1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Partide sexy, gogoaşe vechi

Nu tot ce zboară se mănâncă, şi nu tot ce este sexy este şi modern. Ne-o demonstrează simpatia neaşteptată de care se bucură un anumit partid german...

default

Semnatarii marelui jaf la care s-au dedat Hitler şi Stalin prin pactul din1939; de la stânga, Molotov, Stalin, ambasadorul german la Moscova, von der Schulenburg, Andor Hencke şi Ribbentrop

"Întrucât partidul nu e sexy, e ultramodern", ne informează azi cotidianul berlinez Die Welt, scriind despre formaţiunea liberalilor germani. "Nu e sexy", scrie ziarul, "pentru că nu are nimic altceva de oferit decât luciditate rece şi luări de poziţie impopulare". În mod paradoxal, tocmai această sobrietate ar explica, potrivit ziarului, popularitatea suprinzătoare a partidului liberal german, care "este modern într-o lume ce se consideră postmodernă". Liberalii altor ţări, mai relevă ziarul, "sunt fie insignifianţi, fie populişti, care asociază instinctului lor primar, ostil anonimităţii birocratice şi turnului de fildeş al clasei politice, sentimente antiliberale, de pildă xenofobe".

Şi liberal şi sexy până în vârful unghiilor şi până-n creştetul capului său leonin a fost şi Edward Kennedy. Decenii la rând s-au pus pariuri pe data asasinării lui. A murit în cele din urmă de o moarte „bună”, dacă bun poate fi numit decesul provocat de o tumoare malignă. Va supravieţui oare legenda familiei sale? Sfârşitul vieţii lui Ted Kennedy a inspirat nenumărate editoriale, determinându-le să se dedice acestei întrebări. Mulţi observatori consideră că dinastia Kennedy ar fi intrat definitiv într-un con de umbră. The Independent de la Londra vorbeşte chiar de moartea unei dinastii. Ziarul nu uită să adauge faptul că accesul lui Obama la Casa Albă i s-a datorat în bună măsură lui Ted Kennedy şi talentului său oratoric.

Fapt e că, deşi n-a reuşit să acapareze el însuşi funcţia supremă, Ted s-a bucurat de o enormă influenţă politică şi de respect inclusiv din partea adversarilor săi conservatori din Partidul republican. În absenţa fratelui mai mic al legendarilor John Fitzgerald, preşedintele Americii ucis în 1963 în condiţii misterioase, şi Robert „Bob” Kennedy, cel asasinat în timpul campaniei electorale din 1968, „guvernarea va deveni o sarcină mai dificilă pentru Obama”. Şi-anume "chiar dacă locul din senat, rămas vacant în urma morţii sale, va fi ocupat de un democrat", reliefează austriacul Die Presse.

Flash-Galerie Edward Kennedy

Senatorul Edward Kennedy, alături de preşedintele Barack Obama

De aceiaşi părere este şi ziarul roman La Repubblica. "Odată cu moartea lui Ted Kennedy se încheie o epocă pentru dinastia sa politică", scrie ziarul italian. Cotidianul francez Le Journal de la Haute Marne ilustrează situaţia relevând că senatorul decedat n-are urmaşi pe măsură, devreme ce nepoata sa, Caroline, a renunţat să candideze pentru funcţia de senator exercitată până de curând de actuala şefă a diplomaţiei americane, Hillary Clinton.

Vidul pe care-l lasă în urmă ultimul mare Kennedy se va resimţi acut în viaţa politică americană, întrucât Ted pare să fi fost unul din puţinii oameni politici influenţi cu anvergura şi inteligenţa necesare construcţiei de punţi transpartinice. Or, numirea unui procuror special însărcinat să investigheze metodele de interogare aplicate în lupta antiteroristă de CIA riscă, potrivit ziarului olandez de Volkskrant, să tulbure serios apele la Washington. Declaraţiile conciliante ale preşedintelui Obama nu sunt susţinute defel de către toţi congresmenii democraţi, precizează cotidianul, potrivit căruia Obama ar avea dreptate să avertizeze că i se slujeşte adevărului mai eficient dacă se evită transformarea căutării lui într-o reglare de conturi partinică.

La capitolul reglare de conturi s-au priceput de minune comuniştii ruşi, atât sub Stalin, cât şi sub succesorii săi. În context, aparatul lor propagandistic avea grijă întotdeauna să prefacă victimele aparatului represiv comunist în făptaşi. Astfel de pildă, cetăţenii spoliaţi de case şi de bunuri deveneau automat "burghezi împilatori" ai "poporului muncitor", oamenii prădaţi prin naţionalizări erau înfăţişaţi ca autorii unui mare jaf. Vechea metodă n-a intrat se pare în desuetudine, ci continuă să fie aplicată cu succes. Pe moment a încins spiritele în Polonia un documentar difuzat la televiziunea rusă cu ocazia aniversării pactului Ribbentrop - Molotov. În urma pactului ruso-german din 1939 România şi-a pierdut provinciile din nord şi est, inclusiv şi mai cu seamă nordul Bucovinei precum şi Basarabia, în timp ce polonezii şi-au văzut statul sfârtecat şi împărţit la masa dictatorilor german şi rus. Conform ziarului Die Welt, documentarul cu pricina susţine însă că polonezii înşişi ar fi fost vinovaţi pentru tragedia lor naţională. Fiindcă "Varşovia ar fi încheiat o înţelegere secretă cu Hitler încă din 1934, ceea ce ar fi determinat Kremlinul să procedeze la semnarea unui similar acord secret cu Reichul".

Autor: Petre M. Iancu

Redactor: Robert Schwartz