1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Parteneriatul UE-Rusia se va extinde dincolo de cooperarea energetică

Christoph Hasselbach / Ioachim Alexandru21 octombrie 2006

În centrul reuniunii de ieri a şefilor de stat şi de guvern europeni, desfăşurată în oraşul finlandez Lahti, a stat o întrevedere cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. UE a solicitat în context garantarea pe termen lung a livrărilor energetice din Rusia, precum şi deschiderea pieţelor ruseşti pentru produsele europene. Liderul de la Kremlin a dat asigurările cerute, însă a respins ratificarea Chartei internaţionale privind energia, aşa cum ceruseră partenerii săi europeni.

https://p.dw.com/p/B1J6
Imagine: AP

Responsabilii europeni reuniţi la Lahti au declarat la unison că Uniunea Europeană trebuie să demonstreze atât în interior cât şi în exterior mai multă unitate privind politica energetică, dacă doreşte să-şi apere mai bine interesele. Cancelarul german Angela Merkel a vorbit chiar despre o politică energetică externă: „ Subliniem încă o dată că avem nevoie de o piaţă energetică europeană unitară, pentru a putea reprezenta unitar o politică externă energetică prin intermediul structurilor Uniunii Europene”, a spus cancelarul german

Acest deziderat este valabil mai ales în relaţiile cu Rusia, de a ale cărei livrări statele europene sunt în mare măsură dependente. Ambele entităţi, atât UE cât şi Rusia, sunt nemulţumite de lipsa oportunităţilor pentru investiţii pe pieţele europene şi ruseşti. Ţinând însă cont de experienţa dobândită deja din relaţiile cu Rusia, Angela Merkel, a tras concluzii optimiste, afirmând: „ Am stat deja de multe ori de vorbă cu preşedintele Rusiei. El este interesat ca eu să găsesc oportună pătrunderea produselor ruseşti pe pieţele europene. Cred că, dacă acest lucru se va întâmpla, atunci şi el va avea o atitudine pozitivă faţă de solicitările noastre privind pieţele ruseşti.”

Reprezentanţii UE doresc să poziţioneze relaţiile cu Rusia pe baze contractuale noi, şi anume nu doar în sectorul energetic. În acelaşi timp, însă, ei vor să-şi diminueze dependenţa de livrările de petrol şi gaze din Rusia. De exemplu prin încheierea de noi parteneriate cu ţări din Asia Centrală, precum şi printr-o serie de măsuri proprii, între care se numără sporirea eficienţei centralelor energetice, izolarea termică a clădirilor şi diminuarea consumului autoturismelor şi aparatelor electrocasnice – toate aceste măsuri urmând a fi stimulate prin înlesniri fiscale.

Preşedintele Vladimir Putin a declarat după cina servită împreună cu partenerii săi europeni, că dependenţa reciprocă nu este în sine ceva nociv; dimpotrivă, ea ascunde un mare potenţial: „ Este limpede că Rusia şi UE sunt parteneri în acest domeniu. Dependenţa noastră reciprocă contribuie la garantarea securităţii în domeniul energetic pe continentul european şi creează condiţii favorabile pentru extinderea cooperării noastre şi asupra unor alte domenii”, a spus liderul de la Kremlin.

O altă temă importantă abordată la reuniunea de la Lahti a fost stimularea cercetării, absolut necesară pentru conservarea competitivităţii produselor europene la nivel mondial. Comisia de la Bruxelles a făcut aici o serie de propuneri, care au fost bine primite de şefii de stat şi de guvern ai celor, încă, 25. Preşedintele Comisiei Jose Manuel Durao Barosso a declarat: „Am primit confirmări şi sprijin pentru o serie de propunei ale noastre. Eforturile ne sunt dictate de nevoia elaborării unei strategii de protecţie a patrimoniului intelectual, de nevoia protecţiei patentelor europene şi de avansare a procesului de normare şi standardizare a produselor fabricate pe continent.”

În cadrul reuniunii care a avut un caracter informal nu au fost adoptate rezoluţii concrete. Summit-ul de la Lahti s-a dorit a fi mai ales un forum de discuţii pentru stabilirea de noi strategii, cu precădere de dezvoltare a relaţiilor cu Rusia.