însă mereu, în anii din urmă, într-un model oligarhic, iar rezultatele sunt dezastruoase. Este poate momentul ca, cei care reflectează la bunul mers al republicii româneşti, să ia în considerare schimbarea sistemului însuşi şi adoptarea unui nou mod de promovare a liderilor şi platformelor politice, prin antrenarea unui număr cât mai mare de militanţi.