1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Partide vs instituţii

Anul politic 2009 începe cu o decizie discutabilă şi care redeschide dezbaterea despre precaritatea instituţiilor româneşti.

default

Modificarea legii CSAT a făcut parte din acordul încheiat între PDL şi PSD după alegeri şi care prevedea participarea lui Mircea Geoană la şedinţele CSAŢ ca vicepreşedinte. Chiar dacă PSD, prin intermediul miniştrilor săi, avea acces deplin la deliberările din acest for, Mircea Geoană a dorit, se pare, o poziţie mai proeminentă.

Dorinţa social-democraţilor de a participa cît mai mult cu putinţă la exercitarea puterii politice a părut tutoror firească, dar ceea ce a provocat contestaţii a fost modificarea circumstanţială a legii şi posibilitatea apariţiei unor confuzii instituţionale. CSAT este un for al puterii executive. El este alcătuit din membrii Cabinetului care au atribuţii legate de siguranţa naţională, din directorii serviciilor secrete şi este condus de Preşedintele ţării. Faptul că CSAŢ face parte din puterea executivă este întărit de obligaţia constituţională de a prezenta rapoarte de activitate în faţa Parlamentului. Participarea preşedintelui Senatului la deciziile CSAŢ pare de aceea neconstituţională. Ar mai putea oare Parlamentul, ca expresie a suveranităţii poporului, să dezmintă o decizie a acestui for executiv ?

În orice caz, întrebarea a fost pusă nu doar de Opoziţie, dar şi de unii dintre demnitarii PSD. Primul care a formulat-o a fost chiar fostul prim-ministru Adrian Năstase, care şi-a definit astfel situaţia de opozant, fie şi discret, în cadrul propriului partid. Unii militanţi PNL au anunţat în schimb că vizează o contestaţie la Curtea Constituţională.

Problema nu este însă uşor de rezolvat. Sistemul constituţional românesc nu prevede o separaţie completă a puterilor de vreme ce membrii Guvernului pot fi şi membri ai Parlamentului.

La limită această întrepătrundere provoacă situaţii caricaturale cum a fost aceea în care ministrul Educaţiei s-a pronunţat „ca membru al Guvernului” împotriva legii de majorare a salariilor personalului didactic, dar în aceeaşi zi a votat „ca deputat” în favoarea legii. Ministrul Educaţiei a prezentat ulterior divizarea propriei personalităţi ca pe un fapt firesc de ordin constituţional. În cursul dezbaterilor din ultimii 2 ani privind modificarea Constituţiei a fost pusă şi această problemă, unii dintre reformatorii mai hotărîţi propunînd o separare completă a Executivului de Legislativ. Totuşi e de reţinut că participarea unui membru al Senatului la un for executiv nu este împotriva spiritului actualei organizări constituţionale, chiar dacă seamănă cu un conflict de interese. O altă obiecţie ar fi aceea că Parlamentul participă la deciziile CSAŢ doar printr-una din camerele sale, deşi acestea au atribuţii identice. De aici partizanii sistemului unicameral vor extrage cu siguranţă un argument în favoarea lor.

În sfîrşit, faptul însuşi că noua guvernare debutează cu o dezbatere despre constituţionalitate arată încă o dată precaritatea sistemului de instituţii creat în ultimii 19 ani de zile. Mai există însă un aspect cel puţin la fel de important. Modificarea legii s-a făcut cu scopul de a satisface exigenţele unei coaliţii de partide, aşadar nu partidele se supun unui cadru instituţional, ci dimpotrivă cadrul instituţional este lărgit pentru a face loc unei noi conjuncturi politice. Arbitrariul partidelor a avut încă o dată cîştig de cauză. Este o problemă veche în România, care pretinde o discuţie separată.